INTERVIU – Realizatorii proiectului „The Somatist, the Entropist & the Skeptic”: Scopul e să producă o schimbare în fiecare persoană care vede rezultatul final

„Nu poți sta acasă când AI te invită la astfel de teste incitante!”, spun autorii proiectului „The Somatist, the Entropist & the Skeptic”, care va demara pe 9 iunie la București și care presupune o democratizare a procesului creativ.

Prin „The Somatist, the Entropist & the Skeptic”, ei speră să ofere publicului anumite indicii despre faptul că suntem toți contributori într-o oarecare măsură la felul în care acționează sau se manifestă tehnologia.

Este un proiect de cercetare și producție artistică al Asociației Qolony, aflat la intersecția dintre artă și știință, care se va materializa într-o instalație colectivă și participativă. Proiectul implică publicul în procesul de creație al unei instalații artistice inedite și oferă o experiență de descifrare a reacției pe care o avem în interacțiunea cu tehnologia.

Floriama Candea, Sabina Suru & Andrei Tudose și Cătălin Crețu, artiștii care se află în spatele proiectului, alături de Cristian Balaș (programator) și dr. Victor Diculescu (cercetător la Institutul Naţional pentru Fizica Materialelor), propun o explorare a felului în care oamenii reacționează la noile tehnologii nu doar la nivel fizic, ci și psihologic și relațional, chestionând felul în care starea acestora de bine este sau nu în strânsă legătură cu tehnologia.

Miza proiectului este să genereze conștientizare asupra responsabilității pe care o avem în relația om-tehnologie, prin cercetarea capacității tehnologiilor de a fi un ghid invizibil al comportamentelor, obiceiurilor și stărilor noastre fizice și emoționale. În același timp, „The Somatist, The Entropist & The Skeptic” deschide o temă de discuție despre felul în care oamenii pot influența, de fapt, noile tehnologii, arta fiind un mijlocitor al reprezentării nevoilor, interacțiunilor și ideilor lor.

Anterior „testelor clinice” care vor avea loc la Atelierele Malmaison, în perioada 9 – 15 iunie, eveniment în cadrul căruia publicul va interacționa cu echipa artistică și tehnică a proiectului, precum și cu tehnologiile folosite pentru realizarea instalației artistice, cei patru inițiatori ai proiectului au răspuns câtorva întrebări adresate de Curatorial.

Cât de nouă este pentru voi realizarea unui proiect ce implică public?

Andrei Tudose: Pentru mine, implicarea publicului este o parte esențială în fiecare inițiativă artistică. De fiecare dată când pornesc un proiect, scopul este să producă o schimbare în fiecare persoană care vede rezultatul final, iar cea mai bună metodă este să îi implic direct, să fie co-autori ai lucrării. Ce este cu adevărat nou în acest proiect este că, în componenta gândită alături de Sabina, renunțăm complet la controlul asupra formei finale a lucrării în favoarea publicului și a algoritmului AI, astfel încât și pentru noi rezultatul final va fi o surpriză.

Cătălin Crețu: La concertele sau recitalurile muzicale pe care le-am realizat, publicul era, în general, spectator, la instalațiile mele multimedia interactive acesta se transforma în declanșator, facilitator sau procesator al datelor audio-vizuale, în proiectul actual el devine – în tandem cu AI – creatorul imaginilor sonore prin contaminare vizuală.

Floriama Candea: În ultima vreme, practica mea artistică a implicat frecvent situații de colaborare cu specialiști ai altor discipline, fapt ce mi-a îmbogățit instrumentarul de lucru, a ajutat la dezvoltarea mea atât personală, cât și profesională. Ideea de a democratiza și mai mult procesul creativ prin implicarea activă a publicului în conținutul efectiv al lucrărilor este urmarea firească a  acestor demersuri colaborative, pe de o parte. Pe de alta parte, latura investigativă a proiectului „The Somatist, The Entropist and The Skeptic” nu ar putea fi atinsă fără contactul direct, dialogul și participarea oamenilor. Ne propunem să aruncăm o privire de aprope, să zicem, asupra felului în care oameni înțeleg, folosesc sau integrează tehnologia în viețile lor, să speculăm împreună despre rolul și responsabilitatea noastră în generarea unor direcții viitoare de dezvoltare a culturii și rutinei vieților noastre de zi cu zi.

