Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Macheta unui grajd realizată de Banksy, scoasă la licitație
banksy, grajd, macheta

Macheta unui grajd realizată de Banksy, scoasă la licitație

Macheta unui grajd realizată de artistul Banksy ar putea fi vândută pentru o sumă cu șapte cifre, potrivit casei de licitații Anderson & Garland.

Creația lui Banksy a apărut peste noapte, vara trecută, la Merrivale Model Village din Great Yarmouth, Norfolk, în timpul seriei de evenimente „Great British Spraycation”. Ea a fost ulterior expusă la Muzeul Peterborough, unde a atras un număr record de vizitatori.

Lucrarea misteriosului artist britanic va fi parte a The Modern Art & Design Auction, ce va avea loc luna aceasta la Anderson & Garland Auctioneers din Newcastle, informează BBC.

Pe grajdul în miniatură este scris mesajul „Go big or go home!”, iar obiectul a fost împrumutat de proprietarii orăşelului în miniatură, Frank și Frances Newsome, către muzeu pentru o expoziţie dedicată artei urbane.

Proprietarii au spus că au decis să scoată la licitație piesa din cauza pericolului în care se află dacă va fi menținută in situ. „Lucrarea Banksy a fost salvatoare de vieți pentru noi, pentru că am fost nevoiți să închidem mult din cauza pandemiei”, a declarat Frances Newsome. „Sperăm ca vânzarea să asigure viitorul satului nostru”.

Un evaluator de la Anderson and Garland a spus că este dificil de estimat valoarea piesei unice, însă poate fi de câteva sute de mii de lire sterline, „până la o sumă cu șapte cifre”.

Proprietarii satului în miniatură plănuiesc să înlocuiască lucrarea Banksy cu o replică. Originalul se va afla până pe 12 ianuarie la Peterborough Museum and Art Gallery, apoi va fi scos la licitație, pe 27 ianuarie.

Credit foto: Banksy/PA Media