„Femmes au jardin” de Monet, lecție de stil

Capodopera din tinerețea lui Monet, „Femmes au jardin” (1866) pune bazele impresionismului, cu câțiva ani înainte de apariția acestuia în 1873.

Acoperit cu un strat de lac îngălbenit, tabloul a fost studiat în 2022 de cercetătorii Centrului de Cercetare și Restaurare al Muzeelor din Franța (C2RMF) și și-a recăpătat culorile grație unei campanii minuțioase de restaurare, care a permis, în același timp, să fie descoperite numeroase reparații și alte adăugiri ulterioare.

Atunci când a început realizarea acestei pânze, Monet nu era încă părintele impresionismului. Era un tânăr în vârstă de 26 de ani, plin de viață, care ducea o viață liniștită în apropierea orașului Ville d’Avray, unde închiriase o proprietate. Atunci și-a lansat o provocare de proporții: să picteze, în aer liber, o pânză de dimensiuni monumentale, de peste doi metri cincizeci pe doi metri. Un format rezervat atunci picturii istorice. Pentru a lucra la partea superioară fără a-și modifica punctul de vedere, sapă o tranșee în grădina sa pentru a coborî tabloul suspendat de o roată. Dar această tehnică, oricât de ingenioasă ar fi fost, a cauzat probabil daune premature operei, descoperite de cercetători.

Vor trece aproape șapte ani până când va apărea termenul „impresionism”, însă în această operă a tânărului Monet se pot descifra primele semne ale mișcării. Mai mult decât o pictură de grup, artistul redă atmosfera unei frumoase zile însorite de primăvară. Pentru a face acest lucru, el acordă o atenție deosebită umbrelor colorate, nuanțate de albastru, și luminii care traversează frunzele pentru a inunda rochia imaculată a tinerei femei așezată sub umbrela ei. În raportul său despre Salon, Zola va scrie: „Nimic nu este mai ciudat ca acest efect. Trebuie să-ți iubești în mod deosebit epoca pentru a îndrăzni o astfel de ispravă, țesături tăiate în două de umbră și soare”.

Cocon de prospețime

Poate că este personajul principal al compoziției, dar abia se observă, atât de bine este camuflat de vegetația din jur. Așezat în mijlocul pânzei, un trunchi subțire de copac împarte opera în două: pe de o parte, trei tinere sunt ocupate cu aranjarea buchetelor de flori proaspete, în timp ce pe de altă parte, o a patra, cu părul roșcat strălucitor, culege trandafiri la marginea unei alei. Deși discretă, prezența acestui copac cu frunziș generos încadrează scena într-un paradis de verdeață.

De trei ori Camille

Un detaliu nu trece neobservat: cele trei femei din stânga compoziției seamănă foarte mult. De fapt, artistul a reprezentat-o de trei ori pe partenera sa, Camille Doncieux, cu care se va căsători câțiva ani mai târziu. „Tu vei fi cele trei femei care vor fi în partea stângă a tabloului”, i-a spus pictorul modelului său.

Lucrările de restaurare au demonstrat, grație reflectografiei în infraroșu, că silueta din extrema stângă a compoziției a fost adăugată ulterior de artist.

Monet acordă aici o atenție deosebită redării țesăturilor fin brodate și accesoriilor (panglici, umbrele). Pictorul oferă, totodată, o studiu precis al codurilor vestimentare ale burgheziei din secolul al XIX-lea. Un ochi avizat va recunoaște fără îndoială aceste rochii, care se regăsesc într-un alt tablou celebru al artistului, pictat în același an: „Le Déjeuner sur l’herbe”.

Foto credit: Musée d’Orsay