Sabina Suru: Din punctul meu de vedere, implicarea publicului într-un proiect are atât de multe variații și posibilități – de la varianta în care doar îl provocăm la mici interacțiuni neinvazive până la punctul în care îl forțăm mult în afara zonei de confort. Ne-am dorit, în acest proiect în care lucrăm pentru prima dată în această formulă colaborativă (iată că, deși o parte dintre noi ne știm de multă vreme, nu avusesem ocazia de a colabora altfel decât oferindu-ne unii altora suport moral și susținere în sesiuni de brainstorming pentru a ne scoate unii pe alții din mici impasuri creative), așa că ni s-a părut oportun să extindem limitele colaborative către o abordare participativă, în care să nu avem doar noi, echipa creativă, control asupra dinamicii instalației sau a elementelor ei de conținut vizual.

De unde s-a născut ideea de îmbinare a tehnologiei, de colectare a unor date fiziologice și de transformare a lor în artă? Ce v-a inspirat?

Andrei Tudose: Pe scurt? Din viața de zi cu zi. Avem interacțiuni cotidiene cu tehnologia în toate formele ei, donăm tot felul de date (identitare, fiziologice) într-un fel pe care de cele mai multe ori nici măcar nu îl mai conștientizăm. În esență, ceea ce propunem este este un exercițiu de mindfulness față de tehnologie, pe care îmi doresc să îl facem alături de public.

Cătălin Crețu: Eu sunt al patrulea apostol sosit în proiect și predic aici evanghelia sonor-tehnologică. Antecedentele mele interdisciplinar-artistice au atras atenția colegilor care m-au racolat pentru noua abordare cu input fiziologic. Și cum o asemenea provocare nu se ratează, iată-mă în ipostaza de căutător al unei ​​identități acustice a umanului în percepția AI, de îmblânzitor al unor fluxuri de date numerice, de propovăduitor al unei orientări artistice mediată tehnologic.

Floriama Candea: Acum câțiva ani am făcut o lucrare în care am mapat biologic spațiul meu de lucru, colectând bacterii de pe mine, de pe obiecte si cultivândule-le pe tesuturi conjunctive de plante, o încercare de a sublinia lipsa limitelor clare între oameni si alte specii. După, am facut serie de obiecte ce se mișcă în funcție de parametrii mei fiziologici înregistrați cu diverși senzori, gândindu-mă de asemenea la relația de negociere constantă dintre om și natură, dintre om obiecte. „The Somatist, The Entropist and The Skeptic”  continuă același tip de a investiga relația dintre noi și mediu, societate, de data asta cu accent pe relația om tehnologie. Având în vedere numărul în creștere a dispozitivelor ce înglobează senzori, software și alte tehnologii conectate în lanț cu alte dispozitive respectiv rețetele, felul în care ne raportăm la informație, natură sau societate se schimbă, comportamentele nostre se adaptează dezvoltarii tehnologiei. Faptul că tehnologia s-a inserat în viețile noastre la toate nivelele și normalitatea acestei interacțiuni ne face să nu mai observăm prezența ei, pune într-un con de umbră și capacitatea sa de a acționa asupra lumii, asupra lucrurilor, asupra ființelor, de a le transforma sau de a le influența, lăsându-ne vulnerabili în fața unor bias-uri. Deci, pe de o parte ne dorim să investigăm cum se raportează oamenii la prezențele tehnologice din jurul lor, iar pe de alta să le oferim o viziune speculativă în care, oameni, obiecte, specii coexistă și împart responsabilitatea pentru bunăstarea vieții.

