INTERVIU – Curatoarea Adelina Luft, despre climate change art și lucrul în colectiv

„Producția de artă contemporană este inerent contradictorie cu ideea de sustenabilitate și artă preocupată de mediu. Din fericire, există și artiști și instituții care lucrează sustenabil, interdisciplinar și angajat, în forme artistice care depășesc zona de reprezentare bombastică transformată în spectacol pentru consum și nimic mai mult”, declară curatoarea Adelina Luft într-un interviu acordat Curatorial.ro.

Adelina Luft a revenit în România după un deceniu în care a trăit și lucrat în Indonezia, iar recent a vernisat prima ei expoziție la Gaep, care  cuprinde lucrări create de opt artiste – Amaia Molinet, Anca Bucur, Andreea Medar & Mălina Ionescu, Diana Popuț, Lucia Ghegu, Stanca Soare și Thea Lazăr – sub titlul „Ecologies of Repair”. Expoziția poate fi vizitată până pe 5 noiembrie.

Practica ei curatorială este – după cum afirmă – una deschisă, iar principalele ei interese sunt zona interdisciplinară, arta angajată social, și pune accent pe procese de lucru și colaborare.

Luft, aflată în prezent într-o rezidență în Belgrad, a explicat faptul că fiecare artistă și-a situat cercetarea într-un timp și spațiu specifice, abordând conceptul de peisaj în mod diferit, de la o scurgere de apă accidentală în Racoți, care creează o floră site-specific, până la un bazin cu deșeuri de bauxită de lângă Delta Dunării, un sătuc agricol din județul Argeș care se alimentează din producția locală de grâu și o carieră de marmură abandonată din satul Alun; pornind și de la organisme sau materialități specifice înțelese ca micro-peisaje pentru a sugera compoziții de viață posibile.

Care a fost punctul de pornire pentru acest proiect?

Adelina Luft: Am ajuns la formularea acestei expoziții printr-un proces întins pe o perioadă mai lungă, în strânsă legătură cu interesele și proiectele mele anterioare care urmăresc o linie de gândire decolonială și interdisciplinară și care de cele mai multe ori implică procese de cercetare și colaborare. Am întâlnit recent un artist din Serbia pe care l-am întrebat cât timp i-a luat să creeze lucrarea pe care o prezenta. Răspunsul a fost „47 de ani”, adică toată viața lui. La fel ca în cazul unui artist, munca unui curator se dezvoltă în timp și orice punct de pornire are un antecedent multiform care nu poate fi reperat într-un moment specific.

Pentru proiectul „Ecologies of Repair”, însă, a existat un context particular care a dus în timp la conturarea lui. Mai exact, izolarea și lipsa de socializare fizică pe care le-am trăit în timpul pandemiei atât în Indonezia (2020), cât și în România (2021) mi-au oferit un prilej (privilegiat) de a reflecta asupra condiției mele – în primul rând ca om, dar și în rolul meu de curatoare. Pentru foarte mulți dintre cei care au văzut acest moment ca unul de reflecție și repaus pentru a reseta cumva niște principii înrădăcinate într-un sistem capitalist imposibil de stopat, pandemia a însemnat o trecere la conștientizarea fisurilor și inegalităților economice și sociale existente,  dar și a realității că suntem extrem de vulnerabili și interdependenți. Asemenea reflecții s-au extins pentru mine în nevoia de a solidariza cu alte forme de viață afectate de aceste situații, fie că-i vorba despre precaritatea altor oameni sau despre efectele distructive produse de om asupra entităților non-umane.

M-am apropiat astfel de teoriile „more-than-human” pentru a înțelege mai bine era antropocenului, pe care o trăim, cu toate efectele sale dăunătoare asupra mediului înconjurător. Aceste teorii din studiile umaniste sunt preocupate de anularea excepționalismului uman și descentralizarea agentivității umane în raport cu entitățile non-umane, pentru a produce sau releva noi forme de cunoaștere în jurul unui etos al pluralității și interdependențelor de viață. Sunt două texte principale pe care le-am consultat și care stau la baza acestei expoziții: Anna Tsing, „When the Things We Study Respond to Each Other. Tools for Unpacking the Material” din cartea „More-Than-Human” (Het Nieuwe Institut, 2020), și articolul „Ecologies of Repair: A Post-Human Approach to Other-than-Human Natures” (Frontiers in Psychology, 8 April 2021), de Gustavo Blanco-Wells. Ambele texte propun câteva abordări concrete despre felul în care putem să observăm aceste interdependențe de viață, poziționându-ne egal în relația noastră cu alte organisme în circuitul naturii și al planetei pe care o coabităm.

