Galerie permanentă Yayoi Kusama, în parcul de sculpturi Inhotim din Brazilia
O galerie permanentă dedicată artistei de origine japoneză Yayoi Kusama este amenajată într-un vast parc de sculpturi și un muzeu. Institutul Inhotim din Brumadinho a deschis recent Galeria Yayoi Kusama, care găzduiește două dintre instalațiile sale, dintre care una este o „cameră cu oglinzi infinite”. Această lucrare este „Aftermath of Obliteration of Eternity” (2009), o construcție din lemn, metal și sticlă. Odată ce au pătruns, privitorii își văd reflexiile multiplicându-se în mijlocul unei panoplii de lumini.
O versiune a acestei lucrări este expusă la Muzeul de Arte Frumoase din Houston, unde a atras numeroși vizitatori. Institutul Inhotim, condus de colecționarul Bernardo Paz, a achiziționat piesa în anul în care a fost realizată.
Cealalttă lucrare, „I’m Here, But Nothing” (2000), a fost cumpărată de Inhotim în 2008. Această instalație prezintă piese de mobilier dispuse în jurul unei camere luminate în lumină neagră. Aceasta permite ca anumite puncte să se lumineze.
Allan Schwartzman, consilier de artă și director fondator al Inhotim, a declarat într-un comunicat: „Deschiderea Galeriei Yayoi Kusama reprezintă o ambiție artistică esențială la Inhotim pentru opera uneia dintre artisteele vizionare ale timpului nostru”.
Pe lângă aceste lucrări, va fi expusă „Narcissus Garden” (1966/ 2009), o instalație alcătuită din sfere de argint plutitoare.
Galeria a apărut în contextul în care popularitatea lui Kusama este tot mai mare, cu expoziții de amploare organizate la David Zwirner din New York, la Guggenheim Bilbao (unde retrospectiva ei a ajuns de la muzeul M+ din Hong Kong) și la Factory International din Manchester.
Foto: Yayoi Kusama, „Aftermath of Obliteration of Eternity”, 2009 (c) Daniel Mansur