Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Nou sezon expozițional la MNAC – Trei artiști străini în focus, retrospectivă Ecaterina Vrana
noile achizitii mnac

Nou sezon expozițional la MNAC – Trei artiști străini în focus, retrospectivă Ecaterina Vrana

Noul sezon expozițional al Muzeului Național de Artă Contemporană (MNAC), care va debuta pe 25 mai, va reuni, pentru prima dată, simultan, trei expoziții ale unor reputați artiști străini, precum și o retrospectivă Ecaterina Vrana.

Sezonul de primăvară-vară-toamnă va propune publicului instalația „Black Cloud” a artistului mexican Carlos Amorales, desfășurată în Sala de marmură de la parterul MNAC. „Este spațiul unde invităm astfel de artiști, din generația de mijloc, cum este Carlos, ca să facă o intervenție care să dialogheze cu spațiul respectiv”.

Expoziția lui Amorales reprezintă o extensie a celei de-a cincea ediții a bienalei de artă contemporană Art Encounters de la Timișoara.

„Am avut participări la ediții precedente ale bienalei cu standul Editurii MNAC și, să zic, am crescut împreună. Art Encounters este, la ora actuală, cel mai important eveniment de tip bienală din România, iar noi suntem cel mai important muzeu de artă contemporană din țară. Era cumva inevitabil ca la un moment dat drumurile noastre să se întâlnească”, a declarat Călin Dan pentru curatorial.ro.

Instalația va rămâne la MNAC până la finalul lunii septembrie, putând fi vizitată împreună cu celelalte expoziții din noul sezon.

Artiștii incluși în noul sezon

MNAC va găzdui mai bine de patru luni expoziții ale unor artiști din Mexic, Olanda și Cipru, precum și o retrospectivă Ecaterina Vrana.

„Este un sezon interesant, pentru că va avea trei participări internaționale. Tot la parter, în spațiul de intrare, vecin cu Sala de marmură, va fi expoziția unui artist olandez, Klaas Kloosterboer, pictor și sculptor foarte cunoscut în Olanda și reprezentantiv pentru tipul de plasticitate, de limbaj pe care îl practică artiștii olandezi. La etajul patru vom avea o instalație a lui Theodoulos Gregoriou, un artist cipriot-francez, care a studiat în România. Am fost colegi, practic, în secții paralele, la Institutul de Arte Plastice din acea vreme. El a rămas foarte legat de România și a fost foarte dornic să aibă o prezență aici. Va prezenta o instalație multimedia care face referire la istoria Ciprului, la ecologie. Așadar, sunt trei artiști ce vin din trei zone geografice diferite, foarte diverși, semnificativi pentru cultura pe care o reprezintă”, a explicat Dan.

În rest, la etajul întâi al muzeului va rămâne expozilia „Puls 22” (foto), cu achizițiile noi ale MNAC, la etajul al doilea rămâne expoziția (permanentă) a depozitului, „Leviathan”, iar etajul al treilea va găzdui o retrospectivă a uneia dintre cele mai importante artiste contemporane române, Ecaterina Vrana (1969 – 2019).

„A plecat dintre noi prematur, dar în plină glorie. E un artist bine cunoscut, iar pentru noi a fost o provocare să reușim să realizăm o retrospectivă care aduce ceva nou”, a mai spus Călin Dan.

Mai multe detalii despre noul sezon expozițional al Muzeului Național de Artă Contemporană urmează să fie anunțate.