INTERVIU – Artistul vizual Lucian Muntean: „Acuarela este un mic miracol”

Pasionat de pictură de când se știe, vizita artiștii în atelierele lor, preocupat de limbajul artei, Lucian Muntean exprimă stări în acuarelă. Cea mai recentă expoziție a sa, „Refugiu fericit. Peisaj imaginar” se poate vedea la Nicole Jutka Gallery până la 1 aprilie. Într-un interviu pentru curatorial.ro, artistul a vorbit despre tehnica sa, una extrem de complexă, migăloasă, dar și despre teme predilecte.

Peisajele marine, țărmurile pustii imaginate de Lucian Muntean îl conduc pe privitor în efemeritatea unor momente, fragilitatea cu care ne confruntăm. Norii, furtuna, viscolul, plantele zgribulite de frig, sugestia unei păpădii înghețate, coșurile caselor fumegânde sunt surprinse pe hârtie prin tușe fine, extrem de bine dozate de artist.

Lucrează cu produse speciale, cărbune lichid care este obținut din fructe de pădure carbonizate, un produs apărut pe piață în 2020, dar și cu pensule din păr de veveriță, un tuș japonez pentru caligrafie sub formă de baghetă cu care poate dizolva intensitatea culorii de care are nevoie.

Lucian Muntean s-a născut în 1974, la Sighișoara, și este stabilit în București. Este absolvent al Facultății de Geologie – UBB Cluj. Din 1997 s-a dedicat fotojurnalismului și a lucrat la importante ziare naționale, reviste și agenții foto. Ca artist vizual, se exprimă în special prin pictură. Are numeroase participări la expoziții personale și de grup, la simpozioane și bienale de artă contemporană din țară și străinătate.

De când ești artist vizual? Tu ai absolvit Geologia. Cum ai ajuns la artă?

Lucian Muntean: La început a fost pictura, și la propriu și la figurat, pentru că m-am ocupat mult de fotojurnalism și de fotografie, dar asta a venit totuși după pictură. Eu sunt din Sighișoara, iar în anii 1994 și 1995 am lucrat la Fabrica de Porțelan, la Atelierul de creație, fabrica Artfil. Eram foarte pasionat de grafică, de pictură, desen, mă și ocupam cu asta. Intenționam să studiez Universitatea de Arte. Până să ajung student la Cluj, la Geologie, eram pictor ceramist, cream modele de decor, inclusiv unicate, pentru porțelanul care se exporta. Ulterior, în afara programului de muncă, aveam la Sighișoara subînchiriat un atelier unde mergeam zilnic și pictam. Țineam legătura la Cluj cu colegi, vedeam expoziții de artă. Când am ajuns student la Cluj, am stat în cămin, mi-am dat seama că nu o să am ocazia să am un atelier, așa că am vândut două lucrări, mi-am cumpărat echipament foto și ce-mi trebuia pentru călătorii și am început fotografia. Din zona de pictură, știam chestiile de compoziție și am evoluat foarte repede, iar din 1997 m-am angajat fotojurnalist la Ziua de Cluj, pe urmă la Agenția națională de presă, Adevărul… În timp, am avut încercări. Serios, am început să pictez în 2009, iar din 2013 am început proiectul mai mare „Hărți imaginare”.

În ce tehnică erau create hărțile imaginare?

Erau acrilic pe pânze, de dimensiuni mai mari, un metru pe un metru. Ulterior am continuat și am abordat diferite teme, în acuarele, și pentru faptul că mi-era mai apropiat ca gen, cu toate că acuarela este foarte dificilă. Este destul de spontană, aparent pare simplist, dar trebuie să cunoști bine hârtia, pigmenții și pensulele.

Nu era mai ușor cu ulei pe pânză?

Nu era mai ușor pentru că nu mai am un atelier, pictez acasă, și în primul rând lucrul cu vopsele de ulei produce un miros, trebuie să lucrezi cu diluanți, durează mult să se usuce, și devine o problemă inclusiv depozitarea. Din seria cu ‘Hărți imaginare’ am în jur de 40 de lucrări de dimensiuni mari și se punea problema unde să le depozitez.

În cât timp termini un tablou?

Este o procedură foarte elaborată și se dovedește că este mai lung timpul în care are loc documentarea și în care îți clarifici foarte bine ceea ce vrei să faci. La mine așa funcționează: pictez a la prima, nu fac niciun fel de schiță prealabilă și durează foarte mult până văd imaginea în minte a ceea ce vreau să fac. Acuarela prin definiție are niște etape foarte spontane, pentru că în multe cazuri se creează o peliculă de apă pe care pigmenții respectivi, extrafini, migrează, este o chestiune de zeci de secunde în care dacă nu ești pe fază nu mai poți corecta. Nu poți șterge. În momentul în care începi un tablou, trebuie să-l cam termini. Dacă vrei să transmiți o stare, este important să te concentrezi și să îl și faci atunci.

În cazul acuarelelor mele, se poate vedea lucrul ăsta din punct de vedere tehnic, au zone aparent abstracte, nu sunt foarte figurative pentru că partea figurativă o pot obține foarte bine din fotografie, acolo poți obține o perfecțiune garantată de tehnică, pe când aici vreau să sugerez o idee.

