„Lifeworld Circumstance”, picturalitate în exces de Adriana Băloiu
Expoziția „Lifeworld Circumstance” a artistei de Adriana Băloiu este găzduită de Galeria Foișor a Centrului de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” din Mogoșoaia în perioada 31 iulie – 17 august.
Vernisajul e programat în 2 august, începând cu ora 17:00.
Curatoriată de Călina Coman, „premisele ce stau la baza expoziției sunt articulate, parțial, de noțiunea de Lebenswelt – care, în traducere liberă, ar putea lua forma de viață-lume, solul experienței în care percepția nu apucă să fie organizată de limbaj sau categoriile rațiunii și în care sensul reiese în urma contactului dintre subiect și lume. Practica artistei se acomodează perfect în acest câmp imaginar, în special datorită înclinației sale de a construi și acumula forme construite aproape biologic din afect, gest și materie”.
Curatoarea explică: „Lucrările din proiectul «Lifeworld» (2025) dezvăluie o picturalitate în exces, în care suprafața este forțată din interior, devenind instabilă, tensionată, predispusă contaminării. Culoarea izbucnește pe suport: aplicațiile de spray, aerograf sau stropi de acrilic generează ritmuri sincopate, sugerând pulsația unei corporalități în derivă. Deși aceste forme gestuale pot părea înrudite cu expresionismul abstract, artista evită filonul monumental specific școlii americane postbelice, lucrând mai curând într-o cheie intimă, afectivă, care o așează în apropierea formală și procesuală a operelor unor artiste precum Judy Pfaff și Jessica Stockholder.
Un moment esențial în această practică îl constituie ieșirea picturii din planul bidimensional și extinderea ei în spațiu.
Instalațiile rezultate – compuse din resturi industriale, sârme, fragmente de gard sau piese de fixare – nu trebuie înțelese ca ready-made-uri în accepțiunea duchampiană, adică ironice, reci, conceptuale, ci mai degrabă ca infrastructuri afective, ca elemente compoziționale existente în lume, corespondente formelor din imaginarul propriu. În cazul Adrianei Băloiu, materia preexistentă este reanimată iar obiectul găsit devine o extensie a gestului. Se inversează astfel raportul clasic între imagine și suport: pictura devine nucleu compozițional, iar ready-made-ul – mâna invizibilă care o susține și o proiectează în volum”.
