Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Importantă galerie newyorkeză, închisă după cinci decenii
carone, washburn gallery

Importantă galerie newyorkeză, închisă după cinci decenii

Washburn Gallery din New York, una dintre cele mai importante galerii de artă de pe Coasta de Est a SUA, va fi închisă după cinci decenii de activitate.

În 2017, proprietarii galeriei, Joan și Brian Washburn, au eliberat spațiul anterior, situat pe strada West 57th Street nr. 20 din Manhattan, și și-au suspendat programul de expoziții atunci când un plan municipal de demolare amenința să strămute mai multe galerii de acolo. Washburn Gallery se afla în acel spațiu de 25 de ani înainte ca proprietarul să rezilieze contractul de închiriere, obligându-i pe proprietari să se mute în următoarul și ultimul lor spațiu, la 177 10th Avenue, în cartierul galeriilor din Chelsea, în apropierea unor mega-comercianți precum David Zwirner și Gagosian.

Galeria a fost înființată în 1971 și, timp de mai mulți ani, a pus în evidență artiști americani precum Philip Guston, Al Held, Georgia O’Keeffe și Alfred Steiglitz. Galeriștii au lucrat cu personalități americane proeminente, precum Lee Krasner și Jackson Pollock, care au fost căsătoriți timp de peste un deceniu, până la moartea lui Pollock în 1956.

Pe parcursul celor 53 de ani de activitate, soții Washburn au organizat mai mult de 400 de expoziții și, de la începutul mileniului, au reușit să își aducă artiștii la un târg aproape în fiecare an. Ultima lor expoziție a fost o prezentare Claude Carone, care s-a încheiat la 23 decembrie.

Climatul financiar dur și noua generație de colecționari, motivele închiderii

Fondatorii galeriei au transmis într-un comunicat, preluat de artnews.com, că vor continua să reprezinte artiști și proprietăți, chiar și fără un spațiu permanent, și că vor menține un site pentru a gestiona istoria galeriei. Ei vor continua să rămână implicați în inițiative de cercetare cu muzee, galerii, curatori și colecționari. Decizia de a închide galeria a fost bruscă și a venit în contextul unui climat financiar mai dur, a punctat Brian Washburn.

„Piața trece printr-o perioadă foarte grea – așa a fost de la Covid”, a declarat el pentru artnews.com. „A mai fost o schimbare radicală care a avut loc după pandemie. Noua generație de colecționari, pur și simplu, nu mai are atenția necesară pentru a cerceta în profunzime lucrurile. Târgurile de artă au fărâmițat mult din ce a fost economisit”.

Ușile spațiului vor fi închise oficial peste două luni, după ce dealerii vor trimite inventarul clienților și administratorilor creației artiștilor cu care lucrează. Washburn se alătură altor galerii mici și mijlocii care și-au închis porțile în ultimii doi ani, printre care JTT, Metro Pictures și Cheim & Read.