Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  „Logos”, expoziție de pictură și grafică a grupului Prolog
logos, prolog, expozitie

„Logos”, expoziție de pictură și grafică a grupului Prolog

„Logos”, expoziție de pictură și grafică a grupului Prolog, este găzduită de Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani începând cu 4 aprilie.
Expoziția reunește lucrări de pictură și grafică semnate de artiștii Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Paștina, Mihai Sârbulescu, Christian Paraschiv, Ion Grigorescu, Valentin Scărlătescu, Matei Lăzărescu, Dan Mohanu și este curatoriată de Emil Ene (Galeria Romană) și de Maria-Laura Tocariu (Muzeul Județean Botoșani).

Acest eveniment expozițional marchează împlinirea a 40 de ani de la înființarea grupului Prolog și 100 de ani de la nașterea lui Paul Gherasim, artizanul grupării.

Paul Gherasim, artist născut în anul 1925 la Botești (Suceava), a absolvit Academia de Arte Frumoase din București, în 1948, beneficiind de îndrumarea pictorilor Nicolae Dărăscu și Jean Alexandru Steriadi. Plastica lui Paul Gherasim se caracterizează prin trecerea printr-un proces de esențializare, prin supunerea elementelor figurative ale reprezentării unui grad înalt de abstractizare, în care geometria, cu principiile ei clare și distincte, părea absentă. A trecut la eliminarea tonurilor prea încărcate, deplasând și cromatica în aceeași zonă a reducției, ajungând să construiască spații larg deschise, ecrane albe sau gri, asupra cărora artistul a operat inserții de tonuri mai vii și tușe spontane ce captează atenția privitorului.

Între altele, a fost recompensat cu Premiul al II-lea la Salonul de primăvară (1946), Premiul pentru pictură al UAP (1961), Marele Premiu al UAP (1979), Premiul „Ioan Andreescu” al Academiei Române (1995), Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor (2001), „Crucea Patriarhală”, Patriarhia Română (2002), „Crucea Nordului”, Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord (2016). Paul Gherasim a murit în anul 2016.

Despre grupul Prolog

Grupul Prolog și-a asumat responsabilităţi care transcend imediatul, făcând permanent racordul dintre cei care au fost şi cei care nu s-au născut încă. Tradiţia marchează bornele de hotar între viziuni şi stiluri, prezentul obligă la depăşirea lor. Ideea tradiției ca expresie a unei ordini superioare, afirmarea valorilor patrimoniale și o nouă dimensiune dată peisagismului sunt elemente identitare și de continuitate ale grupului. O cumințenie nealterată de trecerea celor patru decenii de „împreună-lucrare” continuă să răzbată din lucrările membrilor Prolog, dar și ale artiștilor cu care uneori au colaborat, precum Horia Bernea, Sorin Dumitrescu, Afane Teodoreanu, Vasile Varga și Gheorghe Berindei.

Creațiile artiștilor din grup au putut fi văzute în expoziții ca „Flori de măr” (1985), București, „Filocalia” (1990), București, „Bisanzio dopo Bisanzio” (1993), Veneția, „Arte Fiera” (1994), Bologna, „Oriente – Occidente” (1994), Timișoara, „Experiment” (1996), București, „90 x 30 Prolog” (2015), București, „Prolog – Peste ani” (2021), București și „Logos” (2025), Botoșani.

Expoziția „Logos” va fi deschisă până la 19 mai, putând fi vizitată în zilnic (exceptând sărbătorile legale), în intervalul orar 09:00 – 16:30.

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.