Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  Grevă la Luvru – Cel mai vizitat muzeu din lume, închis
paris,,france, ,july,1,,2017:,lead,copy,of,bernini

Grevă la Luvru – Cel mai vizitat muzeu din lume, închis

Muzeul Luvru din Paris este închis în 15 decembrie, după ce 400 de angajați au votat o grevă generală, în urma mai multor nemulțumiri ale lor și a unor incidente care au avut loc în ultimele luni, inclusiv inundarea unor spații și jaful din 19 octombrie.

Porțile muzeului Luvru sunt închise luni, după cum a anunțat conducerea instituției. Nu a anunțat încă oficial cât timp va dura greva anunțată în urmă cu o săptămână.

La ora 09:00, vizitatorii care aveau bilet au fost respinși până la prânz, iar un panou amplasat în fața piramidei indica „deschiderea muzeului este în prezent amânată”, a relatat AFP. În această dimineață, aproximativ 400 de angajați, potrivit unui reprezentant al sindicatului, s-au reunit în adunare generală pentru a se pronunța asupra apelului lansat de sindicate la o grevă față de „condițiile de muncă din ce în ce mai degradate” și a înrăutățirii condițiilor de primire a publicului în muzeu.

„Vizitarea muzeului Luvru a devenit un adevărat parcurs al obstacolelor”, scriau sindicatele CGT, CFDT și SUD în avizul lor trimis în 8 decembrie ministrului francez al Culturii, Rachida Dati.

Pentru a încerca să evite închiderea muzeului în apropierea sărbătorilor de Crăciun, săptămâna trecută au avut loc întâlniri la Ministerul Culturii cu sindicatele, dintre care una cu Dati. În fața sindicatelor, ministrul s-a angajat să revizuiască reducerea cu 5,7 milioane de euro a finanțării publice pentru Luvru prevăzută în proiectul de lege privind bugetul pentru 2026, potrivit unor surse.
În 2024, muzeul a primit 98,2 milioane de euro din subvenții de la stat.

În iunie 2025, Luvru a rămas închis în cea mai mare parte a unei zile de luni, când personalul a intrat în grevă, frustrat de ceea ce a numit aglomerație imposibil de gestionat într-o instituție care se prăbușește din interior.

Musée du Louvre Paris a primit 8,7 milioane de vizitatori în 2024, deținând titlul de cel mai vizitat muzeu din lume.

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.