Luchian, Pallady şi Tonitza reuniți într-o perspectivă a sensibilității/ galerie foto
Expoziția „Luchian – Tonitza – Pallady: perspective ale sensibilității” a fost vernisată la Muzeul Municipiului București. Creațiile celor trei artiști, majoritatea din patrimoniul Pincotecii București, pot fi admirate în două încăperi de la Palatul Suțu. Expoziția va putea fi vizitată până la 27 iunie 2027.

„Femeie în galben”, ulei pe pânză, Theodor Pallady; curatorial
„Cei trei sunt uniți de ideea că au pus bazele modernității artistice în România. Fiecare cu universul pe care l-a creat și fiecare prin amprenta pe care a dus-o, prin stilul propriu. Dacă la Luchian vorbim de lumină și culoare, o lumină și culoare care au exprimat o sensibilitate și o durere, la Tonitza ne raportăm la un univers interior care a fost descoperit sau pe care voia să-l descopere, să-l facă accesibil publicului prin chipurile umane, prin portretele de copii, portretele de fetiță, prin universul Dobrogei, iar Pallady este cel care aduce modernitatea Parisului prin școala făcută acolo și prin rigoarea și echilibrul compozițional”, a explicat curatoarea Ana Maria Măciucă-Pufu la vernisaj alegerea expunerii.
Fiecare dintre cei trei marchează câte un moment în evoluția artei din România, chiar dacă sunt trei universuri distincte.
„Tocmai de aceea ne-am gândit că sunt trei perspective și trei sensibilități aparte, iar ce contează cel mai mult este faptul că linia, culoarea, forma, compoziția nu sunt doar elemente tehnice, sunt probabil modalități prin care putem să vedem ceea ce este dincolo de reprezentare, dincolo de aparențe”, a adăugat ea.

„Casă veche”, ulei pe carton, Nicolae Tonitza; curatorial
Pentru această expoziție au fost împrumutate trei lucrări celebre de la Muzeul Național de Artă al României, între care „Autoportretul” lui Luchian și cel al lui Pallady, dar și o altă lucrare de Tonitza pe care vă invit să o descoperiți”, a precizat curatoarea.

Ie groasă cu fir galben, colecția Muzeului de Artă Populară „Prof. Dr. Nicolae Minovici”; curatorial
Cobza, ia și lumea Orientului
Alături de tablouri, organizatorii marchează această expoziție și prin câteva elemente inedite, obiecte fizice „care poate au fost surse de inspirație pentru artiști”.

„Cobzarul”, acuarelă, Ștefan Luchian; curatorial
„Vorbim de o cobză care spune povestea lui Moș Nicolae Cobzaru, pe care o puteți descoperi și accesând un cod QR, o ie care face legătura între Pallady și Matisse și între celebra ie care a fost expusă la București. Iar pentru Tonitza am încercat să aducem puțin din universul Dobrogei, din universul oriental, prin recrearea unui colț din lumea Balcicului pe care Tonitza a pictat-o foarte mult”, a afirmat curatoarea.
Lumina, element comun
„Expoziția este o surpriză pentru mine, prin calitatea lucrărilor și prin ineditul lor. Încerc să-mi imaginez, să găsesc constantele acestei expoziții și găsesc că Luchian este absolventul Școlii de la București, în una dintre primele serii coordonate de Tudor Aman, apare portretizat într-o lucrare care se află expusă ca student, ca elev al Școlii de Belle Arte, în Pinacoteca Universității Naționale de Arte, lucrare cu caracter emblematic în care apar pe rând Aman, Tattarescu, Polizu și Stăncescu și alte personalități ale momentului. Identific ceea ce cei mai mulți dintre dumneavoastră știți, o constantă de lumină care provine din sensibilitatea pentru școala franceză de artă. Unii aparțin mai mult acestei școli, cum este cazul lui Teodor Pallady, alții doar prin reflexul formărilor și prin sensibilitate. Cu siguranță există elemente comune, o unitate de lumină care transcende și pictura lui Tonitza, și pictura lui Pallady, și pictura lui Luchian”, a declarat la vernisaj Cătălin Bălescu, rectorul Universității Naționale de Arte.

Lampă orientală cu trafor, măsuță orientală octogonală și suport oriental pentru ziare și covor oriental din Belucistan;, colecția Muzeului C.I. și C.C. Nottara; curatorial
Cei trei artiști au intrat în memoria colectivă cu o anumită perioadă a creației lor.
Luchian
„Luchian, pe care îl vedeți în Autoportret, care este deja arhicunoscut și cu figura tristă și mâncat de boală, a fost de fapt un dandy, a fost bogat, frumos, plin de viață”, l-a descris Ruxandra Dreptu, critic și istoric de artă.

