INTERVIU – Gregory Lang, despre colaborarea cu Gorzo: Un ansamblu free jazz cu potențial de a călători internațional

Gregory Lang, co-curator al expoziției „Vrea cineva să fie eu?” a lui Dumitru Gorzo de la MARe/ Muzeul de Artă Recentă din Capitală, vorbește într-un interviu acordat curatorial despre modul în care a colaborat cu artistul, despre impresia lăsată de arta lui și scena contemporană românească, despre libertatea „rară” pe care a găsit-o la București.

Dumitru Gorzo este primul artist român care are un solo show la MARe, aceasta fiind și prima expoziție ce ocupă deopotrivă interiorul și exteriorul muzeului, cu lucrări noi realizate special. „Vrea cineva să fie eu?”, curatoriată de Gregory Lang cu Dan Popescu, poate fi vizitată până la 18 ianuarie 2026.

Gregory Lang este curator independent și consultant francez cu mai mult de 30 de ani de experiență în domeniul artei contemporane, având colaborări atât cu instituții, cât și colecții private. În 2008, a fondat Solang Production Paris Brussels, care promovează și dezvoltă proiecte ce conectează artiștii, scena artistică și piața de artă.

Ce v-a determinat să colaborați cu Dumitru Gorzo și să organizați o expoziție la București?

Gregory Lang: Am fost invitat în calitate de curator pentru abordarea mea minimalistă și sensibilă, ancorată în istoria artei conceptuale, care se concentrează pe procesul artistic și economia atenției. De obicei, îmi place să creez un context dedicat atât experienței fizice, cât și mentale a operelor de artă, în special în relație cu arhitectura.
Am luat contact cu scena artistică românească la nivel internațional prin galerii la târguri de artă, bienale, o vizită recentă la Bienala de la Timișoara și expoziții europene ale lui Ami Barak în Franța și Mihnea Mircan în Belgia, de exemplu, precum și artiști istorici și câțiva contemporani pe care i-am întâlnit pe parcurs, ca Ana Lupaș, pe care am invitat-o la o trienală în Dunkirk, Franța.
De fapt, am venit la București în timpul iernii pentru a vedea o expoziție care prezenta o parte din remarcabila colecție internațională a MARe și pentru a explora scena artistică locală dinamică.
Curatorierea unei expoziții împreună cu Gorzo a fost prezentată de consiliul muzeului ca o provocare: colaborarea cu MARe, un univers artistic și estetic necunoscut pentru mine, și cu un co-curator, Dan Popescu, pe care l-am întâlnit doar o dată, scurt, la Arco Madrid, împreună cu Roger Akoury. Deși inițial am ezitat, curiozitatea și legătura umană m-au atras către opera lui Gorzo.

Când și cum ați descoperit arta lui Gorzo și care a fost prima impresie lăsată? Ce v-a impresionat? S-a schimbat percepția în timp?

Gregory Lang: Am descoperit pentru prima dată opera lui Gorzo prin imaginile din catalog – în special utilizarea grinzilor tradiționale de lemn și, mai ales, instalația arhitecturală „Gheorghe” din casa construită de bunicul artistului, pe care a început să o deconstruiască în trei zile și să o refacă în trei zile în fața MNAC, București, în 2019, ca un act performativ de autoexpunere și autoangajare cu care m-am putut identifica mai ușor în practica mea.
Două proiecte specifice locului mi-au atras, de asemenea, atenția: unul cu 194 de picturi mici pe ferestrele magazinului universal din orașul industrial Reșița, în 2022, și un altul, un desen pe perete, la SAC – Spațiul de Artă Contemporană, București, în 2018. Opera sa mi s-a părut singulară, diferită de orice văzusem până atunci și aparent distantă de ceea ce expun de obicei.
Universul lui Gorzo a evocat imediat conexiuni: tradițiile vernaculare românești împletite cu propriile mele referințe din istoria artei – veșmintele orientaliste ale lui Matisse, măștile africane care l-au inspirat pe Picasso, figurile expresioniste ale lui Kirchner și Macke, păpușile din America Centrală și himerele etnografice dintr-o lume globalizată.

Înainte de a vedea live vreuna dintre lucrările lui, l-am cunoscut pe Gorzo – un artist carismatic, profund cultivat și sincer, pe deplin conștient de procesul său creativ, de vulnerabilitățile sale și de nevoia de a evolua. El a vorbit deschis despre echilibrul dintre rădăcinile sale culturale puternice și dorința de a scăpa de formele arhaice, tradiționale, atât de prezente în îmbrăcăminte, arhitectura din lemn, stâlpii lui Brâncuși și imagistica mitică. Abordarea lui față de filozofie și practică este directă, fie că este vorba despre sculptură, pictură sau desen fără a-și folosi încheietura mâinii.
După ce i-am expus lucrările, impresia mea inițială s-a adâncit, transformată de cunoștințe, experiență și încredere. Optimismul și ingeniozitatea lui, folosind mijloace simple, mi-au lăsat o impresie de durată.

Cum s-a dezvoltat colaborarea cu Gorzo și Dan Popescu pentru această expoziție? A fost un dialog, o viziune comună?

Gregory Lang: Colaborarea noastră a fost complementară și triplă, bazată pe dialoguri reciproce între noi trei. Am dezvoltat o relație în șapte direcții pentru acest proiect expozițional. Fiecare pereche avea propria dinamică unică, bazată pe înțelegere reciprocă. Cu toate acestea, ca echipă, împărtășeam o încredere tacită. Știam că avem un limbaj cultural și un vocabular comun, modelat de experiențele noastre personale în creație și de înțelegerea profundă a istoriei artei. Am adus perspective diferite, dar punctul nostru comun era credința în puterea operelor de artă ca entități autonome.
Colaborarea a atins apogeul în timpul instalării. În ciuda intensității, totul s-a desfășurat fără probleme, ca o improvizație de jazz. Fiecare dintre noi cunoștea regulile, responsabilitățile și contextul muzeului.

