INTERVIU – Aurelia Mihai, despre ce face timpul cu operele de artă și umanismul monumental

Aurelia Mihai vorbește într-un interviu acordat curatorial.ro despre proiectul ei „Monuments In Time”, pe care îl dezvoltă de mai mulți ani, despre explorarea miturilor și a monumentelor în contextul contemporan.

Artistă de origine română stabilită în Germania, ea a fost distinsă cu numeroase premii și burse internaționale de-a lungul carierei, pentru lucrările care vorbesc despre fenomene și evenimente culturale, sociale și politice contradictorii. Deși activitatea sa este bine-cunoscută și apreciată pe scena germană, proiectul „Monuments In Time” oferă publicului român oportunitatea de a descoperi sau redescoperi opera unei artiste de renume internațional, după cea mai recentă expoziție personală a sa la București, la MNAC în 2009.

Artista explorează în opera ei teme precum monumentul și mitul, identitatea culturală, migrația, apartenența și utopia. Sensibile la aspecte sociale critice, lucrările ei pun în prim-plan noțiunea de umanitate într-un sens larg. Intervenții video, fotografice și performative, cu referințe istorice și sociale, combină descoperirile științifice cu amintiri subiective și procese de creație pentru a răspunde unui context global actual. Invitându-ne în universul critic și totodată intim și imersiv al lucrărilor artistei, expoziția reflectă și pune în legătură forme ale diferitelor monumente existente și imaginate din opera sa, în relație cu timpul, spațiul, istoria și natura.

Proiectul „Monuments In Time” a avut un derivat propus de artistă pentru a reprezenta România la Bienala de Artă de la Veneția de anul acesta. Acela a fost finalist.

„Monuments in Time” a debutat în Pavilion 32 de la Institutul Gothe cu o expoziție în două părți. Curatoriată de Cristina Bută, expoziția reflectă asupra evoluției ideii de monument în practica artistei, cunoscută pentru operele sale experimentale aflate la intersecția dintre artele vizuale și cinematografice.

În prim-plan se află „Lupoaica/ Lupa Capitolina”, monument care se găsește peste tot în lume, cu mai mult de 65 de replici, în România fiind cele mai multe. Pe lângă printuri de mari dimensiuni cu fotografii ale monumentului realizate în diverse orașe din țară, în Germania, Italia și Japonia, sunt proiectate trei filme scurte care abordează tema monumentului.

Expoziția de la Goethe e deschisă până la 10 octombrie, putând fi vizitată marțea, miercurea și vinerea, între orele 14:00 și 19:00, joia, între 14:00 și 20:00, și sâmbăta, între 10:00 și 14:00. În 3 septembrie, la ora 19:00, Aurelia Mihai și curatoarea vor discuta despre proiect și despre practica ei artistică.

A doua parte a proiectului, „Living Monuments” (I și II, 2024), e reprezentată de o instalație pe patru canale prezentată în spațiul galeriei Sector 1, în perioada  5 septembrie –  5 octombrie 2024. Situată între performance și film, „Living Monuments” reflectă asupra legăturilor invizibile dintre oameni și locuri prin punerea în scenă a unor „monumente vii” în mediul urban.

Unde încadrăm proiectul și către ce anume ar trebui să se concentreze privitorul?

Aurelia Mihai: Conceptul expoziției se bazează pe practica mea care a ajuns de-a lungul timpului să se ocupe de monumente. Monumente în sens larg, monument într-un sens contemporan. Spațiul public e foarte important și ce se întâmplă și mai ales procesul de creere a unei forme de monument. Prima parte a expoziției se bazează pe monumentul construit și existent, care e tradus în context contemporan, iar a doua parte a expoziției, de la Galeria Sector 1, sub numele „Living Monuments”, va reprezenta un monument temporar. Sunt multe intersectări. Spre exemplu, monumentul care aparține tuturor, la fel ca mitul cu „Lupa Capitolina”.

De ce ați ales acest monument?

Aurelia Mihai: Au fost mai multe motive. Mi s-a întâmplat să îl descopăr în România, în trei orașe în decurs de două zile. Există 22 de astfel de sculpturi în spațiul public românesc, în diferite orașe. Am început să cercetez.

