Op art – Istorie, caracteristici și artiști

Op art a apărut ca o vibrație vizuală într-o perioadă în care arta își testa limitele percepției. A atras curioși, pasionați și sceptici, deopotrivă, deoarece imagina suprafețe care păreau să se miște, să pulseze sau să se răsucească sub privirea celui care le analizează.

Despre Op art

Despre Op art se poate spune că a prins contur în perioada postbelică, când artiștii erau tot mai interesați de mecanismele percepției și de felul în care ochiul interpretează realitatea. În anii ’50-’60, geometriile stricte, repetitivitatea și contrastul puternic au devenit terenul perfect pentru experimente inspirate din psihologie, matematică și știința culorii. Mișcarea a fost percepută ca un pod între artă și știință, o dovadă că sensibilitatea vizuală poate deveni subiect artistic în sine.

Ce este Op art

Op art este o formă de artă abstractă bazată pe iluzii optice. Numele vine de la prescurtarea expresiei englezești „Optical Art”, adică „artă optică”.

Op art folosește contraste, ritmuri repetitive și structuri geometrice pentru a crea distorsiuni vizuale: suprafețe care par să vibreze, forme care se curbează, volume care se apropie sau se îndepărtează. Deși lucrările sunt statice, ochiul percepe mișcare, profunzime sau instabilitate.

Perioada Op art

Deși perioada Op art este încadrată în anii 1960, fenomenul are rădăcini mult mai vechi. Goethe scria încă din secolul XIX despre interacțiunea dintre lumină și întuneric, iar neo-impresioniștii testau efectele juxtapunerii culorilor.

În anii ’50, Victor Vasarely începe să exploreze sistematic efectele perceptive. Momentul de consacrare vine în 1965, cu expoziția „The Responsive Eye” de la MoMA, care marchează apogeul mișcării. După 1968, interesul criticilor scade, însă influența vizuală a Op art continuă să se răspândească în design, modă, arhitectură și arta digitală.

Caracteristicile Op art

• contrast accentuat, în special alb-negru sau între culori complementare;
• utilizarea ritmică a liniilor, pătratelor, cercurilor sau patternurilor (modelelor) repetitive;
• iluzii de mișcare, deformare sau profunzime, deși suprafața este complet plană;
• forme geometrice simple care produc efecte vizuale complexe;
• interacțiune directă cu percepția privitorului;
• construirea compozițiilor pe reguli matematice și structuri clare.

Op art în pictură

Pictura este domeniul unde Op art a prins viață și a devenit recunoscut la nivel internațional. Bridget Riley a folosit ritmuri vibrante de linii oblice și curbe pentru a crea suprafețe în permanentă oscilare, în timp ce Victor Vasarely a îmbinat culoarea cu geometria pentru a genera spații iluzorii. Lucrări precum „Blaze” sau „Duo-2” sunt reprezentative.

Op art în sculptură și instalații

Artiști precum Jesús Rafael Soto și Carlos Cruz-Diez au dus principiile Op art în spațiul tridimensional. Firele suspendate, tijele metalice sau benzile colorate reacționează la mișcarea privitorului și creează volume fragile, aflate într-o continuă reorganizare. Iluzia devine astfel o experiență fizică.

Op art în design și modă

În anii ’60, Op art a cucerit moda și grafica: imprimeuri vibrante, patternuri hipnotice și contraste puternice au devenit extrem de populare. Reviste, afișe, ambalaje și colecții vestimentare au adoptat estetica mișcării, contribuind la răspândirea ei în cultura vizuală.

Op art în fotografie și artă digitală

Odată cu dezvoltarea tehnologiilor moderne, principiile Op art au fost adaptate în fotografie experimentală, grafică digitală și artă generativă. Softurile actuale permit o precizie pe care artiștii anilor ’60 nu o puteau imagina, deschizând noi forme de explorare a percepției.

Artiști celebri Op art

În jurul acestei mișcări s-au adunat creatori cu abordări diferite, dar uniți de interesul pentru percepție. Fiecare a dezvoltat propriul mod de a provoca ochiul:

• Victor Vasarely: considerat fondatorul mișcării, Vasarely a construit un limbaj geometric riguros, în care formele și culorile produc iluzia unor structuri tridimensionale. De la „Zebras” până la lucrările sale cromatice mature, creația lui explorează potențialul logicii vizuale;
• Bridget Riley: investighează reacțiile ochiului în fața ritmurilor vizuale. Liniile sale oscilante sau compozițiile colorate creează senzații de mișcare continuă. Lucrările ei sunt studii minuțioase ale percepției, în care disciplina și sensibilitatea se întâlnesc;
• Jesús Rafael Soto: a transpus iluziile optice în sculptură. Lucrările sale din fire și tije suspendate se activează odată cu deplasarea privitorului. „Sphere bleue de Paris” este una dintre cele mai cunoscute demonstrații ale modului în care spațiul poate fi pus în vibrație;
• Carlos Cruz-Diez: a studiat culoarea ca fenomen dinamic, nu ca element decorativ. Seria „Physichromie” dezvăluie tonuri care se modifică în funcție de unghiul privirii. Culoarea devine un proces, nu o suprafață statică;
• Richard Anuszkiewicz: explorează intensitatea relațiilor cromatice. Utilizează culori complementare și geometrii simple pentru a crea efecte vizuale care par să lumineze din interior. Opera sa demonstrează cât de puternic poate fi impactul unei compoziții minimale.

