INTERVIU – Adina Mocanu, „supererou” în focus la MNAC, despre realismul magic pornit din URSS și imaginația ca sursă de soluții la problemele lumii 

„A ieși din tipare nu înseamnă că ești rebel, înseamnă că ești sănătos”, spune artista Adina Mocanu, stabilită la Berlin, care vorbește într-un interviu acordat curatorial.ro despre noua ei expoziție deschisă la Muzeul Național de Artă Contemporană din București, despre personajul sovietic Nina Kulagina, ce îi este sursă de inspirație de mai mulți ani, „o oglindă plină de posibilități interpretative”, despre realismul magic și nevoia de imaginar, care – în accepțiunea ei – poate oferi soluții la problemele lumii noastre.

Lumea contemporană a pierdut puterea gesturilor și mai ales puterea lor „magică”, este de părere artista, care punctează că „suntem generații din ce în ce mai puțin în contact cu corpul nostru” și trebuie „să ne cultivăm activ imaginația ca parte integrantă a vieții noastre”.

„Fiind Nina/ Being Nina”, o expoziție cu multe straturi, cu lucrări realizate în diverse medii, dominată de o instalație de mari dimensiuni, ocupă mare parte din etajul al patrulea al muzeului bucureștean.

Curatoriată de Sandra Demetrescu, expoziția reflectă cercetarea în teren a Adinei Mocanu cu privire la universurile alternative, cu ampla lucrare de realism magic ce o are în centru pe Nina, personaj performativ fictiv care suprapune identitatea unei gospodine din Rusia cu puteri supranaturale (Nina Kulagina), faimoasă în timpul Războiului Rece, cu cea a unei versiuni contemporane a ei care încă trăiește în Valea Cireșului, satul natal al Adinei Mocanu. Expoziția poate fi vizitată până în 10 noiembrie 2024.

Proiectul a fost prezentat în „Cronicile viitorilor supereroi” de la Kunsthalle Bega, în 2021, iar o parte din el a intrat în colecția MNAC odată cu sesiunea de achiziții din 2022.

Adina Mocanu (n. 1990, Videle) trăiește și lucrează în prezent în Berlin. În propria practică, preferă performance-ul și video-ul, dar include și desenul și fotografia.
Licențiată și absolventă de master la Universitatea Națională de Arte din București, a studiat, între altele, la Villa Medici din Roma, a predat în Statele Unite, unde, în 2017, a cercetat tradițiile magice locale din New Orleans.
În anul 2018, a început o cercetare empirică despre ocultism și despre cum pot fi integrate elementele din lumea de dincolo într-un discurs artistic. Așa a apărut lucrarea „Fiind Nina/ Being Nina”. Anul acesta, prima ei expoziție personală de anvergură într-o instituție este prezentată la MNAC.

„Being Nina” a debutat în 2021, la Timișoara. Acolo, te numărai printre „viitorii supereroi”. Acum ai propriul show la MNAC. Consideri că a fost premonitoriu titlul acelei expoziții?

Adina Mocanu: Expoziția „Cronicile viitorilor supereroi” de la Kunsthalle Bega, curatoriată de Anca Verona Mihuleț, a fost una cheie prin discursul liber și inovator pe care l-a propus. M-a bucurat mult că prima prezentare amplă a „Ninei” s-a întâmplat în cadrul acestei expoziții în care tema viitorului a fost abordată, în opinia mea, într-un mod alternativ, optimist, în contrast cu viziunea distopică aproape omniprezentă a zilelor noastre. Prezența celorlalți unsprezece artiști „Supereroi” a fost atât de necesară pentru mine ca artistă tânără, expoziția devenind un mediu sigur în care am putut să elaborez povestea bizară a Ninei, fără a avea granițe conceptuale. Anca Verona Mihuleț mi-a dat încrederea inițială atât de necesară pentru a dezvolta proiectul firesc și în spiritul meu individual. Contextul în care îmi dezvolt ideile este foarte important pentru mine, deoarece lucrez într-o mare măsură în-situ și sunt influențată de spațiul și oamenii din jurul meu în pregătirea expozițiilor. Ediția a doua a „Cronicile viitorilor supereroi”, ce a avut loc la MNAC în sezonul de iarnă 2023-2024, a prezentat 14 artiști și a continuat dialogul despre starea lumii început la Timișoara. De această dată, am expus o instalație compusă din desenele mele realizate între 3 și 16 ani și opt piese audio în care povestesc secvențe din copilăria mea în relație cu desenele. Deși la o primă vedere, „Arhiva Valea Cireșului” nu pare a avea legătură cu Nina, tocmai Nina a fost factorul catalizator al căutării în și al redescoperirii copilăriei. A privi în viitor m-a dus în a privi în trecut, cu o mare curiozitate adresată simplei idei de „a fi”. O caracteristică a practicii mele o reprezintă tocmai această legătură între lucrări, existența unor detalii ce se trec dintr-un proiect într-altul.

