INTERVIU – Virgiliu Parghel: Stilul meu e reprezentat de tehnicile picturii. Mă înscriu în tema clasică românească

Virgiliu Parghel, artist și fost cadru universitar, vorbește într-un interviu acordat curatorial.ro despre parcursul său profesional, despre întâlniri providențiale, despre artă și statutul artistului și despre noi proiecte care se conturează odată cu cea de-a 70-a aniversare.

„Mă simt un favorizat că m-a adus viața până aici. Este o vârstă frumoasă”, spune artistul, care a fost student al lui Corneliu Baba, apoi profesor de școală și, ulterior, profesor universitar la Iași, unde a predat trei ani, și la București, timp de 13 ani.

Lucrări ale lui au apărut în ultimii ani în licitații din țară, venind din partea unor colecționari. Cel mai recent, la începutul acestui an, uleiul pe pânză „Sub lumina nopții” a fost adjudecat la Artmark contra sumei de 1.800 de euro, iar „Autoportret cu pălărie” va fi scos la vânzare la aceeași casă de licitații, în 18 aprilie.

„Stilul meu e reprezentat de tehnicile picturii. (…) Mă înscriu în tema clasică românească, cu deviațiile vârstei și ale vremurilor”, spune Parghel în interviul acordat curatorial.ro.

La finalul unei rezidențe de două săptămâni la Palatul Brâncovenesc din Mogoșoaia, pictorul Virgiliu Parghel a creat 16 uleiuri, după zeci de desene și pasteluri pregătitoare. Ne-a prezentat creațiile și a discutat despre această experiență.

Ce a presupus această rezidență și ce înseamnă o rezidență pentru un artist cu experiență?

Virgiliu Parghel: Am simțit că neîntâmplător am venit aici. Am încercat să mă trezesc din starea mea obișnuită de orășean și mi-am zis că e un examen pe care trebuie să-l trec. Am venit tânăr aici. Am zis să nu mă las în voia rutinei și să fac propria lecție. Anul trecut mi s-a întâmplat ceva asemănător. Am fost invitat să fac portrete pentru corul Madrigal, care împlinea 60 de ani. Acum, mi-a fost oferită această rezidență și, la Mogoșoaia, mi-am amintit de unul dintre mentorii mei – pe care nu l-am întâlnit direct, dar profesorul meu Corneliu Baba a fost elevul lui – Nicolae Tonitza. El spunea că atunci când te duci într-un loc nou trebuie mai întâi să observi, să meditezi. Așa că, în prima zi, am făcut poze. A doua zi, m-am apucat și am făcut – ești prima care vede astea – ceva ce nu se prea mai face: desene. M-am plimbat și am văzut ornamente și toate spun ceva.

Sunt foarte grăitoare detaliile.

Virgiliu Parghel: Este un gen pe care îl ador încă din tinerețe și mă las sedus. E un fel de viciu al negrului. Sunt realizate cu negru de pastel. Am ales să respect locul în totalitate. Eu consider astea smerenie. Pictura presupune și o credință. Pictorii se trag din biserică. Nu erau artiști, acum s-a inventat „artist” și nu mai terminăm… Pictorul era un meseriaș care își ducea zilele încercând să redea, să spună ceva despre credință. După desene, au urmat pastelurile și uleiurile. Pictura mare este pictura în totalitatea ei, cu toate meșteșugurile ei. Leonardo, Rembrandt, Luchian, Grigorescu desenau, își câștigau o pâine așa, dacă pictura nu se vindea. Când eram tânăr, cineva mi-a spus: „Dacă nu ți-aș fi văzut și grafica, nu aș fi crezut că ești în stare să faci așa ceva”. În grafică este abisul meu interior. Astfel, timp de patru zile am făcut pastel, compoziție. Rezidența o duce fiecare cum alege. Eu am ales să îmi fac lecția.

Cât de mult contează lucrul în artă?

Virgiliu Parghel: De tânăr am lucrat foarte mult, am exersat. În școală, erau mulți copii talentați, dar mulți nu le aveau cu hărnicia.

Cum ați descoperit că vreți să pictați?

Virgiliu Parghel: Am avut parte de o copilărie puțin „sucită”, cu părinți care veneau din diferite părți ale țării și m-au făcut când erau într-un fel de refugiu, la Iași, apoi ne-am mutat în Bistrița. Mama era asistentă medicală, cu educație și desena mult și bine, de când eram eu mic, dar nu am avut vreo atracție față de desene. Ea a rămas singură, pe când aveam vreo 2 ani și jumătate. Picta în continuare, făcea reproduceri și lozinci, eu, nici vorbă. Eram la Suceava și abia pe la 12 ani am început. A venit o categorie de profesori cu școală și cu metodă de a preda desenul altfel. Atunci, se pare, s-a trezit gena mea. La 12 ani am făcut o lucrare și am câștigat o mențiune. Am început să fac acuarele, să fac portrete. Apoi am făcut liceul la Iași și m-a săltat în viață.

