Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Lucrări de Emanuel Chiriac, în a treia expoziție din seria Galeria „Madrigal 60”
emanuel chiriac, expo

Lucrări de Emanuel Chiriac, în a treia expoziție din seria Galeria „Madrigal 60”

Lucrări de pictură și grafică realizate de Emanuel Chiriac în timpul repetițiilor Corului Madrigal, dar și din creația sa anterioară vor fi cuprinse în a treia expoziție din seria Galeria „Madrigal 60”.

Vernisajul va avea loc pe 31 martie, la ora 19:00, la sediul Corului Madrigal din Aleea Dealul Mitropoliei 11, București. Expoziția va fi deschisă vizitatorilor la final de săptămână, pe 1, 2, 8 și 9 aprilie, între orele 10:00 și 18:00. Accesul publicului este gratuit.

Prezente în numeroase expoziții personale și de grup, lucrările de sculptură, grafică și pictură ale artistului Emanuel Chiriac surprind momente din viața cotidiană, lăsând în urmă semnificații ce se vor a fi descoperite. Estetica sa echilibrează conceptele artei bizantine și formele filiforme ale lui Giacometti, dezvăluind o viziune artistică matură.

Galeria „Madrigal 60” este un proiect sincretic, dedicat muzicii și artelor vizuale, realizat de Corul Național de Carmeră „Madrigal – Marin Constantin” în colaborare cu Centrul Cultural Arcuș în perioada martie – iunie 2023. Opt artiști plastici contemporani – consacrați sau aflați la început de drum – sunt invitați la repetițiile Corului Madrigal în cadrul unor rezidențe de creație, ce se desfășoară în spațiul încărcat de istorie al sediului ansamblului. La sfârșitul rezidenței, fiecare artist expune la Casa Madrigal lucrările create, precum și alte creații din colecțiile personale, pe parcursul a câte două weekend-uri consecutive.

Proiectul Galeria „Madrigal 60” se înscrie în programul aniversar care marchează 60 de ani de activitate neîntreruptă.