Ca să răspund la întrebare după această lungă introducere, cred că titlul a fost premonitoriu prin prezentarea artiștilor „Supereroi” și a necesității, atât de relevante în prezent, de a explora și de a prezenta soluții diferite pentru viitorul nostru, al tuturor. Povestea Ninei este spusă de mine, dar ea ne aparține nouă, oamenilor, ea nu reprezintă un act individual, ci se dezvoltă în relațiile dintre noi, precum și în relațiile din interiorul nostru, în cât și cum ne dorim să căutăm în afara răspunsurilor fixe, preexistente, ce ne-au fost oferite despre realitate. Cu cât mai vastă și mai granulară este această căutare, cu atât mai „Supereroi” ne putem declara.

Cum a demarat colaborarea cu MNAC și ce înseamnă pentru un artist tânăr să expună la cel mai important muzeu de artă contemporană din țară?

Adina Mocanu: În 2022, primele 13 capitole video ale proiectului „Being Nina” au devenit parte din colecția MNAC în urma sesiunii de achiziții. De atunci, lucrarea a participat prin muzeu la două expoziții și două prezentări video – în București și Berlin -, însă nu a fost expusă niciodată în forma instalației originale, pe ecrane multiple și însoțită de pietrele cu intervenție pictată, pietre care, cu ajutorul vizitatorilor, activează și sonor lucrarea. În acest context, în 2024 am primit invitația din partea MNAC de a organiza o expoziție extinsă despre universul Ninei pornind de la această instalație.

Este un privilegiu absolut acela de a avea posibilitatea de a crea și a-mi prezenta public creația și iau de fiecare dată foarte în serios acest lucru. M-am bucurat enorm că echipa muzeului a considerat oportună prezența Ninei, un proiect în aparență bizar și obscur, dar al cărui caracter universal stă tocmai în posibilitățile infinite de a fi interpretat. Am perceput invitația ca pe un un semn de încredere în capacitatea mea de a relata o poveste inedită despre lume și de a o face relevantă în prezent. M-a bucurat nespus și colaborarea cu Sandra Demetrescu, curatorul expoziției.

Cum ai cunoscut personajul Nina Kulagina și ce te-a atras cel mai mult la el?

Adina Mocanu: Eu și Nina ne-am găsit în vastul și surprinzătorul Internet. În 2018, am început o cercetare despre fenomenele paranormale și cum aș putea să le folosesc în artă. Utilizarea acestora ca punct de plecare pentru lucrările mele a facilitat explorarea lumii dintr-o perspectivă exterioară – a „Celuilalt” – cu un strop de umor, melancolie și candoare. Întâmplător, am găsit un video demonstrativ cu experimentele Ninei din anii ’60 și mi-am spus că trebuie neapărat să realizez o reconstituire a acelor experimente. M-a fascinat felul în care Nina își folosea mâinile, toată situația pe care o crea avea energia unui performance. Ideea că o serie de gesturi poate genera o anumită energie, că există un cod al unei lumi nevăzute ce poate fi descifrat, m-a inspirat. Cred că lumea contemporană a pierdut în relatarea continuă a vieții, în justificarea tuturor evenimentelor, puterea gesturilor și mai ales puterea lor „magică”. Poate că o anumită succesiune de mișcări poate deschide un portal sau poate vindeca o traumă ori poate doar aduce o conștientizare profundă a existenței. Suntem generații din ce în ce mai puțin în contact cu corpul nostru, iar a face niște gesturi aparent fără rezultat și fără un scenariu, poate părea cel puțin straniu. Dar poate își are o necesitate neștiută.