Care au fost provocările pentru dumneavoastră?

Gregory Lang: Principala provocare a fost organizarea primei mele expoziții la București cu un artist deja consacrat pe scena locală, a cărui estetică îmi era necunoscută. Aceasta a fost accentuată de imposibilitatea preselecționării lucrărilor care urmau să fie proiectate în spațiu și de complicitatea de lungă durată dintre Gorzo și Dan Popescu, un duo care a creat așteptări în rândul publicului.
Din partea mea, miza reală era să-l determin pe Gorzo să creeze nu o retrospectivă, ci o expoziție nouă, cu lucrări complet noi, pentru un context exigent: o expoziție muzeală completă, cu potențial de a călători la nivel internațional.
Tocmai ne-am pus de acord asupra importanței desenelor în interiorul și în afara muzeului. Dar artistul avea libertate totală să creeze doar lucrări pentru un proiect specific locului, sub o presiune imensă pentru el, deoarece timpul era extrem de limitat – toate lucrările trebuiau concepute, produse și livrate în mai puțin de două luni. Și cu o lună înainte de deschidere, nu văzusem decât teste.

Pentru ambii curatori, provocarea a constat în descoperirea noilor lucrări cu o zi înainte de instalare, având la dispoziție doar trei zile pentru a le înțelege, pentru a proiecta expoziția la fața locului, pentru a găsi soluții simple care să le pună în valoare complexitatea și pentru a decide cum să le expună pe cele patru etaje.
Am mers să vedem lucrările în studioul temporar al lui Gorzo, unele terminate, altele încă în curs de realizare, descoperind chiar și rămășițe din etapele anterioare. A trebuit să absorbim și să procesăm aceste informații simultan, ca un ansamblu de jazz care cântă dintr-o partitură în continuă evoluție. Am improvizat cu lucrări noi care ajungeau la muzeu din studio de două-trei ori pe zi.
M-am concentrat în special pe captarea esenței procesului creativ al lui Gorzo, evidențiind etapele muncii sale, întrebările, obsesiile și strategiile inteligente pe care le-a folosit pentru a produce o operă atât de vastă în atât de puțin timp.
Cea mai mare provocare a fost densitatea: să fiu deschis mental, fizic și energetic pentru a mă angaja în toate lucrările simultan, găsind locul potrivit pentru fiecare și echilibrând, de asemenea, întrebările și obsesiile co-curatorului.
Expoziția a fost realizată într-un maraton non-stop de trei zile, intens, dar jucăuș. A trebuit să fim pe deplin prezenți, luând decizii cu privire la combinații, expunere, spațiere și înălțime pentru a valoriza fiecare lucrare în dialog cu celelalte.

În ce fel curatoriatul în București diferă de experiențele dvs. din alte părți?

Gregory Lang: Fiecare expoziție este unică, dar Bucureștiul mi-a oferit o libertate rară: o echipă de muzeu deschisă la minte, fără constrângeri și o energie locală care a inspirat culoarea și dinamismul proiectului. Imensul și inspiratul studio temporar pus la dispoziția lui Gorzo în centrul orașului a fost un loc fantastic pentru desfășurarea acestui proiect. Acest lucru a contrastat puternic cu instituții precum Muzeul Boijmans Van Beuningen din Rotterdam, MAAT din Lisabona, Pavillon de l’Arsenal din Paris, FRAC Grand Large din Dunkirk, Franța, unde parametrii erau adesea mai rigizi, dar și constructivi. Experiența creativă cu noile producții a fost mai apropiată de cea a colecției private Cloud Seven sau a Fundației CAB, ambele din Bruxelles.

Ce sperați ca vizitatorii să rețină din această expoziție?

Gregory Lang: „Vrea cineva să fie eu?” oferă o experiență imersivă bazată pe schimb și reciprocitate. Vizitatorii pășesc în studioul viu al lui Gorzo, unde desenul în toate formele sale este inventat, extins și regenerat sub ochii lor. Artistul a organizat chiar și un atelier de două săptămâni în subsolul muzeului, transformându-l într-un studio comun deschis publicului. Sperăm ca vizitatorii să îmbrățișeze această abordare generoasă și deschisă și să plece cu un sentiment reînnoit de curiozitate și uimire.

Cum v-a influențat întâlnirea cu arta contemporană românească percepția asupra scenei locale?

Gregory Lang: Vizitând Bucureștiul la fiecare două sau trei luni începând din martie, am avut ocazia să explorez atelierele artiștilor, muzeele și galeriile pe care le văzusem anterior doar la târguri. Această imersiune mi-a dezvăluit o scenă dinamică, diversă și profund înrădăcinată, angajată atât în dialoguri locale, cât și globale.

Dacă ar fi să organizați o altă expoziție în România, ce ați face diferit sau ce ați explora mai în profunzime?

Mi-ar plăcea să organizez o expoziție de grup, explorând o temă prin întâlniri unice între mai mulți artiști. Scopul ar fi acela de a crea condițiile potrivite pentru ca spectatorii să aprecieze fiecare lucrare, experimentând în același timp tensiunile și conexiunile subtile dintre ele – o abordare riguroasă, poietică și poetică.