Moartea lui Marat – Indicii ascunse în capodopera din 1793 inspirată de o crimă reală

„Moartea lui Marat”, pictură din 1793 a lui Jacques-Louis David care îl redă pe jurnalistul și revoluționarul francez înjunghiat letal, conține numeroase mesaje politice.

Tabloul este, aparent, o imagine simplă a unei crime reale, dar la o privire atentă indicii noi pot fi remarcate. Jean-Paul Marat, care agita spiritele pentru execuția regelui Ludovic al XVI-lea, a fost ucis în 13 iulie 1793.

Jacques-Louis David, considerat „părintele Școlii franceze” și „regeneratorul picturii”, este în prim-plan printr-o expoziție retrospectivă deschisă la Muzeul Luvru până în 26 ianuarie 2026, ce cuprinde și această operă.

David a creat imagini care încă bântuie imaginarul colectiv: Marat asasinat, Bonaparte traversând Alpii, încoronarea lui Napoleon. Prin prisma tablourilor lui ne putem închipui momentele importante ale Revoluției și ale Imperiului napoleonian, iar în portretele sale revine la viață societatea acelei epoci.

Puzzle de detalii duble

De aproape, emblematica „Moartea lui Marat” devine un puzzle de detalii duble în jumătatea inferioară – două pene, două date, două litere, două femei absente, două cutii, două semnături, două cadavre.

Indiciile contradictorii atrag privitorul și îl transformă din observator pasiv al unui instantaneu simplu din istorie în detectiv criminalist angajat în rezolvarea unui mister, unul pentru care artistul însuși este suspectat că a falsificat dovezile.

David a vrut, deopotrivă, să aducă un omagiu prietenului său asasinat și să facă propagandă. În redarea artistului, Marat este mult mai mult decât un jurnalist iacobin în pieptul căruia Charlotte Corday a înfipt un cuțit de bucătărie, crezând că acesta otrăvea discursul public, el este glorificat: un al doilea Hristos.

Portretul făcut de David îl transformă dintr-o persoană bolnăvicioasă din viața reală, care avea nevoie de băi îndelungate pentru a-și calma o boală cronică de piele, într-un Mesia sacrificat. Astfel, David și-a îmbogățit pictura cu mesaje decodabile și trimiteri în istoria artei.

Sébastien Allard, curatorul expoziției de la Luvru, a ajuns la concluzia, în eseul său pentru catalog, că „monumentul pe care David îl ridică lui Marat este de asemenea unul pe care îl construiește pentru sine… Marat acționează cu pana sa, pictorul cu pensulele sale”.

Două mâini, două pene de scris

Marat este redat aplecat din cada sa, cu mâna dreaptă – ținând pana cu care scria când a fost înjunghiat cu un cuțit ce se află aproape – căzută spre podea, fără vlagă, iar cu cea stângă – rigidă – ține încă o scrisoare pătată de sânge. O altă pană se află lângă călimară, pe lada din apropiere.

Ambele pene fuseseră înmuiate în cerneală. Cea aflată pe ladă are vârful îndreptat spre personaj, iar întrebarea pe care și-o pune Sébastien Allard este: cuțitul l-a ucis pe Marat sau cuvintele? În vremuri de tensiuni politice, nu este vreodată clar care este mai puternică – pana sau sabia.

În centrul pânzei, stau două scrisori, fiecare scrisă de altcineva. Aici se află intriga tabloului.
Nota pe care Marat o ține în mâna stângă este poziționată de artist astfel încât poate fi citit cum Corday, necunoscută lui Marat, l-a ademenit să o invite înăuntru și a profitat de natura lui binevoitoare: „Este suficient că sunt foarte nefericită, pentru a avea dreptul la bunătatea ta”, scrie ea. Mesajul este clar: bunătatea lui Marat l-a ucis.

Chiar sub scrisoarea ei, pe marginea cutiei de lângă cadă, se află o altă scrisoare compusă de Marat însuși – pe care se pare că o scria în momentul în care ea l-a atacat. Această notă este ținută de un assignat (bancnotă revoluționară), considerată de cercetători a fi prima reprezentare a banilor de hârtie în arta occidentală. În scrisoarea lui, Marat promite 5 livre unei prietene a Revoluției: „acea mamă a cinci copii al cărei soț a murit apărând patria”. De aici rezultă natura generoasă a lui Marat.

Două femei

Cele două scrisori fac mai mult decât să traseze axele seducției și minciunii, bunătății și răscumpărării, pe care se învârte povestea picturii.

Ele evocă două fantasme. Prima este a lui Corday, asasina intrigantă care s-a strecurat în casa lui Marat cu un cuțit lung ascuns sub șal. A doua, tot nevăzută, este a văduvei suferinde pe care Marat era hotărât să o ajute, al cărei soț murise luptând pentru Republică.

Confruntarea dintre forțele feminine, una personificând binele și cealaltă răul, are o lungă tradiție în istoria artei. Timp de secole, artiștii au pus în scenă lupta dintre sfințenie și păcat ca o competiție acerbă între femei puternice. David actualizează alegoria pentru epoca Revoluției. În „Moartea lui Marat”, miza este sufletul unei națiuni.

Două semnături, două date

„Moartea lui Marat” are două semnături. Una dintre ele, scrisă în centrul pânzei, aparține lui Corday și este falsificată de David în recrearea scrisorii pe care ea i-a scris-o lui Marat.

În altă parte, jos, aparent cioplită în cutia de lemn ca și cum ar fi fost sculptată în piatră, se află semnătura artistului, dedicând oficial opera prietenului său asasinat, al cărui nume este scris mai mare: „Pentru Marat, David”.

Prin aparent sculptata semnătură a artistului, David se inserează scenei crimei. Din nou, el face referire la istoria artei. În singurul tablou pe care Caravaggio l-a semnat vreodată, italianul a făcut același lucru. În partea de jos a pânzei colosale „Decapitarea Sfântului Ioan Botezătorul”, Caravaggio asamblează silabele prenumelui său „f. Michelang.o” dintr-o baltă de sânge care se revarsă din gâtul tăiat al profetului. Este un gest macabru, prin care pare să-și asume o anumită responsabilitate pentru crimă. În acest caz, David nu mărturisește asasinarea lui Marat, ci își declară loialitatea față de agenda sa politică. El afirmă „acum suntem cu toții Marat”.

Sub semnătura lui David e scris „L’an deux”, indicând al doilea an al calendarului revoluționar care a început în 1792, când a fost fondată Republica. Această dată lizibilă se află între cifrele despărțite și parțial șterse ale calendarului creștin pentru anul creării operei: „1793”. În cele două colțuri inferioare ale casetei, David a inserat și șters „17” și „93”, indicând o abolire a timpului creștin în favoarea măsurătorilor revoluționare.

Crima transformată în mit

Toate aceste dublări în celebrul tablou al lui David proiectează un portret dublu. În fața privitorilor, artistul transformă crima în mit, pe măsură ce trupul fizic al polemistului ucis este transformat într-o a doua figură mistică pe care o simțim mai mult decât o vedem. Prezența obsedantă a lui Marat Mesia a tulburat imaginația poetului francez Charles Baudelaire, care a făcut observația: „În aerul rece al acestei camere, pe acești pereți reci, în jurul acestei căzi reci și triste, plutește un suflet”.

Din 1893, Musées royaux des Beaux-Arts de Belgique dețin capodopera lui Jacques Louis David. Ea este acum împrumutată Muzeului Luvru.