
Kandinsky și muzicalitatea culorilor
Partituri, discuri, cărți, instrumente și aproximativ 200 de lucrări ale lui Vasili Kandinsky, precum și obiecte din atelierul său exprimă locul fundamental al muzicii în viața de zi cu zi a artistului, în vocația sa și în evoluția practicii sale către abstracție.
Expoziția „Kandinsky – La musique des couleurs”, organizată în colaborare de Musée de la Musique – Philharmonie de Paris și Centre Pompidou, este deschisă la Philharmonie de Paris până la 1 februarie 2026.
Rareori muzica a jucat un rol atât de important în opera unui pictor precum în cazul lui Vasili Kandinsky.
Pe lângă lucrări și desene provenite de la Centrul Pompidou, care e închis cinci ani pentru lucrări de renovare, și din colecții internaționale, expoziția dezvăluie un cabinet imaginar care ilustrează pasiunea lui Kandinsky pentru muzică. Partiturile pe care le-a achiziționat, cărțile și broșurile muzicale pe care le-a colecționat, fotografiile prietenilor săi muzicieni, colecția sa de discuri constituie obiecte esențiale ale culturii sale artistice.
Expoziția – care oferă și imagini tactile completate cu un parcurs sonor audio-descris, pentru persoane cu handicap – pune în dialog tablouri și desene cu diferitele lui proiecte pentru scenă, poeziile care explorează „sunetul pur” al cuvintelor și Almanahul Blaue Reiter, care toate realizează unitatea fundamentală a artelor vizuale și sonore.
Vasili (Wassily/ Vasily) Kandinsky (1866 – 1944) este recunoscut ca un important inovator artistic și teoretician al picturii. În primele decenii ale secolului al XX-lea, el s-a numărat printre cei care au promovat moduri non-reprezentative de creație artistică, cu efecte de durată. Evoluția stilistică a artistului în această privință a fost strâns legată de sentimentul său de apartenență la un loc și de comunitățile cu care a interacționat. Kandinsky a dobândit cunoștințe din intersecții semnificative cu artiști, muzicieni, poeți și alți producători culturali, în special cu cei care împărtășeau viziunea sa transnațională și înclinația experimentală. Dezrădăcinat de nenumărate ori, s-a adaptat la fiecare mutare în Germania, înapoi în Rusia și, în cele din urmă, în Franța — toate acestea pe fondul tulburărilor sociopolitice care aveau loc în jurul său.
Foto: „Improvisation 3”, 1909 © Centre Pompidou, Musée national d’art moderne, Paris