Artiști români Op art

Următorii creatori au fost pionieri ai acestui limbaj optic în context local și internațional, combinând cercetarea perceptuală cu expresia artistică personală:

• Constantin Flondor (n. 1936): pictor și profesor, este un pionier al artei optice românești, co-fondator al grupurilor avangardiste 111 și Sigma din Timișoara. Aceste grupări au realizat în anii ’60 experimente vizuale inovatoare, sincronizate cu mișcarea Op Art internațională. Lucrarea sa cinetică „Pentagona” (1971) exemplifică preocuparea pentru iluzii optice și forme geometrice în mișcare;
• Ștefan Bertalan (1930-2014): figură centrală a neoavangardei românești, Bertalan a fost și el co-fondator al grupurilor 111 și Sigma, obținând recunoaștere internațională pentru arta sa experimentală. Bertalan a fost printre primii artiști români care au integrat principiile Op Art în lucrări multimedia și instalații de grup;
• Roman Cotoșman (1935-2006): pictor și sculptor originar din Timișoara, Cotoșman a avut un rol major în dezvoltarea artei optice și abstracte românești în anii ’60. Ca membru fondator al grupului 111 alături de Flondor și Bertalan, a explorat abstracția geometrică și arta cinetică, punând accent pe relația dintre formă și vid în percepție. Cotoșman este considerat un precursor al minimalismului și Op Art-ului românesc, punând bazele unui limbaj vizual experimental;
• Sandu Darie (1908-1991): născut la Roman și stabilit în Havana din 1941, artistul a fost un inovator al artei abstracte și cinetice. Darie a fost membru al grupării latino-americane MADI, cunoscută pentru arta optic-geometrică, și a creat structuri transformabile și instalații ce îmbină lumina cu iluzia mișcării;
• Myra Landau (1926-2018): artistă abstractă născută la București și activă în America Latină, Landau este recunoscută pentru introducerea unui limbaj optic inedit în pictură. Seria sa de lucrări numite „Rhythms” (1965) se bazează pe trasee grafice repetitive care investighează percepția mișcării pe suprafața plană. Inclusă alături de Flondor în expoziții internaționale dedicate Op Art-ului și cinetismului, a contribuit la conectarea artei românești din diaspora cu curentele globale de artă optic-kinetică.

Lucrări celebre Op art

Mai jos, vei descoperi câteva dintre lucrările care au devenit repere pentru modul în care Op art a transformat percepția vizuală:

• „Blaze” (1964) – Bridget Riley

O compoziție construită din linii zigzag alb-negru (din perioada în care artista utiliza doar aceste două non-culori), ce creează iluzia de mișcare spiralată. Lucrarea a contribuit decisiv la notorietatea lui Riley în anii ’60 și apare frecvent în expoziții și cărți dedicate Op Art-ului;

• „Physichromie No. 965” (1977) –  Carlos Cruz-Diez

Benzi metalice reflectorizante, dispuse paralel, creează o imagine mereu schimbătoare. În funcție de poziția privitorului, nuanțele se modifică, iar suprafața devine „un eveniment evolutiv continuu care implică atmosfere cromatice”, după cum a spus chiar autorul.

• „Duo-2” (1967) –  Victor Vasarely

Alternanța dintre tonurile calde și reci produce un volum care pare să se umfle sau să se adâncească. Lucrarea este un studiu exemplar al modului în care culoarea poate genera spațiu iluzoriu.

• „Structural Constellation” (1913) – Josef Albers

Lucrarea este o demonstrație a modului în care linii simple pot produce imagini cu profunzimi contradictorii. Spațiul pare să se deschidă și să se închidă simultan, invitând privitorul la reinterpretări continue.

• „Sphère bleue de Paris” (2000) – Jesús Rafael Soto

Este o structură aeriană formată din fire albastre dispuse circular. Volumul se fragmentează și se recompune la fiecare mișcare, ca o planetă efemeră în suspensie.

Concluzii

Op art a transformat privitorul într-un participant activ, a unit matematica, arta și psihologia într-o formă de expresie originală și a rămas o sursă de inspirație pentru artiști și designeri. Deși perioada de glorie a curentului artistic s-a consumat în anii ’60, spiritul său continuă să se manifeste în multe dintre experimentele vizuale contemporane.