Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  O nouă expoziție din seria „Portret / Atelier”, la Muzeul Național al Țăranului Român
portret atelier, mntr

O nouă expoziție din seria „Portret / Atelier”, la Muzeul Național al Țăranului Român

O nouă expoziție din seria „Portret / Atelier” va fi deschisă la Sala Acvariu a Muzeului Național al Țăranului Român, între 14 și 28 septembrie 2022. De această dată, în centru va sta Vasile Marin, crucer din comuna Brebu, județul Prahova.

Ea poate fi vizitată de marți până duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00. Accesul este liber.

Inițiată în 2003, seria expozițiilor „Portret / Atelier” și-a propus ca demers curatorial valorificarea prin imagine a unor cercetări de teren dedicate meșterilor și atelierelor în care aceștia lucrează.

Principalul scop este recuperarea de urgență a unor meșteșuguri mai puțin vizibile sau chiar pe cale de dispariție și aducerea în atenția publicului a unor tehnici și instrumentare de lucru care particularizează creațiile fiecărui meșter sau atelier cercetat, lărgind în același timp câmpul de explorare prin radiografierea contextelor actuale în care se dezvoltă – teritorii explorate atât în zonele rurale, cât și în cele urbane, cu raportări atât la perioadele inițiatoare ale meșteșugurilor, cât și la memoria trecutului recent.

Curator: Lila Passima