Care sunt subiectele tale, temele predilecte?

Lucrez la mai multe teme și proiecte, pe care le aduc în anumite stadii. Am învățat pictura exersând și văzând foarte multe expoziții cât am călători și am observat elemente de tehnică. Mi-am dat seama că poți să înveți partea de tehnică efectiv numai exersând și am lucrat la teme foarte diverse în care am exersat anumite aspecte. Față de alți artiști care au o singură preocupare sau se identifică cu un anumit gen, eu am abordat teme diferite și ca atare și lucrările arată diferit, cu toate că în esență au elemente în comun. Mi-am asumat chestia asta.

De ce abordezi teme diferite?

Știm bine că arta e printre foarte puținele domenii care îți oferă realmente libertate de expresie, nu ești condiționat de norme și strictețe. Așa că de ce m-aș focusa numai pe o direcție, de ce să nu experimentez? Mă ajută să descoper lucruri noi.

Vorbește-mi despre cea mai recentă expoziție a ta?

Expoziția recentă, personală, care se desfășoară luna aceasta, până la 1 aprilie, este găzduită la Nicole Jutka Gallery. Nicole Jutka este o româncă stabilită în Germania, vine ocazional în România, este la rândul ei artistă, are un apartament în strada Lutherană nr.5, și acolo organizează expoziții cu diverși artiști. Ea a propus conceptul de ‘vernisaj în sufragerie’ prin care puteai să-ți faci idee despre cum ar arăta o lucrare la tine acasă. Am experimentat o panotare inclusiv în holul de intrare sau în bucătărie. Deși nu este cea mai prestigioasă modalitate tipică de a arăta lucrări de artă, dar poate fi un experiment.

Câte lucrări sunt în expoziție?

Sunt expuse aproximativ 30 de lucrări.

Câte expoziții personale ai organizat până acum?

Am început să expun din 1999 și fotografie și pictură, aternativ. În general am avut participări în expoziții cam două-trei pe an. Anul acesta, este a doua expoziție personală. Prima a fost la Seneca Anticafe, expoziție „Iarna”.

Ce poate vedea publicul în lucrările din expoziția „Peisaj imaginar”?

Au fost aprofundate în perioada pandemiei. Privind fotografiile din călătoriile mele, mi-am dat seama că prin faptul că am avut atâtea experiențe, mi-am dat seama că pot să revăd niște peisaje cu care să pot evada simbolic. Aceste serii de peisaj nu oferă prea multe elemente despre locul unde pot fi, sugerează mai degrabă o anumită stare. În seria „Iarna” mi-am propus să pictez aerul, vântul sau faptul că începe ninsoarea. Au o doză de melancolie, unele sunt profund triste. Sunt chestii voit făcute minimalist, nu m-a interesat să redau acuratețea tehnică, ci să sugerez o stare.

Ce înseamnă să lucrezi în acuarelă?

Acuarela e un mic miracol. Pentru a obține acuarela, trebuie să lucrezi cu niște materiale foarte speciale. Decisiv este tipul de hârtie. Eu lucrez pe niște hârtii speciale, Lanaquarelle, făcute din bumbac 100%, o grosime de 300 de grame pe metru pătrat, sunt aproape ca un carton, și datorită texturii are proprietatea de a lăsa să disperseze extrem de fin pigmentul pe care îl pui pe hârtie.

În cazul lucrărilor mele, cele pentru care am folosit culoarea Lunar Black au o proprietate specială, față de acuarelele extrafine care se dispersează omogen, acestea sunt cu granulație și în momentul când se creează pelicula de apă apar niște urme. Culoarea este pusă cu pensulă, fiind o chestiune de hazard pentru că nu poți controla punct cu punct, linie cu linie. Nici eu nu mai pot face un tablou similar.

Cum dozezi cantitatea de apă folosită?

Prin experiment. Hărtia e lipită pe planșetă ca să nu se onduleze, iar după ce dau culoare, pulverizez apă sau vărs apă, înclin planșeta respectivă și obțin ce vreau să redau.

Ce tip de pensule folosești?

Am multe tipuri de pensule care sunt specializate pentru anumite detalii. Pentru acuarelă sunt pensule care au păr natural de veveriță, acestea au proprietatea că sunt foarte absorbande și funcționează ca un fel de rezervor, adică cu o anumită nuață poți acoperi o suprafață foarte mare cu același gradient de culoare, pe când cu pensulele cu păr sintetic vopseaua se scurge foarte repede și nu mai poți doza foartea bine fluxul. Sunt pensule pentru detalii, pentru linii.

Pentru cine pictezi?

În special pentru mine, funcționând ca o terapie. Dar în permanență sunt conștient că asta pentru mine este numai o etapă de lucru. Bineînțeles, rolul artelor vizuale, al picturii este să fie și văzută lucrarea, abia atunci se finalizează procesul. Asta e rolul, să ne aducă aproape și să percepem câte ceva din magia petelor pe hârtie, e numai un pretext pentru a ne pune mintea la contribuție.

Credit foto: Lucian Muntean