Sabina Suru: Cum proiectul acesta se coace încet și sigur de mai bine de doi ani, nu mai am nici cea mai vagă idee de unde a pornit punctual (dincolo de sesiuni multiple de cafea cu Floriama în care deliram ce ne-ar mai plăcea să experimentăm și n-aveam cu ce, firește). Așa cum toate ideile, oricât de disparate, se cristalizează la un moment dat, organic, cam așa s-a structurat și „The Somatist, the Entropist & the Skeptic”. Fiecare dintre noi a venit cu o componentă din zona lui de interes – în cazul meu, a fost curiozitatea de a teste limitele auctoriale ale unei lucrări participative (aka colaborare extinsă: publicul și/ sau elemente tehnologice care devin co-autori) și serendipitatea pe care o aduce adesea o tehnologie, în special din zone originare în low tech, cu elemente vizuale specifice care, cel mai adesea, eludează larg identitatea lor utilitară. În paralel, Andrei a venit cu fascinația pentru algoritmi de învățare automată și integrarea arhivelor mele de scanograme ca bază de învățare pentru aceștia. Aceste două abordări aduse împreună au stat la baza abordării componentei la care lucrăm eu și Andrei, continuând în colaborarea cu AI-ul pe care îl antrenăm cu ajutorul lui Cristian Balaș, respectiv cu participarea publicului.

Vă așteptați că oamenii să fie receptivi, să se înscrie în număr mare la studiu?

Andrei Tudose: Participarea activă a oamenilor este esențială, fără ea nu poate să existe acest proiect. Din reacțiile pe care le-am primit la cald, până acum, toate lumea este foarte intrigată și poate chiar puțin circumspectă (exact sentimentele pe care dorim să le transmitem), așadar, da, interesul este ridicat. Noi sigur abia așteptăm să schimbăm povești și idei și să primim păreri de la cei care vor participa la studiu în calitate de voluntari pentru artă.

Cătălin Crețu: Cu siguranță că oameni curioși și dinamici ne vor călca pragul. Prin abordarea noastră putem oferi interpretări ale răspunsurilor AI la întrebări precum: „cum sună mâna mea?”, „cum arată bătăile inimii mele?”, „cum poate psiho-emoționalul meu să influențeze un mediu artistic?”. Pur și simplu nu poți sta acasă când AI-ul te invită la astfel de teste incitante!

Floriama Candea: Mizăm, desigur, pe curiozitatea oamenilor și ne așteptam ca oamenii să participe. Ceea ce le punem la dispoziție este un spațiu informal de interacțiune atât cu noi, echipa artistică cât și cu obiectele pe care le realizăm în cadrul acestui proiect. Art Clinical Tests nu este o expoziție tradițională, nici chiar o expunere a unor etape de proiect, ci este gândit ca un spațiu de dialog, de schimb de idei și de testat gradul de interactivitate pe care îl putem accesa în acest proiect.

Sabina Suru: De ce nu? În colaborările mele din trecut, cu performeri și coregrafi mai ales, am realizat că publicul este mult mai deschis la a fi implicat. De fiecare dată, de exemplu, când participam la un performance ori vizitam o expoziție interactivă, eu eram dintre aceia care se făceau mici într-un colț. Cu siguranță, dorința mea de a implica publicul în lucrările mele vine și dintr-o dorință profundă de a mă expulza pe mine însămi din zona de confort, când sunt spectator. Din poziția de artist, provocând publicul să stea în plină scenă (pe covorul de dans) într-o instalație ori să recompună o expoziție (într-un spațiu white cube) după bunul lor plac, am constatat nu doar că oamenii sunt receptivi și vin, uneori vin chiar repetat, cu entuziasm, cu dorința de a participa și ei cu un input creativ. În esență, mi se pare că, implicând oamenii și în proces, nu doar într-o lucrare finală, ne ajută și pe noi (noi, ceilalți, artiștii) în a fi mai puțin self centered în procesul de lucru, dar le dă și oamenilor ocazia de a asimila astfel o experiență artistică – aceasta nu mai este una de contemplare estetică și interiorizare a ei, ci una activă, de exteriorizare a ideilor proprii într-o abordare deschisă, colectivă și, de ce nu, chiar jucăușă, în care arta se extinde nu doar prin tehnologie, ci și prin abordările și ideile publicului.

Ați stabilit cum vor fi reprezentate artistic datele prelevate? Ce materiale/ obiecte vor fi folosite?

