Muza lui John Everett Millais s-a îmbolnăvit pozând pentru tabloul „Ophelia”

Elizabeth Siddall a fost una dintre cele mai faimoase muze din istoria artei. Siddall l-a întâlnit pentru prima dată pe artistul Walter Deverell în 1849, anul în care a împlinit 20 de ani, în timp ce lucra pentru o modistă londoneză și a devenit în curând un model preferat al Prerafaeliţilor. Ea a apărut în tabloul lui William Holman Hunt, „A Converted British Family Sheltering a Christian Missionary from the Persecution of the Druids”(1849-50) și, cel mai cunoscut, în tabloul „Ophelia” (1851-52) al lui John Everett Millais. S-a îmbolnăvit în timpul contribuției sale la acest din urmă tablou.

Frumusețea a fost o chestiune de durere și pentru Millais. El a petrecut cinci luni pictând peisajele pentru „Ophelia” într-o colibă de-a lungul râului Hogsmill din Surrey. „Martiriul meu este mai încercat decât oricare altul pe care l-am experimentat până acum”, a remarcat Millais, descriind muștele „musculoase” și vânturile puternice. „Pictarea unui tablou în astfel de circumstanțe ar fi pentru un criminal o pedeapsă mai mare decât spânzurarea”.

Patru luni pentru portret

Muzeul Tate notează că Millais a dedicat doar patru luni pentru a o portretiza pe Ofelia. Siddall a fost de acord să o înlocuiască pe frumoasa condamnată. Ea a petrecut ore îndelungate într-o cadă de baie din atelierul artistului de pe Gower Street, purtând o rochie ieftină pe care Millais a achiziționat-o. „Astăzi am cumpărat o rochie veche de doamnă cu adevărat splendidă – toată înflorită cu broderii de argint”, a scris el. „M-a costat, așa veche și murdară cum este, patru lire sterline”. Rochia se află încă la Tate.

Millais a aranjat lămpi cu ulei sub cada lui Siddall pentru a-i menține apa de baie caldă. Una dintre aceste lămpi s-a stins. Millais nu a observat, iar Siddal nu s-a plâns – până atunci a știut că frumusețea înseamnă durere. Apa a devenit atât de rece încât Siddall s-a îmbolnăvit de pneumonie. Tatăl lui Siddall i-a ordonat lui Millais să-i acopere facturile medicale mari. Se presupune că artistul a scăpat plătind cea mai mică sumă posibilă.

Singura femeie care a expus alături de Prerafaeliţi

Siddall și-a revenit complet după boală, dar scopul s-a dovedit a fi prevestitor. Ea l-ar fi întâlnit pe pictorul Dante Gabriel Rossetti, în timp ce amândoi lucrau pentru masivul tablou în ulei al lui Deverell, „Twelfth Night, Act II, Scene IV” (1850). Siddall s-a îndrăgostit de Rossetti, care a făcut din ea singurul lui model. În 1853, Siddall era studentă la arte. Rossetti a învățat-o să deseneze și a sfătuit-o să renunțe la ultima literă din numele de familie. Până în 1857, Siddal a devenit una dintre singurele femei care au expus alături de Prerafaeliți. În următorii 15 ani, ea a produs numeroase desene, picturi și poezii, adesea inspirate de Lord Tennyson, poetul ei preferat de când, în copilărie, i-a descoperit versurile pe un ambalaj de unt.

Pe măsură ce timpul trecea, Siddal s-a temut că iubitul ei afemeiat o va părăsi pentru o muză mai tânără. Deși Rossetti s-a împotrivit căsătoriei lor din cauza originii muncitorești a lui Siddal, cei doi s-au căsătorit în 1860.

Siddal a murit din cauza unei supradoze de laudanum, o presupusă sinucidere, în 1862 – cu câteva decenii înainte de 1894, când „Ophelia” a fost inclusă în donaţia originală a lui Henry Tate. Astăzi este unul dintre cele mai populare tablouri ale muzeului, datorită în mare parte frumuseții sublime a lui Siddal, a durerii pe care i-o imprimă Siddal.

Foto credit: „Ophelia” (1851-52), John Everett Millais, tate.org.uk