
Nnena Kalu, prima persoană cu dizabilități de învățare care câștigă Premiul Turner
Nnena Kalu este prima artistă cu dizabilități de învățare care câștigă cea mai importantă distincție acordată pentru artă în Regatul Unit, Premiul Turner.
Născută în Glasgow în 1966, într-o famiie nigeriană, Nnena Kalu – stabilită la Londra – este cunoscută pentru sculpturile sale care seamănă cu forme de cocon, pe care le acoperă cu bandă video, celofan și alte materiale neconvenționale. Din 1999, Kalu, care este autistă și în mare parte incapabilă să vorbească, colaborează cu organizația non-profit ActionSpace din Londra pentru a-și crea operele de artă. Abia recent lucrările ei au început să apară în spații comerciale, galeria londoneză Arcadia Missa acceptând-o anul trecut.
Finaliști de anul acesta au fost artiștii Mohammed Sami, de origine irakiană, care realizează deopotrivă pictură murală și pe pânză, Rene Matić, născut în 1997, cel mai tânăr artist de pe lista scurtă, axat pe fotografie și instalații, și Zadie Xa, artistă coreeano-canadiană care pictează și creează lucrări textile ce explorează cultura, tradiția și folclorul.
O expoziție a lucrărilor celor patru artiști a fost organizată în cursul anului la galeria de artă Cartwright Hall din Bradford, ca parte a programului „Orașul culturii din Marea Britanie”, înainte ca laureatul să fie anunțat la 9 decembrie într-o ceremonie organizată în oraș.
Juriul Turner Prize 2025 a fost condus de Alex Farquharson, directorul Tate Britain, și i-a inclus pe Andrew Bonacina, curator independent; Sam Lackey, directorul Bienalei Liverpool; Priyesh Mistry, curator asociat la National Gallery; și Habda Rashid, curator senior de artă modernă și contemporană la Muzeul Fitzwilliam.
La cea de-a 41-a ediție, câștigătorul primește 25.000 de lire sterline, iar fiecare finalist, câte 10.000 lire sterline. Anul trecut, Jasleen Kaur a fost desemnată câștigătoarea premiului.
Foto: Lucrări de Nnena Kalu în expoziția de la Cartwright Hall din Bradford/ bradford2025.co.uk, David Levene