Cum ai ales artistele pentru expoziție? Care a fost criteriul de selecție?

Adelina Luft: La sfârșitul anului trecut îmi propusesem să creez o rezidență online pe o temă similară, cu artiști din România și Asia, prin care să formăm un dialog în jurul unor conexiuni trans-naționale legate de extracție, exploatarea resurselor naturale, migrația plantelor și politici agricole în acest sfere ale sudului global. Printre artiștii din România se numărau Anca Bucur, Amaia Molinet și Thea Lazăr. Proiectul nu s-a putut realiza în acel moment, însă la scurt timp după aflarea rezultatelor apelului deschis de la Gaep, am decis să „reciclez” ideea inițială într-o formulare nouă, care s-a extins cu selecția altor artiste, descoperite odată cu întoarcerea mea în București, dar și din lista de artiști avuți în vedere de galerie. Un alt criteriu, stabilit împreună cu galeria, a fost să lucrăm cu artiști tineri sau emergenți, o idee care se alinia foarte bine cu lista de artiste menționată anterior, astfel că aceasta a fost completată cu artiste tinere sau emergente din mai multe orașe din România (Andreea Medar & Mălina Ionescu, Stanca Soare, Lucia Ghegu și Diana Popuț). Bineînțeles, selecția a avut în vedere în principal preocupările lor anterioare, care gravitează în jurul unor concepte și practici legate de materialități organice, zona rurală, concepte naturalculturale sau interese ca protejarea sau grija.

Care este numitorul comun al artei celor opt implicate în expoziție?

Adelina Luft: Toate lucrările din expoziție au fost create ca urmare a invitației curatoriale și a discuțiilor avute pe parcursul a câteva luni. Este, deci, firesc că aceste lucrări s-au dezvoltat urmărind direcții comune. Fiecare lucrare se bazează pe o cercetare, fie într-un spațiu geografic concret (Miroși, Alun, Racoți, Tulcea), fie dintr-o cercetare mai veche asupra unor organisme (plante deșertice, melci) sau dispozitive specifice (sere/solarii). Lucrările din expoziție adresează, chestionează și împletesc reflecții complexe asupra circularităților construire-distrugere, risipă-creație, extracție-adiție, transformând reziduuri și organisme neglijate în forțe creatoare conectate prin puterea adaptabilității. Reziliență, grijă, reparare, adaptabilitate sunt câteva dintre conceptele principale pe care fiecare artistă le abordează prin lucrările ei.

Cât de important este rolul artei în sensibilizarea cu privire la problemele de mediu? Este publicul receptiv? Sunt artiștii conștienți și dispuși să facă lobby în acest sens?

Adelina Luft: Asta necesită o discuție mult mai amplă. Avem deja o istorie lungă a artei angajate în probleme legate de mediu, în special din zona Europei de Vest și a Statelor Unite. S-au dezvoltat în timp, de la un interes pentru estetica naturii, la practici devenite genuri artistice – land art, environmental art, ecological art, până la terminologii mai noi, cum ar fi climate change art. Artiștii au conștientizat și și-au folosit arta pentru a aduce în discuție problemele legate de mediu și schimbarea climatică încă de la începutul anilor 1960, deci ar trebui să vedem mai întâi la ce perioadă ne referim când spunem „artiști conștienți” și care erau/sunt condițiile social-politice și artistice din acea perioadă legate de acest subiect. Din păcate, condițiile au rămas mai mult sau mai puțin aceleași, singura diferență ar fi că problemele anticipate în urmă cu 60 de ani s-au acumulat și amplificat în lipsa unor acțiuni radicale.

Dacă ne referim însă la ultimii ani, vedem că există un interes tot mai mare din partea artiștilor și a instituțiilor de artă de a crea sau sprijini producția de lucrări care se angajează într-un demers lung și susținut legat de acest subiect, cu o varietate de abordări și forme de lucru. Este bine-venit că acest lucru se întâmplă, având în vedere că nu mai putem evita subiectul; catastrofele au loc lângă noi și suntem afectați în mod direct. Problema cu aceste producții artistice recurente în contexte internaționale este că rămân de cele mai multe ori în zona de reprezentare sau de identificare a unor probleme care sunt deja ușor accesibile prin mass-media sau organizații ce oferă date statistice sigure. Mai mult, fiind contribuții produse în contextul unor galerii sau instituții care nu se angajează în formularea unor dezbateri mai nuanțate sau practici sustenabile și dedicate, ele contribuie la potențarea acestor producții ca trenduri sau „hot topics” pe scena artistică internațională. Producția de artă contemporană este inerent contradictorie cu ideea de sustenabilitate și artă preocupată de mediu, dar asta este o altă discuție. Din fericire, există și artiști și instituții care lucrează sustenabil, interdisciplinar și angajat, în forme artistice care depășesc zona de reprezentare bombastică transformată în spectacol pentru consum și nimic mai mult.

