Lucrări de Daniel Spoerri în valoare de 2 milioane de euro, expuse la târgul de artă MoBU
Expoziția „Daniel Spoerri. O clipă pentru eternitate”, organizată la MoBU – International Art Market of Bucharest, prezintă 120 de lucrări ale maestrului, în valoare totală de 2 milioane de euro.
Este prima expoziție personală de acest calibru a artistului nonagenar de origine română în România și a doua din întreaga sa carieră în țara noastră.
MoBU recuperează pentru publicul român o personalitate care a intrat în istoria artei și în colecțiile de la MoMA, Tate și Pompidou.
„Tablouri capcană”
Daniel Spoerri (n. 27 martie 1930, Galați) este reprezentant al mișcării Nouveau Réalisme. Emigrat în Elveția, în anii 1940, fost prim-balerin al Operei de Stat din Berna, a semnat manifestul Noului Realism, i-a frecventat pe Duchamp și pe Man Ray, s-a asociat cu mișcarea Fluxus, a inventat tablourile-capcană și Eat Art. Și-a expus picturile-capcană pentru prima dată la Festival d’art d’avantgarde, la Paris, în 1960, și a continuat să le conceapă și să le prezinte mai bine de treizeci de ani.
Daniel Spoerri a activat ca profesor la Academia de Arte din Munchen (Germania) din 1983 până în 1989. A renunțat la catedră și s-a dedicat propriei grădini de sculptură. „Il Giardino di Daniel Spoerri” din Toscana (Italia), care a debutat 1978, există și azi și poate fi vizitată în fiecare an, de Paște până în octombrie. Parcul conține peste 100 de sculpturi ale artistului și ale prietenilor lui sculptori.
În 2019, Daniel Spoerri a fost prezentat pentru prima dată publicului din România prin intermediul expoziției „Digesting in the Past”, de la MAGMA Contemporary Art Space, în Sfântu Gheorghe.
Daniel Spoerri este cunoscut pentru actul artistic de a lipi pe pânză obiecte din viața de toate zilele, în special compoziții de prânzuri pe care le ridică pe verticală și pe care le numește „tablouri capcană”. Această deturnare a realului, acest alt fel de a privi un act banal, cel de a mânca, i-au adus notorietatea internațională.
MoBU 2023 se deschide pe 19 mai, ora 14.00, la Romaero Băneasa.
Vizitatorii au la dispoziţie un pavilion expozițional complex, multifuncțional, cu suprafață totală de 22.000 de metri pătrați, la interior și exterior, 40 de standuri cu galerii, spații artist-run, grupuri de artiști şi peste 200 de artiști din România și străinătate.