Marcel Duchamp și șahul ca spectacol de artă dadaistă

Absența obiceiurilor este o condiție importantă a libertății, considera artistul francez Marcel Duchamp, care nu avea o rutină și pentru care nu existau două zile la fel, după cum relatează istoricul Jerrold E. Seigel în cartea lui din 1995, „The Private Worlds of Marcel Duchamp”.

Duchamp a renunțat în mai multe rânduri să facă artă, însă a mențținut șahul în viața lui. A învățat să joacă de la frații lui, Raymond și Jacques, pe când avea 13 ani. A organizat, ulterior, săptămâna, nopți de șah în casa sponsorilor lui, Louise și Walter Conrad Arensberg, și se pare că era atât de obsedat de joc încât, în timp ce se afla în luna de miere, prima sa soție, Lydie, a lipit piesele de tabla sa. Au divorțat câteva luni mai târziu.

Dragostea lui Marcel Duchamp pentru șah a fost la fel de multifațetată ca arta lui. În primul rând, jocul îi oferea momente de reculegere de la zgomotul din Upper Manhattan, unde locuia. Altfel, el vedea șahul ca pe o formă de exprimare creativă. „Piesele de șah sunt alfabetul care modelează gândurile, iar aceste gânduri, deși fac un desen vizual pe tabla de șah, își exprimă frumusețea în mod abstract, ca un poem”.

Potrivit cărții de eseuri „Marcel Duchamp: The Art of Chess”, care a însoțit expoziția omonimă de la Francis M. Naumann Fine Arts, artistul și-a văzut profesia și hobby-ul ca fiind „complementare, o intersecție ideală între puterea creierului și frumusețe”.
Șahul era artă, arta era șah. „Totul era să faci mișcările potrivite”.

O scriiitoare nud și un compozitor al liniștii

Duchamp avea tendința de a transforma jocurile de șah obișnuite în reprezentații, la fel de provocatoare ca pisoarele semnate și roțile de bicicletă montate. El organiza frecvent partide de șah live în grădina casei din Connecticut a artistei Katherine Dreier, iar prietenii lor se îmbrăcau în costume pentru a-și asuma rolurile de regine și regi.

În 1963, Duchamp a jucat șah împotriva lui Eve Babitz care nu a purtat haine. Scriitoarea a venit cu această idee după ce s-a certat cu iubitul ei, galeristul Walter Hopps, care a refuzat să o invite la vernisajul uneia dintre expozițiile lui Duchamp, deoarece soția lui urma să fie prezentă.

Cinci ani mai târziu, Duchamp a jucat împotriva compozitorului John Cage, a cărui controversată compoziție din 1952, „4’33”, reprezintă 4 minute și 33 de secunde de tăcere totală. Cage a adus o tablă de șah făcută la comandă, pe care fiecare mutare producea un sunet și o imagine diferite, transformând meciul lor într-un spectacol muzical.
Din păcate pentru public, Duchamp a fost net superior lui Cage, dându-i șah-mat muzicianului în câteva minute.

Printre altele, în 1918, Duchamp realizase un set de șah sculptat manual în timp ce se afla în vacanță în Buenos Aires, însă nu a fost folosit și e una dntre lucrările lui mai puțin cunoscute. În 2014, artștii Scott Kildall și Bryan Cera au făcut copii digitale ale pieselor de șah disponibile online pentru imprimare 3D, ca parte a unui proiect numit „Readymake: Duchamp Chess Pieces”, care a fost rapid închis de Duchamp Estate pe motiv de încălcare a drepturilor de autor.

La bătrânețe, artistul a fondat Marcel Duchamp Chess Endowment Fund în sprijinul șahului american, iar în 1967 – cu un an înainte de a muri – a participat la un turneu la Monte Carlo.