INTERVIU – Svetlana Mihăilescu, reputat scenograf, despre revenirea pe drumul individual al artelor plastice
Svetlana Mihăilescu, artist vizual, reputat scenograf de film, a acordat Curatorial.ro un interviu înainte de vernisajul expoziției sale de pictură și grafică „Umbre” de la Galeria Romană. Ea vorbește despre revenirea pe drumul individual al artelor plastice, cum îl numește, despre surse de inspirație și principalele sale interese.
Expoziția va fi vernisată pe 1 septembrie și va putea fi vizitată până pe 28 septembrie.
Svetlana Mihăilescu, născută pe 24 octombrie 1951, la București, a lucrat sub îndrumarea maestrului Vasile Grigore (între 1969 și 1970). În perioada 1970 și 1972, a urmat cursurile Universității Ottawa, în cadrul Departamentului de Arte Vizuale. În 1972, a frecventat cursurile de vară ale Escuela Superior de Belles Artes de San Fernando din Madrid. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția Pictură de șevalet, la clasa prof. Constantin Blendea, în 1974.
A lucrat timp de trei ani ca stagiar la Studioul Cinematografic București. În 1976, a devenit membră a Asociației Cineaștilor (redenumită ulterior Uniunea Cineaștilor), la secția Scenografie.
Între 1976 și 2017 a realizat costume și, ocazional, decoruri pentru aproximativ 60 de lung și scurt metraje artistice. A colaborat cu regizori importanti ai cinematografiei românești, precum Mircea Daneliuc, Lucian Pintilie, Alexandru Tatos, Stere Gulea, Nae Caranfil, Radu Gabrea, Dan Pița, Andrei Gruzsniczki și Napoleon Helmis.
A obținut premii pentru 12 dintre lungmetrajele la care a lucrat, între care: „Moromeții” (r. Stere Gulea) – premiul ACIN, „Filantropica” (r. Nae Caranfil) – premiul UCIN, „Cocoșul Decapitat” (r. Radu Gabrea) – premiul UCIN, „Călătoria lui Gruber” (r. Radu Gabrea) – premiul UCIN și premiul Gopo, „Quod Erat Demonstrandum” (r. Andrei Gruzsniczki) – premiul UCIN.
A realizat costumele pentru mai mult de 60 de docu-drame ale Parafilm, difuzate pe canalele de televiziune ARTE și Discovery.
Cum a fost revenirea la pictura de șevalet și la grafică? Ce a determinat pauza pe care ați luat-o și ce v-a făcut să reveniți la această practică artistică?
Svetlana Mihăilescu: Pe tot parcursul anilor printre proiecte și pentru proiecte am desenat în tuș, cu creioane colorate și pictat în guașă. Sigur, pictura în ulei presupune un spațiu și un timp dedicat anume pe care nu mi-am îngăduit să-l am. Am revenit la pictura în ulei odată cu perioada pe care am traversat-o cu toții în 2019 – 2022 când, reevaluându-mi demersul artistic în perioada de recluziune, am făcut această schimbare de parcurs. Așa se face că am renunțat la arta colectivă a filmului și am reluat drumul individual al artelor plastice.
Ce anume va găsi publicul la Galeria Romană?
Svetlana Mihăilescu: Lucrările expuse, în jur de 70, sunt exact din această perioadă: toamna 2019 – primăvara 2022. Așa cum spune și titlul expoziției, ele notează urme lăsate de om pe case, porți, ferestre, grădină (natura ordonată de om) și câmpul sălbatic cu urme ale omului, și umbre a ceea ce nu se vede.
V-ați axat, spuneați, pe „urmele” lăsate de oameni. Ce vă interesează cel mai mult din sfera umană? Pe ce ați pus accent și ce ați vrea să aprofundați în arta dumneavoastră?
Svetlana Mihăilescu: Mă axez, în zona de grafică (creioane colorate), pe, să le spunem, „hărți” ale zidurilor, semne lăsate de om, dar și de timp. Sunt de fapt straturile pe care oamenii care au locuit între acești pereți, în aceste spații, le-au lăsat. Ele sunt păstrătoare ale gândurilor, gusturilor celor care le-au locuit. Mă preocupă în prezent să înțeleg structurile ce, în esența lor, nu reprezintă neapărat o evaluare a degradării, ci chiar dramatismul și melancolia dezintegrării lor. În ele există un frumos al unicitătii obiectului „viu”.
Având în vedere perioada tumultuoasă pe care o traversăm, în ce vă găsiți inspirație? E ușor să vă detașați de cotidianul dur?
Svetlana Mihăilescu: Mărturisesc că mie îmi e foarte ușor să mă detașez, mai bine spus, să mă izolez într-o lume alta decât cea cotidiană plină de neajunsuri și limitări.
Aveți o experiență bogată în cinematografie, în ce măsură a influențat lucrul în film arta dumneavoastră?
Svetlana Mihăilescu: Cred că mai degrabă e mai mult invers. Eu am construit costumele personajelor de film în stilul compoziției unui tablou, adică unele în raport față de altele ca și când aș fi avut în fața mea pânze succesive într-o curgere pe care aș fi așternut culori, valori, umbre și lumini. Și, totuși, la rândul lui, filmul a avut cumva un aport în înțelegerea mai profundă a luminii și perspectivei, a multitudinii texturilor scăldate în lumină.
Cum caracterizați parcursul dumneavoastră artistic?
Svetlana Mihăilescu: În fiecare domeniu pe care l-am abordat în zona artelor vizuale am încercat să înțeleg ce e profund specific și prin ce mijloace poți să exprimi frumosul, dramatismul și unicitatea.
Ce sfat le-ați oferi artiștilor scenografi aflați la început de drum?
Svetlana Mihăilescu: Mi-e greu să dau un sfat. Fiecare își găsește drumul prin căutările și propriile experiențe. Lumea s-a schimbat dramatic și, cel puțin în domeniul filmului, se vorbește azi ca fiind o industrie, nicidecum ca despre o artă. Pe vremuri, scenografii erau consderați între principalii realizatori ai filmului artistic, iar azi sunt numiți tehnicieni.
Care sunt planurile dumneavoastră pentru perioada următoare? Ce proiecte aveți?
Svetlana Mihăilescu: Continui să pictez și să desenez, să mă las fermecată și impregnată de natură.
Fotografii publicate prin amabilitatea artistei Svetlana Mihăilescu