„Albăstrele”, „Garoafe”, „Portret de femeie”, Ștefan Luchian; curatorial
„Luchian se întâlnea cu Constantin Artachino la Șosea și participa la bătăile cu flori. Și-a făcut studiile în München, ceea ce este foarte important pentru că școala germană pune accent pe meserie și pe o anumită ținută, dar și în Franța, unde a găsit cu totul altceva. Gândiți-vă că Luchian e născut la 1868, iar la 1900, în plină desfășurare și evoluție a stilului Art Nouveau, a pictat panourile decorative. Cred că unul este încă expus la Muzeul de Artă, dar el spunea despre aceste panouri: „Dacă nu ai nimic de spus, pictezi un panou decorativ”.

„Autoportret”, Ștefan Luchian; curatorial
Parcursul lui Luchian a fost unul interesant, sub influența franceză.
„El a avut o evoluție interesantă din acest punct de vedere, precum lucrările importante – „Cursa de toamnă”, deci cele făcute în Franța sau sub influența franceză, unele cu aspect monden, după care a ajuns înapoi în România, unde a continuat cu ceea ce nu se cerea, dar era ca un val ideatic în toată țara, aceea de identitate națională. Se apropia la 1907 răscoala și atunci începe să picteze scene sociale”, a explicat criticul de artă.

„La Kubler”, acuarelă, creioane colorate, Nicolae Petrescu Găină; curatorial
Diagnosticat cu scleroză multiplă de foarte tânăr, Luchian nu a mai putut să picteze ceea ce făcea până atunci. „A urmat seria de flori. Stând în casă, era mult mai simplu să picteze un vas cu flori. Și în felul acesta, fiind mult mai accesibile publicului și decorative, a ajuns să fie numit, ceea ce mi se pare eronat, „Pictorul florilor”. Dar Luchian a fost un pictor intelectual care își punea probleme, conceptualist, și a fost considerat primul pictor citadin. Deci, a ieșit din ruralismul lui Grigorescu și toate peisajele rurale și a trecut la faza următoare”.
Pallady
Theodor Pallady este prezent cu câteva lucrări din perioada simbolistă, „care a durat foarte puțin”.

„Azima”, ulei pe pânză lipită pe carton, Theodor Pallady; curatorial
Pallady a fost rudă prin alianță cu Pierre Puvis de Chavannes, un artist francez simbolist. Artistul francez era căsătorit cu mătușa a lui Pallady, deci era o relație mai apropiată. Cât timp a stat la Paris, Pallady a pictat câteva lucrări care sunt clar influențate de simbolism.

„Fată citind”, Theodor Pallady; curatorial
„Fiind un pictor retractil, năzuros, vegetarian, parcă ura lumea, așa se vede aproape din multele caricaturi pe care le făcea, el nu spunea că sunt caricaturi, erau desene. Desena tot timpul și când mergea la cafenea și la restaurant și în Cișmigiu și peste tot. Sunt niște figuri foarte ciudate pe care le desena. Și cele mai multe lucrări ale lui sunt naturile moarte, portretele de femei sau nudurile pe care le picta în apartamentul lui”, a povestit Ruxandra Dreptu.

Lucrări de Theodor Pallady; curatorial
Pallady a stat 40 de ani la Paris, după care a fost obligat să se întoarcă în țară, din cauza războiului. Steriadi, cel mai bun prieten al său, numit academician, l-a protejat, pentru că nu a avut de suferit pentru că nu picta realist-socialist.
Tonitza
Tonitza este pictorul care a intrat în memoria colectivă ca pictorul copiilor, al fetițelor cu ochii negrii.

„Arlechin”, ulei pe pânză, „Cap de copil”, „Portret de femeie”, Nicolae Tonitza; curatorial
„Și Tonitza este mult mai complex și mai interesant decât atât. Și a avut și el o evoluție care a pornit de la un fel de expresionism, de planuri tăiate și fragmente, fiind foarte modern pentru perioada în care a trăit. După faza cu fetițele, care nu mi se pare interesantă, ultima este cea a peisajelor din Balcic, care sunt minimaliste, cu un colorit diafan și care spun foarte mult despre concepția lui despre viață din ultimii ani. El s-a îmbolnăvit foarte grav și a murit în 1940”, a subliniat istoricul de artă.

„În curte” și „Poartă la Mangalia”, Nicolae Tonitza; curatorial
Anul acesta se împlinesc 140 de ani de la nașterea lui Nicolae Tonitza (1886-1940),110 ani de la moartea lui Ștefan Luchian (1868-1916) și 70 de ani de la moartea lui Theodor Pallady (1871-1956).

