Mai mult de 80.000 vizitatori pentru cea mai valoroasă lucrare expusă vreodată la Iași
Mai mult de 80.000 de persoane au văzut, timp de o lună, cea mai valoroasă lucrare expusă vreodată la Iași, „Ecce Homo” realizată de Tițian, unică în România și în Europa de Est.
În perioada 9 mai – 8 iunie, Muzeul Național Brukenthal a expus la Muzeul Municipal Regina Maria cea mai importantă lucrare din colecția sa.
Alexandru Constantin Chituță, managerul Muzeului Naţional Brukenthal și curatorul expoziției, a spus: „Expoziția «Tițian, Ecce Homo» a adus în premieră la Iași o capodoperă a artei europene, fiind cea mai valoroasă lucrare expusă vreodată în Iași, iar numărul impresionant de vizitatori, un record pentru o lună, transmis de Muzeul Municipal Regina Maria subliniază, încă o dată, dacă era nevoie, că și în România publicul participă la evenimente de calitate. Contează însă să știm ce expoziții să facem, ce mesaj sa transmitem și cum să realizăm marketingul expozițional. În ultima vreme am organizat diferite expoziții inedite: am expus în premieră 5 capodopere la București, în cadrul expoziției «Brukenthal Exclusive», iar în această lună vom organiza din nou la București expoziția «Aurul de la Brukenthal». Avem o colecție impresionantă și valoroasă care merită si trebuie cunoscută”.
Aurica Ichim, managerul Muzeului Municipal Regina Maria din Iași a afirmat: „Ne despărțim cu greu de această lucrare. A fost impresionant să vedem în fiecare zi, apoi în Noaptea Muzeelor, mii de vizitatori – de la tineri la cei mai în vârstă – care au rămas impresionați”.
„Ecce Homo” a fost prezentată anul trecut și la București, într-o ediție Art Safari, alături de picturi de Paolo Veronese, Hans Memling și Jan van Eyck de la Muzeul Național Brukenthal.
Credit foto: Muzeul Național Brukenthal