Flondor, Paștina, Râmniceanu, Roman și Sârbulescu, în expoziție la București
Constantin Flondor, Horea Paștina, Ștefan Râmniceanu, Mircea Roman și Mihai Sârbulescu sunt protagoniștii expoziției „Grădini – Ceruri – Zidiri”, găzduită de mai multe spații din Muzeul Național al Țăranului Român în perioada 23 octombrie – 14 decembrie.
Deschiderea expoziției de pictură și sculptură va avea loc în 23 octombrie, de la ora 17:30, în Studioul Horia Bernea. Lucrările vor putea fi văzute în Sălile Tancred Bănățeanu și Irina Nicolau.
„Grădini – Ceruri – Zidiri”, coordonată de Ștefan Râmniceanu, este o invitație la contemplare. Titlul așază în același câmp trei dimensiuni esențiale ale experienței umane: grădina, ca loc al începutului, al vieții și al apropierii de lumea sensibilă; cerul, ca deschidere către transcendență; și zidirea, ca gest al omului de a întemeia, de a păstra și de a transmite. În lucrările celor cinci artiști, realitatea imediată nu este doar ceea ce se vede.
Pentru Constantin Flondor, pictura e un dialog cu credința, în care materialitatea lumii devine un pretext pentru trecerea către o realitate trans-fizică, iar fragmentul poate deschide către o totalitate care nu se lasă cuprinsă în mod direct.
La Horea Paștina, gestul picturii stă sub semnul ascultării și al privirii, al lucrului de fiecare zi și al tăcerii. Cerul și pământul, crucea, cuvântul, nașterea și învierea alcătuiesc un univers în care pictura devine o formă de mărturisire și de căutare a liniștii.
În viziunea lui Ștefan Râmniceanu, arta nu se poate desprinde de memoria sa istorică și de dimensiunea spirituală. Pictura devine un spațiu al introspecției și al transfigurării, iar zidirea capătă sensul dăinuirii, al cetății omului și al urmelor pe care timpul le lasă asupra materiei.
Sculptura lui Mircea Roman aduce în acest dialog forța volumului și a trupului, într-o permanentă tensiune între materie, mișcare și expresie. În lucrarea dedicată „Luptei lui Iacob cu îngerul”, artistul urmărește nu atât reprezentarea unei lupte, cât starea rămasă după încheierea ei, într-o construcție dominată de dialectica volumelor.
La Mihai Sârbulescu, culoarea și forma sunt chemate să redea concretul lumii, în multiplicitatea și particularitatea lui. Culoarea nu este o abstracțiune, ci se manifestă în nesfârșitele ei chipuri, în felul în care natura și pictura ne obligă să privim mai atent.
Împreună, lucrările propun un parcurs în care grădina, cerul și zidirea nu sunt doar teme, ci devin forme ale unei întrebări profunde despre lume, memorie, credință, materie și spirit.
Expoziția poate fi vizitată, în perioada 23 octombrie – 14 decembrie, în Sălile Tancred Bănățeanu și Irina Nicolau, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00.