Considerați că vă încadrați unui stil?

Virgiliu Parghel: Nu există stil, există căutarea. Eu m-am ferit de stil. Stilul, la mine, e să admir. Îmi păstrez tinerețea și mă feresc de stiluri. Stilul meu e reprezentat de tehnicile picturii. Mă las bântuit, mă las atras de încărcătura mea, de ce am văzut în mari muzee din lume, în albume. Stric foarte mult. Căutarea înseamnă să irosești. În meseria asta trebuie să strici, să cheltui, să te sacrifici. Am avut și necazuri în viață, dar și bucurii. De exemplu, aici, am stat în fața bisericii și am făcut un Sfânt Gheorghe, dar nu l-am copiat de acolo, am luat cât s-a putut din el și am schimbat paleta, am intervenit, l-am simplificat.

Câte uleiuri au ieșit în final de aici? Le vom vedea expuse public?

Virgiliu Parghel: Sunt șaisprezece și ar fi frumos să le expunem, da.

În parcursul dvs. artistic, a fost un moment esențial, unul care v-a marcat traiectoria profesională?

Virgiliu Parghel: Da. Este unul pe care îl pomenesc și îl amintesc în rugăciunile mele. Tot destinul meu a fost marcat de întâlnirea, în liceu, cu Anca (solistă și profesoară de jazz, prima lui soție, n.r.) și faptul că mama mea a îndrăgit-o și a protejat-o. Nu m-aș fi descurcat altfel. Nu am avut o căsnicie rutinieră și mi-am văzut de treabă. Un miracol a fost și faptul că, deși am picat de două ori sub linie la admiterea la facultate la București, a treia oară am intrat și am intrat la clasa lui Corneliu Baba. Nu am primit favoruri, eram deja maturizat, luasem niște premii, iar Baba m-a simțit și eu am știut să fiu modest.

Care au fost și care sunt temele pe care le abordați în pictură?

Virgiliu Parghel: Am început cu portret și continui, am făcut peisaje, interioare, mă înscriu în tema clasică românească, cu deviațiile vârstei și ale vremurilor. Pictura este o veșnică tinerețe. Ultimul cuvânt al picturii este „să fii mereu tânăr”, să nu se prindă bătrânețea de tine, adică rutina, repetiția și stilul. Sunt mulți artiști care trăiesc din comenzi, dar nu a fost cazul meu, nu a fost nevoie să fac compromisuri. Când cineva a vrut să ia o lucrare, am dat-o. Nu țin la nicio lucrare.

La niciuna?

Vigiliu Parghel: Niciuna… Uite, regretatul profesor Liviu Lăzărescu ne-a dat posibilitatea să facem o reproducere după o lucrare din muzeu. Am ales „Logodna Fecioarei” a lui El Greco. Am făcut un tablou mărișor. Colegii mi-au spus, inițial, că nu o să îmi iasă, dar a ieșit o lucrare excepțională. A rămas la muzeu și am recuperat-o după doi ani – s-a supărat puțin profesorul pentru că ar fi vrut să o ia la școală – și am ținut-o la Suceava în atelier, a fost și înrămată între timp.

Aveți, deci, o lucrare dragă… Ați calculat, vreodată, câte opere ați realizat?

Virgiliu Parghel: Uite, aici sunt vinovat. Era un pictor la Suceava care avea condică, dar eu nu le-am contorizat. Am început să pictez în 1969 la Suceava și, până în 1993, am pictat acolo, după care am venit la București. Erau câțiva colecționari din Baia Mare care au luat lucrări și la Suceava au rămas câteva sute de lucrări. Apoi, când am fost profesor universitar la Iași, au rămas și acolo.

După donația făcută către Muzeul Național al Bucovinei, veți mai oferi lucrări vreunei instituții?

Virgiliu Parghel: Am donat la Suceava într-un moment de criză, în pandemie. Sucevenii tare m-au onorat. Mi-au făcut o expoziție retrospectivă și un catalog în urmă cu mai mult de un deceniu, iar atunci le-am donat câteva lucrări. În pandemie, am fost sunat și invitat să mai fac o expoziție. Eu am zis că fac o donație și aceasta a fost expusă recent. Am răvășit tot atelierul și am luat lucrări din liceu și până în zilele noastre.
Toamna asta, lucrări din donația mea vor fi expuse la Muzeul Național Brukenthal. În 21 aprilie, va fi vernisată o expoziție într-un hotel din Covasna și Doina (Lavric-Parghel, soția sa, n.r.) va lansa o carte de povești pe care am ilustrat-o. În plus, o expoziție cu lucrări din expoziția „Madrigal” va fi deschisă în 26 aprilie, la Sfântu Gheorghe.

Fotografie principală: Virgiliu Parghel, alături de cel mai recent autoportret, realizat la Mogoșoaia (c) curatorial.ro