Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Evenimentele MoBU – Pascal Bruckner, invitat special, conferințe și dezbateri
mobu, avanpremiera, curatorial.ro

Evenimentele MoBU – Pascal Bruckner, invitat special, conferințe și dezbateri

MoBU – Târgul Internațional de Artă Contemporană București va debuta pe 19 mai, la ora 14:00, la Romaero Băneasa, iar programul anunțat cuprinde evenimente culturale conexe la care se poate participa în baza biletului achiziționat pentru târg.

Publicul va putea admira și cumpăra lucrări semnate de peste 200 de artiști din SUA, Austria, Italia, Germania, Țările de Jos, Marea Britanie, Siria, Republica Moldova și România și prezentate la standurile celor 40 de expozanți.

De asemenea, vor putea fi vizitate expoziția retrospectivă Daniel Spoerri, expoziția de grup „Decolare/Take-Off” și expoziția internațională cu artă augmentată de Artivive cu realitate virtuală.

„Etică, dragoste și politică”

Sub titlul „Etică, dragoste și politică”, organizatorii au reunit un program vast de evenimente culturale conexe târgului, din care nu  vor lipsi conferințele pe teme actuale din piața de artă, prezentările de tip artist talk, performance-urile și proiecțiile video cu care publicul vizitator va lua contact în perioada 19-28 mai la Romaero Băneasa.

Printre punctele cheie se numără: conferința „Artă și societate” din 27 mai, cu romancierul francez Pascal Bruckner invitat special; seria de trei paneluri moderate de Horea Avram, critic de artă și președintele Asociației Internaționale a Criticilor de Artă România, discuțiile MoBU x Europa FM moderate de Cătălin Striblea și Marcel Bartic, discuțiile MoBU x ISCOADA cu Dănuț Bumbac și invitații săi, proiecțiile documentarului „Topografia hazardului”, despre artistul Daniel Spoerri, în prezenta regizoarei Eva Pervolovici și artist talk-urile ei, masterclass-ul, prelegerile și demonstrațiile despre AI și realitate augmentată.

Aceste evenimente au loc în sala principală, cu o capacitate de 200 de persoane.

În plus, la standurile expozanților vor avea loc ateliere deschise, workshop-uri pentru copii, performance-uri, live music și live painting.

Arta contemporană, interesantă călătorie a simțurilor

„Arta contemporană se discută, gusturile nu”, afirmă criticul Horea Avram. „Vom sta de vorbă despre cele mai importante schimbări în arta contemporană, despre valoare artistică, proiecte, bani și impactul inteligenței artificiale în producția și distribuția artei de astăzi”.

Cele trei paneluri din cadrul MoBU unde se vor dezbate teme de actualitate cu Horea Avram și invitații săi sunt programate joi, 25 mai – „Arta inteligenței artificiale: în căutarea autorului”, vineri, 26 mai – „Despre arta actuală: Valoare artistică, proiecte, bani”, și sâmbătă, 27 mai – „Spații independente de artă contemporană”.

Cătălin Striblea, moderator și realizator radio, spune: „Când vine vorba despre artă contemporană, adesea, prietenii mă întreabă «cum», «de ce» sau spun «nu înțeleg». Dar eu văd că este cel mai bun mod de a te scoate din ale tale, văd cum te obligă la exerciții, cum îți face propuneri. Este călătoria care îmi place  cel mai mult, care mă pune să gândesc și care nu-mi dă o soluție sigură. Este cea mai interesantă călătorie a simțurilor noastre în ziua de azi. Vin la MoBU ca să pun întrebările care vor înlesni această călătorie pentru toți cei din jur”.

Programul evenimentelor culturale conexe MoBU la zi este actualizat pe mobu.art, de unde pot fi cumpărate și biletele.

MoBU – Târgul Internațional de Artă Contemporană București este cea mai nouă platformă de artă contemporană din zona Europei Centrale și de Est care expune împreună galerii, spații artist run, grupări de artiști independenți și artiști emergenți. Evenimentul vine ca un răspuns ferm adus pieței de artă în creștere, pune Bucureștiul pe harta internațională a piețelor de artă, și răspunde așteptărilor unui public nou, avizat, interesat de toate aspectele mainstream din arta momentului și din jurul ei.