„Being Nina” a rămas în caietul de schițe până în primăvara anului 2019 când, în cadrul rezidenței mobile „A Villa of One’s Own” (curator: Anca Verona Mihuleț, Isabelle Henrion, Iris Ordean) am avut ocazia să realizez primul capitol al seriei video, capitol în care am reconstituit trei dintre experimentele inițiale ale Ninei Kulagina. Totuși, într-una dintre scene, apare deja o schimbare: Nina mișcă, în loc de un obiect mic (neinteligibil în filmul din arhivă), câțiva căței de usturoi. Acesta a fost primul pas către abordarea ludică și absurdă a caracterului Ninei ce se va dezvolta în capitolele următoare. Spre exemplu, în Capitolul 11, intitulat „The People’s, House, The Meteor and The Corn”, o vedem pe Nina dansând pe Casa Poporului și dirijând mișcările unui lan de porumb, iar în Capitolul 10, „The Tico, The Mirror and The Forest”, o vedem conducând un Tico fără să-i atingă volanul. În Capitolul 2, „The T-Shirt, The Danube, The Guarding”, Nina plutește, luminând din interior, pe Dunăre. Toate aceste imagini fac trimitere la istoria și identitatea totodată locală și personală. Lanurile de porumb m-au fascinat încă din copilărie, îmi amintesc și acum nopți în care părinții mă luau la recoltat știuleții de porumb la lumina lunii și toată atmosfera era una argintie, fără culoare, parcă direct din interiorul televizorului cu tub, alb-negru, pe care îl aveam acasă.

Ce m-a atras cel mai mult la Nina este puterea ei de a inspira oamenii să caute în afara științei pozitiviste. Legenda spune că datorită ei, armata americană a lansat proiectul „Stargate”, în care s-a cercetat ani întregi și cu finanțări de zeci de milioane de dolari posibilitatea existenței capacităților paranormale în oameni.

Care dintre poveștile ei îți pare a fi cea mai relevantă azi?

Adina Mocanu: Nu pot alege o singură poveste, ci mai degrabă ideea ambivalenței, a întrebării, a întâmplării, a dubiului, a excepției, a defectului pe care lumea noastră le conține și trebuie să le conțină.

Adesea vedem lumea mult prea mult în alb și negru, ne dorim soluții simple la probleme complexe și această simplificare forțată afectează puterea de crea și recrea lumi, a descifra și reîntregi felul în care percepem realitatea și în final sfârșește prin a ne schimba viitorul, atât individual cât și colectiv, în întregime. Vedem doar ceea ce ne dorim să vedem și ne dorim ca ceea ce „cunoaștem” noi despre lume să fie regula, să fie perspectiva tuturor oamenilor, deoarece doar atunci vom fi pe deplin în siguranță. Ori existența umană este fluidă, efemeră, în continuă schimbare. Cred că trebuie să lăsăm spațiu întrebărilor și intuiției, în artă, în emoție, putem găsi soluțiile salvatoare, soluțiile Supereroilor despre care vorbeam mai devreme.

De ce ai simțit nevoia să apelezi la acest personaj fictiv (și) pentru a-ți explora identitatea creativă?

Adina Mocanu: Oricât de mult ne-am dori să nu fie așa, suntem formați de mediul în care am crescut, de experiențele la care am fost supuși, de genele noastre și care dintre aceste gene au fost activate sau nu. Adesea să încerci să găsești un răspuns din interiorul propriei povești poate fi derutant. Ne cunoaștem mult prea bine și totuși mult prea puțin. Aveam nevoie de o perspectivă exterioară pentru a mă întoarce în interior, iar Nina a reprezentat o oglindă senzațională, plină de posibilități interpretative.

Povestea Ninei este, în cele din urmă, o piesă de realism magic, propria mea istorie fiind suprapusă peste cea a Ninei. Nina ne relatează o întâmplare politică prin metafora unei situații paranormale și este, în final, dezamăgită de felul în care se desfășoară prezentul și se prevede viitorul și propune imaginația ca singura salvare.

Prin Nina am putut să revizitez satul Valea Cireșului, satul în care am crescut până la vârsta de 14 ani, ce de altfel nu reprezenta un interes artistic la momentul începerii proiectului „Being Nina”. A fost o surpriză atunci să găsesc un izvor creativ senzațional în explorarea acelui spațiu. Privind retroactiv, era absolut firesc ca întoarcerea în copilărie să fie puternică pentru arta mea, dar am avut nevoie de caracterul Ninei pentru a o face.

Cum este Nina din Valea Cireșului față de cea din URSS? Cum se completează ele?