Arta care mă interesează pe mine operează la un alt nivel, nu unul care doar sensibilizează, ci unul care ne oferă portițe de a intra într-un spectru al imaginației și al gândirii unor scenarii potențiale de trai sau coexistență. Este o artă subversivă care acționează la un nivel mai profund și susținut, nu de acțiune imediată sau de lobby. „Ecologies of Repair” nu este o expoziție despre problemele de mediu, ci despre interdependențele de viață, dintre om și alte entități sau organisme care există și rezistă în acest spectru al distrugerii și exploatării. Cred că e necesar, ca agenți culturali, să creăm oportunități sau contexte artistice prin care publicul poate să reflecteze singur asupra acestor interdependențe fără a folosi „#climatechange”, ci prin conștientizarea unor conexiuni mai complexe și care nu oferă un răspuns imediat, ci deschid și chestionează toate aceste dinamici în desfășurare. Ce încerc să propun prin acest proiect este să ne uităm la procesele de reparare care există deja în natură datorită rezilienței ei, dar și la cele pe care le putem crea în contextele actuale de criză perpetuă. Trebuie să mergem dincolo de identificarea problemei și să lăsăm loc artei să propună altfel de conexiuni și perspective. Cred că în asta constă rolul artei, în a propune forme de imaginare a potențialităților care operează la intersecția dintre discipline, dintre entități, și care pot produce noi forme de cunoaștere despre relații de viață viitoare.

Spune-ne mai multe despre parcursul tău profesional.

Adelina Luft: În urmă cu exact zece ani, după ce am terminat studiile în comunicare la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, am plecat în Indonezia, fără să știu unde mă va duce această călătorie. Am fost imediat captivată de scena artistică din orașul Yogyakarta, unde am rămas și care a devenit un alt „acasă” pentru mine. Fără un background în arte vizuale sau istoria artei, am descoperit nu doar cultura complexă a Indoneziei, ci și arta, așa cum e ea produsă și văzută în acest context specific. Deși am obținut o bursă pentru un master în Arte Vizuale la o universitate din acest oraș, formarea mea profesională se datorează scenei artistice din care am făcut parte în decursul anilor – prin nenumăratele discuții, ateliere, forumuri și întâlniri informale la care am participat în organizații grassroots și colective de artiști precum MES 56, KUNCI Cultural Studies Center, Cemeti Art Institute și Biennale Jogja Equator. Am ajuns nu doar să învăț de la ei ce înseamnă arta angajată social, lucrul în colectiv, sprijinul reciproc și reziliența în arta fără o infrastructură, ci și să colaborăm în diverse proiecte.

Practica mea curatorială este deschisă, contingentă, relațională în timp și spațiu. De cele mai multe ori, las evenimentele personale și conexiunile pe care le dezvolt cu artiști sau alți agenți culturali să mă direcționeze înspre viitoare idei și proiecte. Mă interesează zona interdisciplinară, arta angajată social, și pun accent pe procese de lucru și colaborare.

Te afli la prima colaborare cu Gaep, vor urma alte proiecte cu galeria? Ce planuri ai pentru viitorul apropiat?

Deocamdată încercăm să finalizăm acest proiect, care va mai avea câteva intervenții în două spații din Cluj și Timișoara cu artistele din expoziție. Însă, cu siguranță, vor mai exista ocazii pentru a lucra împreună în diferite contexte. De cele mai multe ori, mențin o legătură strânsă cu organizațiile sau spațiile cu care lucrez, pentru că mereu se creează relații de prietenie și ajutor reciproc în organizarea unui proiect. Faptul că ajungem să lucrăm împreună este deja un semn că există un interes comun pentru a colabora și dezvolta proiecte.

Momentan, răspund la aceste întrebări dintr-o rezidență în Belgrad, o platformă educațională care își pune întrebarea „What could or should curating do?”. Am aici prilejul să reflectez asupra practicii mele curatoriale într-un cadru organizat și împreună cu alți participanți din diverse spații geografice. Este și o oportunitate pentru mine să cercetez practici artistice regionale pentru a formula o lista de artiști în cadrul Biennale Jogja Equator, unde fac parte din echipa curatorială, reprezentând Europa de Est. Bienala va avea loc anul viitor în Indonezia.

Fotografii publicate prin amabilitatea galeriei Gaep. Credit foto portret: Ilina Schileru