
Louise Bourgeois și Richard Long, într-o „pădure de artă” în Thailanda
Lucrări realizate de sculptorița Louise Bourgeois și de maestrul land art Richard Long fac parte dintr-o „pădure de artă” care remodelează peisajul cultural din Thailanda.
Khao Yai Art Forest se întinde pe 65 de hectare și se află în apropierea Parcului Național Khao Yai, sit UNESCO, la trei ore distanță de Bangkok. Acest proiect, gândit de Marisa Chearavanont, care colaborează cu muzee ca Tate și New Museum și care a devenit în ultimii ani una dintre cele mai active personalități pe scena culturală thailandeză, are ca obiectiv să creeze o experiență vindecătoare amestecând arta cu natura.
Kunsthalle Bangkok, instituție inaugurată de Chearavanont anul trecut, și Khao Yai Art Forest reprezintă două mari inițiative care subliniază prezența tot mai importantă a Thailandei ca hub cultural în Asia de sud-est. Cele două au fost de la început gândite ca venind una în completarea celeilalte.
Planurile pentru pădurea artistică au început în 2020, pe când Chearavanont avea o rezidență Khao Yai, unde erau de asemenea impuse măsuri de carantină în contextul pandemiei. A cumpărat mai multe lucrări de artă, prin galeria Hauser and Wirth, din faimoasa colecție Panza, iar Chearavanont a avut ideea să construiască un muzeu în regiunea izolată Khao Yai pentru a prezenta operele.
L-a adus din Elveția pe Stefano Rabolli Pansera, fost director al galeriei, ca să gestioneze acest proiect.
„Maman”, un uriaș păianjen al lui Bourgeois din perioada 1999 – 2002, stă alături de o instalație video de Araya Rasdjarmrearnsook, o sculptură de Francesco Arena, și de lucrări de Richard Long, Fujiko Nakaya și Elmgreen and Dragset.
Khao Yai Art Forest cuprinde și un program de rezidențe pentru artiști, iar pe lângă faptul că acestora le este oferit spațiu de atelier, ei sunt invitați să dezvolte și propuneri care să contribuie la modelarea peisajului, precum lucrări land art.
Scena artistică thailandeză este în continuă expansiune. Anul acesta, spre exemplu, sunt inaugurate două muzee în Bangkok – Museum Pier, care găzduiește o colecție privată de artă thailandeză modernă și contemporană, și Dib Bangkok, organizat de fiul colecționarului Petch Osathanugrah. Sunt de asemenea inaugurate galerii, Bienala Thailandeză revine cu a patra ediție în luna noiembrie, iar orașul Chiang Mai din nord este cunoscut ca fiind casă pentru numeroși artiști.
Foto: „Maman” (c) Krittawat Atthsis și Puttisin Choojesroom / Khao Yai Art Forest