Apar toate cele 22 în expoziție?

Aurelia Mihai: Arhiva mea crește ușor, ușor. Acest proiect începe în 2014 și continuă azi. De fiecare dată când ajung să mă intersectez cu un monument, adaug colecției de fotografii de dimensiuni mari. Cea mai recentă pe care am fotografiat-o e cea din Timișoara și, în același timp, pe cea din Buenos Aires. Acestea nu au apărut în expoziție, dar urmează să fie incluse.

Este, așadar, un proiect în desfășurare?

Aurelia Mihai: Cel mai interesant e că mitul acesta e ilustrat de „Lupa Capitolina” de la Muzeul Capitolin din Roma. În 2007, acea piesă considerată sculptură etruscă din secolul VII î.e.n. a fost restaurată. A fost însă descoperit că ea nu era atât de veche, tehnica de bronz fiind una folosită în Evul Mediu, așa că a fost redatată secol XI, ceea ce a însemnat o demistificare a contextului. A devenit o copie a unui original pierdut de mult timp. Fiecare dintre „lupoaice” e copie și are putere mitologică. Totuși, acea sculptură de la Roma este deosebită și este cea mai veche dintre ele, rămâne în patrimoniu. Ea se găsește din Japonia, unde sunt trei, până în orașul Roma din Georgia (SUA), a ajuns în Peru și în Suedia. Din cercetările mele, sunt 65 de bucăți și cred că voi mai descoperi. Ceea ce mi se pare interesant pentru proiect este că ea este „interpretată” diferit, de la oraș la oraș.

În unul dintre cele trei filme proiectate apare această discuție, plus alte lucruri actuale. Se spune, de exemplu, că cea din Chișinău a fost topită și din ea au fost făcute arme, iar actuala a fost donată de România.

Filmele prezentate au fost alese împreună cu Cristina Bută, care a grupat tema monumentului – „Lupa” fiind cea mai de anvergură. Celelalte două filme fac referire la câte un monument și fac referire la o lucrare importantă în istoria artei.

„Cento piedi” e o punere în scenă a unei scene contemporane în 2007 – 2012, când eu am început să fac aceste demersuri. Am urmărit acolo Columna. Pe scara ei interioară se află o tânără care spală treptele de jos în sus, nu de sus în jos, cum ar fi fost firesc. Ea, studentă la Conservator fiind de fapt, cântă „Noi suntem români” – despre contextul românesc și Columna lui Traian, iar fundalul e descrierea în limbi diferite a acestui monument. Este și povestea migrației, care în 2007 a cunoscut o creștere importantă.

Și cel de-al treilea film?

Aurelia Mihai: Este din 2022 și se referă la pătratul negru al lui Kazimir Malevici, un simbol în pictura modernă. Malevici, unul dintre cei mai importanți artiști de origine ucraineană care a activat și în Rusia, a făcut această inovație a suprematismului – a redus pictura la formă, pictând un pătrat negru pe un fundal alb. Eu am găsit în spațiul public acest pătrat al lui Malevici prin lucrători de stradă care au făcut un pătrat în asfalt. Am făcut structura acestui film în formatul unui film mut din vremea lui Malevici. Ulterior, Malevici a fost interzis și scos din manuale, iar acea lucrare a lui e simbolul cenzurii. În Rusia e imposibil de imprimat, dar muzeele din Moscova încă arată această imagine.

Cu ce vă doriți să rămână privitorul în urma expoziției?

Aurelia Mihai: Am să îl citez pe Paul Klee, care spunea că „arta nu reproduce realitatea, ci o face vizibilă”. El se referea la conceptul lui de artă contemporană. Același lucru încerc prin acest demers, adică să pun aceste întrebări, să nu dau răspunsurile. Să arăt ce face timpul cu operele de artă, cum se citesc aceste monumente, în afara noastră. Tot proiectul merge pe umanism – momentele sunt importante și fiecare personaj uman devine un monument, în parte a doua a expoziției. Ce aș vrea să ia cu el este că subiectivitatea și forma în care se citește divin diferite, o relativitate și o diversitate a înțelegerii artei și a societății.