Andrei Tudose: Am plecat într-o primă fază printr-o analiza statistică a datelor colectate de Eurobarometru privind atitudinea românilor față de știință și tehnologie, pe care le-am corelat cu o interpretare antropologică a semnificației progresului în fundamentul cultural românesc. Această bază informațională a servit la conturarea formei experiențelor pe care le propunem publicului la Art Clinical Tests, prin activarea motivațiilor, dorințelor sau fricilor pe care fiecare dintre noi le avem. În continuare, procesul este unul fluid – avem o serie de „materiale” de bază (senzori, algoritmi de inteligență artificială, obiecte „smart”), care vor lua o formă finală doar prin implicare activă a oamenilor.

Cătălin Crețu: Datele colectate vor fi redate sonor prin intermediul unor obiecte artizanale, special create și adaptate spațiilor în care instalația viețuiește. Avem în vedere conceperea unui sistem audio multicanal care facilitează emisia și circulația dinamică a sunetului prin mediul ambiental. Urmărim transplantarea organică a unor difuzoare în habitatul coabitant artistic uman-tehnologic.

Floriama Candea: Avem foarte multe idei despre cum am putea folosi datele pe care oamenii ni le vor dona în cadrul Art Clinical Tests. Ele vor fi material de învățare pentru algoritmul de machine learning dezvoltat de Sabina Suru și Andrei Tudose împreună cu Cristian Balaș. Cât despre datele fiziologice, ele vor influența comportamentul unor obiecte artistice. În cadrul Art Clinical Tests adunăm aceste date, cu senzori, dar și testăm potențialul de a folosi aceste date în timp real în cadrul expoziției finale.

Sabina Suru: Dincolo de cercetările sociologice care fundamentează proiectul, procedural nu ne dorim limite precise. Ne-am hotărât să lansăm o linie directoare, atât din punct de vedere cercetativ, cât și tehnologic și artistic. Optând pentru o abordare participativă, este cu siguranță esențial să nu avem o abordare limitată, ci mai degrabă să deschidem un spațiu exploratoriu, în care oamenii care participă, în primă fază la Art Clinical Tests, să poată avea un aport pe care noi să-l putem integra în piesele finale ale instalației. În această etapă participativă intermediară vom stabili, împreună cu oamenii din public, ce facem cu datele fiziologice și digitale colectate și cum/ dacă pot fi ulterior integrate în lucrările finale.

Având în vedere perioada tumultuoasă pe care o traversăm, ce vă așteptați să rezulte?

Andrei Tudose: Așteptarea mea legat de rezultatul final este o experiență care să ne facă mai atenți la lumea din jurul nostru. Dincolo de momentele complicate pe care le traversăm în această perioadă, există o serie de constante legat de tehnologie sau mediul digital (de altfel amplificate în timpul anilor de pandemie), care ajung să influențeze semnificativ tot ceea ce ni se întâmplă. Doar conștientizându-le putem să începem să sperăm să le controlăm (sau măcar să le înțelegem), iar aceasta este una dintre mizele fundamentale ale proiectului „The Somatist, the Entropist & the Skeptic”.

Cătălin Crețu: Orice demers de acest tip, care pune față în față omul cu tehnologia într-un cadru artistic, ne face să ne punem întrebări (despre el, despre ea, despre noi), ne ajută să înțelegem mai bine modul în care AI ne percepe, să învățăm să comunicăm mai bine cu ea, să coabităm, – în ultimă instanță – să o umanizăm și, în același timp, să purificăm eul nostru tehnologic.

Floriama Candea: Faptul că traversăm o perioadă tumultoasă sau un lanț de perioade tulmultoase cred că ajută într-o oarecare masură proiectul nostru. Cu toții suntem expuși unor valuri de informații, știri, imagini în căror veridicitate nu știm dacă ne putem încrede. Faptul că nu înțelegem în totalitate funcționarea internă a sistemelor tehnologiei (black-box-ul) sau circulația informației mediate de tehnologii ne poate împiedica să acționăm sau să ne asumăm anumite responsabilități. „The Somatist, the Entropist & the Skeptic” speră să ofere publicului anumite indicii despre faptul că suntem cu toții contributori într-o oarecare măsură la felul în care acționează sau se manifestă tehnologia.

