Matisse, 1941 – 1954: Forme decupate și culoare pură
Schimbarea de ton în arta lui Henri Matisse determinată de boală este explicată într-o mega-expoziție deschisă în 24 martie la Grand Palais din Paris, unde poate fi vizitată până la 26 iulie.
Mai mult decât alți moderniști, Henri Matisse a înclinat spre minimalism, realizând picturi caracterizate de blocuri continue de culori calde. Cu toate acestea, chiar după standardele lui, picturile și lucrările pe hârtie pe care le-a creat în ultimii ani ai vieții erau deosebit de sobre. Schimbarea a fost determinată, în parte, de boală.
În 1941, Matisse a fost diagnosticat cu cancer, ceea ce l-a lăsat fără posibilitatea de a picta în atelierul său și l-a determinat să creeze celebrele sale decupaje, pe care le putea realiza din pat, folosind o pereche de foarfece.
Organizată de Centre Pompidou, expoziția cu 300 de lucrări explorează perioada de 13 ani care a urmat, insuflând o nouă viață unui pictor al cărui spirit artistic a fost epuizat abia de moartea sa, survenită în 1954, la vârsta de 84 de ani.

Henri Matisse, „Nu bleu II”, 1952
În lumina ultimilor lui ani, Matisse a inventat un nou limbaj: cel al formelor decupate și al culorii pure. Picturi, desene, cărți și guașe cu decupaje retrasează, între 1941 și 1954, parcursul unui artist liber, aflat într-o mișcare perpetuă. Printre lucrările remarcabile expuse se numără panouri monumentale, cartea de artist „Jazz” a lui Matisse și unele dintre excepționalele decupaje ale sale: „La Tristesse du roi”, „Zulma”, „La Danseuse créole”, „La Gerbe” și „Nus bleus”.
Concepută ca o călătorie prin universul pictorului, expoziția recreează atmosfera plină de viață a atelierului său mereu în schimbare. „Matisse: 1941 – 1954” este o invitație de a descoperi „grădina” înfloritoare artistului, cameră cu cameră. Lucrările prezentate provin din colecția Centre Pompidou și din alte muzee importante din lume.