Adina Mocanu: Mi-am dorit pentru Nina din URSS să găsească libertatea în care am crescut eu, de aici și transportarea ei într-unul dintre cele mai neașteptate locuri, în plictisitoarea Câmpie a Burnazului, unde verile sunt toride și praful este pretutindeni, iar iernile zăpada este înaltă până la streașina acoperișului casei și gerul aduce un miros de-a dreptul unic. Nu știu de ce, dar am perceput-o pe Nina din URSS încorsetată, definită de propriile capacități excepționale și în necesitatea de a se elibera. De aceea am ales să-i mut povestea în anul 1990 (anul în care Nina Kulagina oficial a murit) în Valea Cireșului.

În crearea caracterului Ninei din Valea Cireșului m-a inspirat o mătușa a mea ce venea verile de la București în sat. În aura rurală sudică a anilor ‘90 această mătușa era fascinantă. Cumpăra produse inutile prin Teleshopping, creștea 100 de iepuri, avea un pechinez (ceva nemaivăzut de mine până atunci), făcea propriul sirop de trandafiri și vara avea televizorul afară (televizorul era foarte prețios în lumea satului și să-l ții afară era un curaj reconfortant). Avea și un lan mare de Regina Nopții ce atrăgea noaptea niște molii uriașe ce erau vânate de pisici. Despre toate acestea povestesc în Capitolul 6 al „Arhivei Valea Cireșului”, denumit „The X-Files”. Cum spuneam, lucrările mele tind să se lege între ele și să creeze o plasă de istorii interdependente.

Nina din Valea Cireșului ne povestește despre o lume la pas, rurală, mitică și stranie în obiceiurile ei. Nina din Valea Cireșului ne arată și felul în care am simțit eu anii ‘90, ca pe o lume a posibilităților infinite, o lume a ciocnirii dintre vechi și nou pe care mai târziu am asociat-o formării stelelor într-o nebuloasă. Totul era excitant atunci și mă găsesc adesea nostalgică în legătură cu această supă primordială, mai ales văzând rezultatele lumii actuale.

Sunt și câteva sincronicități pe care le-am descoperit între Nina din URSS și Nina din Valea Cireșului, pe care le-am descoperit cu amuzament. Spre exemplu, mătușa despre care povesteam a încercat odată să-mi calmeze energetic frecvența bătăilor inimii deoarece în opinia ei erau prea rapide – și acum am pulsul crescut constant. Una dintre legendele faimoase despre Nina este că a oprit inima unei broaște și că în acest proces a crescut ritmul cardiac al oamenilor de știință din cameră.

Care este mesajul pe care vrei să îl transmiți prin această expoziție?

Adina Mocanu: Mi-aș dori să nu ne mai blocăm în propriile tipare mentale și să ne cultivăm activ imaginația ca parte integrantă a vieții noastre. Prin imaginație putem găsi soluții pentru problemele lumii noastre unde ne așteptăm mai puțin, putem găsi posibilități uitate înainte de fi căutate. Este poate o atitudine așa-zis feminină, ce pune accent pe poveste, pe relații, pe emoții, pe efemer, dar este o atitudine a cărei explorare este necesară. A ieși din tipare nu înseamnă că ești rebel, înseamnă că ești sănătos. Avem nevoie de cât mai multe abordări paralele celor tradiționale, pentru a inspira soluții alternative, avem nevoie de flexibilitate și fluiditate, avem nevoie de artă și simțire.

Cred că în expoziție trebuie să căutăm în noi pentru a ne conecta cu Nina. Există ceva în Nina care este strâns legat de intimitate și de o sensibilitate față de lumile și universurile pe care ea le traversează, le transformă, lăsându-se în același timp transformată  de ele. În a face asta văd eu o misiune profund umană, în a transforma lumea, dar în același timp a ne lăsa transformați la rândul nostru. Există și o expansiune a corpului Ninei în expoziție, ea dezvoltă o prezență, prezență activată de propria noastră prezență, într-un cerc conceptual.

Ce ai schimbat la proiect de când a fost parte din expoziția de la Kunsthalle Bega? Ce elemente cuprinde acum? Cu cine ai colaborat în realizarea lor?

Adina Mocanu: Din anul 2019 și până în prezent, proiectul s-a dezvoltat constant, iar expozițiile de grup în care l-am prezentat au reprezentat punctări al acestui proces. Astfel, după expoziția de la Kunsthalle, a apărut un nou capitol, Capitolul 14, „I’ve got an Eclipse inside my Belly” (2023, 3’, a&n, fără sunet). Video-ul este expus pe unul dintre ecranele din instalația centrală din expoziția de la MNAC. În capitolele 14 – 26, dintre care 15 – 26 sunt în post-producție, elementele supranaturale își fac apariția în interiorul corpului Ninei, ea le conține și își folosește corpul ca pe un ecran de proiecție pentru extraordinar. Toate aceste fenomene se petrec în Berlinului anilor 1980, urmărind istoria unui oraș cu o situație umană cu adevărat unică, a unei realități scindate.

