Florin Ghenade expune în șura din curtea Casei Albastre de la Șona
O expoziție a artistului Florin Ghenade va fi deschisă, pe 2 septembrie, în șura din curtea Casei Albastre din Șona a lui Ștefan Câlția.
„Arbori Bătrâni” va fi vernisată cu ocazia primei ediții a evenimentului Noaptea Muzeelor La Sate.
Preocupat de fotografia ca mediu, Florin Ghenade (n. 1982, Roman) abordează proiecte care vorbesc despre estetica imaginii. Din 2012, se dedică proiectului „Arbori Bătrâni”, în care fotografiază arbori veterani de pe teritoriul României, documentând totodată comunitatea și locul unde se află aceștia.
„Există context, există informații despre acești copaci. Pot fi priviți din punct de vedere antropologic, ecologic, istoric, arhitectural, pot fi priviți din prisma legendelor și poveștilor care m-au atras spre ei, dar mai întâi, să fie priviți”, spune Florin Ghenade.
Expoziția organizată de Fundația Ștefan Câlția și Galeria Posibilă va putea fi văzută la Șona până pe 1 octombrie.