„More Real Than Nature”, expoziție colectivă la Jecza Gallery Timișoara
Artiștii Victor Ciato, Ioan Sbârciu, Radu Comșa, Simion Cernica, Leonard Silaghi, Maxim Liulca, Oana Năstăsache, Norbert Ștefan și Mihaela Hudrea sunt reuniți la Jecza Gallery Timișoara sub titlul „More Real Than Nature”.
Curatoriată de Norbert Filep, expoziția e vernisată în seara de 20 martie. Aceasta explorează evoluția relației dintre figurativ și abstract în contextul culturii vizuale contemporane. Atunci când Josef Albers susținea ideea unei supra-realități a picturii abstracte, raportul dintre imaginea figurativă și spațiul pictural părea deja zdruncinat în temeliile convenționale ale mimesisului, care dominase pictura până în primele etape ale modernității. Avangardele istorice au destabilizat perspectivele tradiționale ale logicii picturale, inversând raportul dintre descriptiv și non-descriptiv, dintre figurativ și abstract. Astfel, forma, culoarea și gestul pictural au devenit strategii autonome de gândire artistică, eliberate de constrângerile academice ale reprezentării.
Astăzi, acest raport se află din nou într-un moment de transformare. Cultura ecranelor domină spațiul fizic, iar informația vizuală circulă prin infrastructura imaterială a rețelei. Expansiunea imaginilor pare să depășească propriile noastre simțuri prin tehnologii generative tot mai prezente în producția vizuală contemporană.
În acest context, „More Real Than Nature” urmărește traiectoria perspectivei abstracte prin multiple generații de artiști, punând în discuție posibilitatea restabilirii unui echilibru între figurativ și abstract într-un climat cultural marcat de infuzia digitalului. Expoziția propune astfel o reflecție asupra modului în care pictura și practicile vizuale contemporane negociază astăzi statutul imaginii într-o lume saturată de reprezentări.
Expozitia va fi deschisă în perioada 20 martie – 18aprilie, de joi până sâmbătă, între orele 11:00 și 19:00.