Sabina Suru: Mi se pare că, dincolo de distanța deja existentă între artiști, cercetători și public, ultimii doi ani au creat un context de o distanțare diferită – o distanțare în care ne dorim apropiere, contact, relaționare mai mult ca oricând. Similar lui Andrei, undeva în acest perimetru emoțional văd și eu proiectul nostru – o structură conceptuală și obiectuală în care să ne adunăm și, încercând și explorând lucruri împreună, să schimbăm cum ne raportăm la tehnologie, la noi înșine și însene, la ceilalți, la everything other.

Luând în considerare că sunt tot mai dese experimentele interdisciplinare, putem spune că spre asta se îndreaptă arta?

Andrei Tudose: Tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru începe să producă fisuri în turnul mitic al artistului singuratic. Arta revine către un rol activ, de mediere și modelare a realităților sociale pe care le trăim. Și pentru a putea îndeplini acest rol, este esențială utilizarea și corelarea tuturor instrumentelor disponibile (știință, tehnologie, cercetare etc.), prin angrenarea profesioniștilor din respectivele domenii. Interdisciplinaritatea, în acest context, devine inevitabilă și indispensabilă.

Cătălin Crețu: Lumea digitală e tărâmul perpetuu al metamorfozelor și coabitărilor de formă și gen, aici totul fiind posibil, un concept artistic putând fi încifrat numeric și transformat în orice stare de agregare. Modul în care va arăta lumea ține de negocierea raportului de forțe tradus în procentul de invazie al tehnologiei în spațiul intim al omului. Produsele culturale vor ține cont integral de această negociere.

Floriama Candea: Cred că sunt multe tendințe în arta actuală care înglobează tot mai mult stiința si tehnologia, dar nu aș putea spune cum va arăta arta viitorului. Poate curând această democratizare a dimensiunii auctoriale de care vorbim noi astăzi în proiectul nostru și pe care o manifestăm prin participativitatea publicului în procesul creativ va capăta cu totul alte dimeniuni – poate vom vorbi despre inteligențe artificiale creative sau poate arta va fi doar un proces colectiv. Cert este ca educația de tip STEAM devine tot mai populară și că acum, în prezent, studiile interdisciplinare de orice fel sunt o promisiune a unui tip de înțelegere mai largă a unor fenomene. Cât despre artă, având atât de multe tipuri de demersuri și procese în relație destul de strânsă cu alte discipline, inclusiv estetica, antropologia, istoria, studiile sociale și chiar știința, arta pare să fie de mult interdisciplinară de fapt. Aprecierea artei, în multe feluri, este studiul comportamentelor și experienței umane, atât trecute, cât și prezente și sunt convinsă că arta va reflecta tot timpul contextul ei social, istoric și cultural.

Sabina Suru: Nu știu dacă putem delimita o rută clară artei (sau dacă are măcar rost să încercăm), mai ales în contextul în care tehnologia și publicul, deopotrivă, nu mai sunt elemente exterioare ori pasive ale experienței ori producției artistice. Mi se pare, pentru a pune totuși degetul pe un colț de părere, că ideea de artist solitar, respectiv de public pasiv, începe să devină mai degrabă niște ramificații eligibile din structuri mai ample cultural. Ceea ce mi se pare îmbucurător. Citeam recent o carte despre biosemiotică în care autoarea Wendy Wheeler face o comparație extinsă între dinamica evolutivă a structurilor biologice și cea a culturii. Vorbește despre sisteme complexe și evoluție și punctează repetat similitudini între mecanica salturilor biologice și a celor culturale. Aș zice că acum, când (similar puțin Renașterii?), domeniile cunoașterii (nu doar arta) încep să nu mai fie claustrate între niște limite prestabilite și insolubile, pare că suntem într-un stadiu de acumulare evolutivă din care urmează un salt evolutiv cultural și tehnologic, din care și arta, firește, face parte activă.

Fotografie principală: Gentle Touch, obiecte mobile. Credit: Andrei Tudose