Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Mormântul unui general, vechi de 2.500 de ani, a fost descoperit în Egipt, lângă Giza
ministerul antichităţilor şi turismului, egipt

Mormântul unui general, vechi de 2.500 de ani, a fost descoperit în Egipt, lângă Giza

Arheologii au descoperit mormântul unui important general care a activat acum 2.500 de ani, în Egipt, lângă Giza, informează Artnews.com.

Respectivul mormânt i-ar fi aparţinut lui Wahibre-mery-Neith, care a condus un grup de soldaţi străini, în perioada în care influenţa Egiptului era în expansiune. Potrivit Ministerului Turismului şi Antichităţilor din Egipt, mormântul ar data aproximativ din anul 500 înaintea Erei Noastre.

Un sicriu cu un citat din Cartea Morţilor

Sicriul de bazalt a fost inscripţionat cu un citat din Cartea morţilor, un volum esenţial al culturii egiptene antice, în care este explorată experienţa „vieţii de dincolo”.

În acelaşi loc au fost găsite recipiente de alabastru, cu părţi din persoana înmormântată şi cu 402 figurine ilustrând servitorii supuşi persoanei decedate, în ceea ce se credea că este existenţa de după moarte.

Specialiştii care au făcut descoperirea nu sunt primii care au intrat în această criptă. Experţii spun că locul ar fi fost prădat de hoţi în perioada dintre secolele V î.e.n. şi IV î.e.n.  Atunci ar fi fost spartă o parte din sicriu, cu o reprezentare a persoanei decedate.

Credit foto: Ministerul Turismului şi Antichităţilor din Egipt, via Artnews