Femei în artă – Rose Wylie, pictoriță rebelă a lumii artei britanice
Picturile lui Rose Wylie sunt îndrăznețe, impresionante și nonconformiste, pline de referințe la cinema, celebrități, literatură și civilizații antice. Considerată acum una dintre cele mai talentate artiste britanice, a cunoscut succesul de la începutul carierei sale de pictoriță, pe care a început-o târziu, la vârsta de 50 de ani. Și-a consolidat poziția de simbol cultural. Arta ei, stilul unic și chiar atelierul său din zona rurală a comitatului Kent au făcut impresie în lumea artei, în lumea modei și nu numai.
Printre personajele care apar în lucrările ei – în principal femei – se numără regina Elizabeth I, Nicole Kidman, Marilyn Monroe, Serena Williams și Albă ca Zăpada, iar aceste referințe culturale și istorice se împletesc cu propriile ei experiențe, inclusiv a războiului. În plus, în cele mai multe dintre autoportretele sale, cu rujul roșu caracteristic, ori în picturile cu vedete ale secolului XX pe covorul roșu, aprecierea profundă a lui Wylie pentru îmbrăcăminte și modă este evidentă.
„The Picture Comes First”, o expoziție cu lucrări mai vechi și cele mai recente realizate de artistă, este găzduită de Galeriile principale ale Royal Academy din Londra, în perioada 28 februarie – 19 aprilie.

„Kill Bill (Film Notes)”, 2007, Rose Wylie
Rose Wylie (n. 1934, Kent) desenează zilnic, pe orice suport. Aceste lucrări îi alcătuiesc un tezaur de idei la care se întoarce constant pentru inspirație. Pictează rar dintr-o anumită perioadă sau perspectivă. Amintirile și ideile din trecutul îndepărtat și recent se contopesc pentru a crea picturi atemporale – și adesea pline de umor. Uneori, ea a revizuit compozițiile după zeci de ani, schimbând personajele și fundalurile pentru a reflecta o nouă perspectivă.
Opera sa are ecouri din cel de-al Doilea Război Mondial. Aflată la Londra în timpul ofensivei naziste, raidurile aeriene sunt o realitate cotidiană a copilăriei sale. Casa familiei Wylie din acea perioadă, Rosemount, a fost lovită direct într-un raid aerian, însă Rose Wylie își amintește că nu a fost înspăimântată, ci fascinată. Ea privește cu interes, chiar cu ironie, multe alte subiecte din picturile sale, dintre care o serie prezintă motivul „doodlebug” – bomba zburătoare germană V-1 folosită în atacurile asupra Londrei în 1944.
Pasionată de film, s-a lăsat fascinată de anumite cadre din lungmetraje. Una dintre picturile din seria „Film Notes” redă un singur cadru din „Kill Bill” (2007) din diferite unghiuri.
Arta lui Wylie este îndrăzneață și impresionantă și reamintește că viața este plină de momente mici, adesea amuzante, dar nu mai puțin emoționante.
Fotografie principală: „Study for Red Twink”, 2002, grafit și creion colorat pe hârtie © Rose Wylie/ David Zwirner. Credit: Jack Hems