Tot în 2023 a apărut Numărul Special al „Revistei Enigma”: „Aparițiile Ninei”. Premisa este că cititorii revistei inventate „Enigma” au fost întrebați în cadrul unui apel pentru contribuții dacă au văzut-o sau întâlnit-o pe Nina, iar răspunsul a fost atât de mare încât revista a trebuit să publice un număr special despre aceste „apariții”. Desenele, textele și designul revistei sunt realizate în întregime de mine, integrând astfel medii pe care le-am studiat în trecut, dar pe care nu le-am mai folosit de ceva vreme – în favoarea performance-ului și a artei video. Revista a fost prima dată expusă cu ocazia „pav_platforma de arte vizuale”, în 2023 (Sibiu, curator: Iris Ordean) și poate fi comandată fizic sau citită online pe site-ul meu. Desenele din revistă și-au făcut loc de asemenea în expoziția de la MNAC.

Am început să lucrez cu Sandra Demetrescu la compunerea acestei expoziții cu câteva luni în urmă și, împreună cu ea, am decis să adăugăm o serie de noi lucrări universului Ninei. Am apreciat deschiderea și libertatea Sandrei, elemente fără de care eu nu pot lucra în voie. În această perioadă am produs 4 noi lucrări: o fântână cu apă vie, „magică” (un ready-made – linul în care părinții mei au făcut vinul în ultimii 40 de ani); 3 rochii obiect, copii în alb-negru ale rochiilor mamei mele din anii ’80, pe care Nina le poartă în primele 13 Capitole video; o machetă a blocului ALMO (blocul cu magazinul Bucur-Obor la parter) pe care Nina îl cuprinde cu prezența ei; un bust al Ninei „realizat” de Armata Roșie (în „lumea reală”, Nina Kulagina este într-adevăr decorată ca eroină de luptă). Pentru expoziție am compus și o secțiune „documentară”, ce conține obiecte personale, prezentate ca fiind obiecte din trecutul Ninei și al relației Ninei cu Adina.

Partenerul meu Johannes Vogl, artist de asemenea, a fost un ajutor principal în realizarea tehnică a expoziției și a noilor exponate în special. La turnarea bustului am avut ajutorul lui Emanoel Mircea Popoiu, iar rochiile au fost croite de Dana Ciornei.

Va evolua proiectul în următorii ani? Cum?

Adina Mocanu: Cred din ce în ce mai mult că eu și Nina vom fi nedespărțite pe viață. Inițial, am gândit proiectul că o trilogie (13 capitole x 3 părți), dar cred din ce în mai mult că, cel puțin o dată la ceva ani, Nina va reveni, în chipuri pe care nu aș putea să le bănuiesc acum, în creația mea.

Până atunci, expoziția de la MNAC va fi activată printr-o serie de workshopuri și performance-uri ce vor fi anunțate din timp pe site-ul și canalele social media ale muzeului. Tot în perioada expoziției, va avea loc lansarea numărului II al „Revistei Enigma”.

Ce alte proiecte ai în pregătire și unde le vom putea vedea?

Adina Mocanu: Ca cercetare generală, acum mă ocup intens de „Arhiva Valea Cireșului”, ce cuprinde o amplă incursiune în lumea copilăriei mele, de copil supradotat la desen și pictură, câștigătoare a multiple competiții naționale și internaționale, dar aparținând României rurale sudice, statice și prăfuite.

La începutul lunii septembrie 2024 mă voi afla pe străzile Timișoarei, unde voi realiza proiectul „collective landscapes (2014-2024)” împreună cu participanții la acest performance relațional. Proiectul acesta a început ca proiectul meu de masterat și a fost prezentat în 2014 la Galeria Posibilă din București. Nu puteam rata a zecea aniversare în care mi-am pus abilitatea de a desena la dispoziția publicului, iar cu sprijinul unei burse „Energie!” oferite de Centrul de Proiecte, această celebrare va avea loc în Timișoara, oraș tare drag mie.

Fotografie princpală: Imagine din expoziția „Fiind Nina/ Being Nina”, de Adina Mocanu (c) Serioja Bocsok / MNAC