
Muzeul de Artă Modernă din Paris a primit 61 de lucrări de Henri Matisse
Muzeul de Artă Modernă din Paris a primit 61 de lucrări de Henri Matisse, aceleași care i-au fost împrumutate pentru expoziția „Matisse și Marguerite: prin ochii tatălui ei”, ce s-a încheiat vara aceasta.
Donația a fost făcută de Barbara Dauphin Duthuit, soția nepotului lui Henri Matisse. Printre lucrări se află șapte tablouri, desene, gravuri, litografii și cărți ilustrate. Majoritatea reprezintă portrete ale fiicei sale mai mari, Marguerite (1894 – 1982), care i-a pozat în mod regulat, iar multe dintre ele au fost expuse pentru prima dată în Franța.
Lucrările acoperă prima jumătate a secolului al XX-lea, de la Marguerite în copilărie până la „Marguerite endormie” (1920), care o înfățișează în convalescență la Étretat, până la portrete create în 1945, imediat după ce a scăpat cu greu de deportare pentru implicarea sa în Rezistența franceză, după ce a fost torturată de Gestapo. O serie de gravuri și cărți ilustrate, pe care artistul i le-a dedicat, amintesc de colaborarea strânsă cu tipografii artistului. Un alt desen îl înfățișează pe Claude Duthuit, soțul donatoarei și singurul fiu al Margueritei și al soțului ei, criticul de artă Georges Duthuit.
Noua donație extinde considerabil colecția Matisse a muzeului, care deținea anterior 20 de lucrări, inclusiv două versiuni monumentale ale celebrei „La Danse” (1930 – 1933), care sunt expuse permanent într-o galerie dedicată.
Aceasta este cea mai recentă donație de lucrări Matisse făcută de Barbara Dutuit către colecțiile publice franceze. În 2013, ea a donat pictura din 1910 „Marguerite au chat noir” Centrului Pompidou din Paris, iar în octombrie, a donat pictura din 1907 „Nature morte à la statuette africaine”, din colecția artistului, muzeului Matisse din Nisa.









