Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  „Of Earth”, expoziție-omagiu Mircea Pop
mircea pop

„Of Earth”, expoziție-omagiu Mircea Pop

„Of Earth”, expoziție dedicată ilustratorului Mircea Pop, un artist meticulos care a știut să transforme hârtia în poezie vizuală, este vernisată în 2 august la Celula de Artă.

Este un omagiu adus pasiunii și talentului său, unui artist dedicat, deschis spre experimente vizuale, dar și o ocazie de a-l regăsi în lucrările pe care le-a lăsat în urmă. Imaginile lui vorbesc în continuare despre lume, despre vis, despre fragilitate și despre frumusețe.

Mircea Pop (29 mai 1988 – 20 iulie 2025) a studiat grafica la Universitatea Națională de Arte. A ilustrat mai mult de 20 de cărți, câștigând premiul pentru ilustrație de carte la concursul Cele mai frumoase cărți din România pentru volumul „Lecții de dans pentru vârstnici și avansați”, de Bohumil Hrabal. Din motivația juriului: „Simple, dar curajoase, cu o notă personală puternică, ilustrațiile lui Mircea Pop îl reprezintă ca pe o voce unică în peisajul ilustratorilor tineri din România. Desenele lui sunt migăloase, cu un aport de acuratețe, simplitate – acestea «se epurează» prin hașurare și devin, totodată, vibrante”.

Cel mai recent, a colaborat cu editura Art, pentru care a  ilustrat zeci de coperte și a fost implicat în multe proiecte editoriale on și offline începând din anul 2013. A ilustrat volumele: „Pagini bizare”, de Urmuz, „Toate pânzele sus!”, de Radu Tudoran, „Tuck pentru totdeauna”, de Natalie Babbitt, „Căței bogați, căței săraci”, de Lydia Ugolini, „Și v-am spus povestea așa”, de Florin Bican, „Trenuri cu prioritate”, de Bohumil Hrabal, „O singurătate prea zgomotoasă”, de Bohumil Hrabal, „L-am servit pe regele Angliei”, de Bohumil Hrabal, „Lecţii de dans pentru vârstnici şi avansaţi”, de Bohumil Hrabal, „Vremurile bune de altădată”, de Bohumil Hrabal, „Bambini di Praga”, de Bohumil Hrabal, „Crocodilul”, de F.M. Dostoievski, „Familia mea și alte animale”, de Gerald Durrell, „Păsări, lighioane, rubedenii”, de Gerald Durrell, „Războiul bumbilor”, de Louis Pergaud, „Ce am aflat despre meduze”, de Ali Benjamin, „Catherine cea îndărătnică”, de Karen Cushman, „Copila-stea”, de Jerry Spinelli.

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.