Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  Ghenadie Popescu, animații stop-motion la Galeria Posibilă
ghenadie popescu, galeria posibila

Ghenadie Popescu, animații stop-motion la Galeria Posibilă

Ghenadie Popescu expune la Galeria Posibilă din București animații stop-motion despre deportările din Basarabia în Siberia făcute în timpul regimului Stalin, între anii 1941 – 1951.

Curatoriată de David Komary, expoziția este vernisată în 5 februarie, laa ora 19:00, când va avea loc o discuție alături de artist.

Expoziția „Rezidual” ajunge în București, după ce a fost inaugurată la finalul anului trecut, în Krems, la Galerie Stadtpark.

În urma vizitelor curatoriale pe care David Komary le-a făcut în București și Chișinău, la atelierul artistului, a dezvoltat o nouă expoziție în jurul uneia dintre cele mai ambițioase și de lungă durată lucrări ale lui Popescu – „Amintirile copilăriei” (2018 – prezent) – ilustrând deportările din Basarabia în Siberia. Expoziția prezintă patru dintre interviurile cu supraviețuitori înregistrate de artist și puse în animații stop-motion.

„În acest decor straniu, privitorul încearcă să umple golurile narative și semantice și să descifreze simbolistica de-a dreptul neliniștitoare. Dar o anumită senzație de stranietate persistă: absurditatea nu poate fi eliminată complet prin simpla interpretare și înțelegere. Mai degrabă, parabola reflectă o realitate marcată de corupție, care le este atât de familiară oamenilor în Moldova, în special celor din zona râului Ciorna. La un nivel mai înalt, parabola vorbește despre importanța legii și despre efectele bizare pe care le are abuzul acesteia”, spune David Komary.

Expoziția „Rezidual”poate fi vizitată până la 4 aprilie, de miercuri până sâmbătă, între orele 16:00 și 20:00.

Ghenadie Popescu este artist basarabean interesat de particularitățile locale (post-comuniste) ale viziunilor comune despre identitate, tradiție și amestecul geopolitic. Folosind diferite forme de expresie precum performance-ul, arta video și animația, el face referire la absurditatea lumii în care trăiește și lucrează. Din 2012, este implicat în principal în proiecte personale de animație stop-motion. Începând cu 2019, face parte dintr-un amplu proiect de cercetare al Galeriei Posibilă dedicat utilizării peisajului și a participat în expoziții de grup în România și Republica Moldova.

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.