Opera lui William Kentridge, la Royal Academy of Arts/ Galerie foto
Royal Academy of Arts din Londra organizează, până la 11 decembrie, o retrospectivă, pentru 40 de ani de carieră ai artistului sud-african William Kentridge, unul dintre cei mai productivi şi recunoscuţi internaţional.
Artist răsfățat de bienale, multipremiat, desenele sale, filmele sale de animație, denunțând violența politică, și-au propus să cucerească lumea artei. Opera sa este bântuită de spectrul opresiunii, al apartheidului, al colonialismului și al nedreptății sociale.
Artist proteic, practica sa variază de la gravură, desen, colaj, film, sculptură până la tapiserie, inclusiv teatru, operă, dans și muzică.
Desene, picturi, filme de animaţie
Expoziția arată opera sa de-a lungul timpului, de la primele sale desene și picturi din anii 1980 până la filmele sale de animație care dau viață desenelor, dar și tapiserii mari, produse în timpul pandemiei de Covid, care pun sub semnul întrebării cartografia și istoria colonială. Neobosit, artistul își urmează firul comun. Munca lui este politică.
Născut în 1955, la Johannesburg, parcursul său artistic angajat este de asemenea legat de o poveste de familie.
Strănepotul unui imigrant evreu din Lituania, care a fugit de pogromurile de la începutul secolului al XX-lea, părinții săi au fost amândoi avocați și implicați în lupta împotriva apartheidului. Tatăl său, Sydney Kentridge, l-a reprezentat pe Nelson Mandela în procesul său pentru trădare din 1958-61, iar în 1978 a apărat familia activistului anti-apartheid Steve Biko. Mama lui a co-fondat organizația pentru drepturile omului Legal Resources Centre.
După o diplomă în științe politice și studii africane la Universitatea din Witwatersrand în 1976, a studiat timp de doi ani la Johannesburg Art Foundation, înainte de a merge la Paris în 1981 pentru a se alătura Școlii Internaționale de Teatru Jacques Lecoq. Întors la Johannesburg, a devenit actor și regizor la compania de teatru Junction Avenue din Johannesburg.
Caricaturizează burghezia
La începutul anilor 1980 a schițat primele sale desene în cărbune și pastel pentru afișe și decoruri de teatru. Practica sa evoluează spre formate mai mari, diptice, triptice. Subiectul se învârte în jurul vieții de zi cu zi. În sfârșit, o viață foarte adesea înspăimântătoare în care animalele sălbatice, hienele sau gheparzii simbolizează reprezentanții regimului de apartheid. În „The Conservationists’ Ball” (1985), Kentridge caricaturiază burghezia lipsită de griji și egoistă cu care se amestecă șacalii, hienele și rinocerii, simboluri ale lăcomiei și corupției care năpădesc societatea.
În alte desene, artistul înfățișează mineri brutalizați, rânduri de muncitori de culoare înfometați. Neobosit, artistul denunță violența și nedreptatea, ceea ce îl apropie de gravori și caricaturiști precum Francisco Goya, Honoré Daumier sau expresioniști germani precum Otto Gleichmann.
Desene pentru proiecţie
La sfârșitul anilor 1980, a dezvoltat o tehnică specială transformându-și desenele în filme de animație. El le numește „desene pentru proiecție”. Tehnica sa constă în desenul în cărbune, fotografiat, apoi ștergerea, reluarea desenului pe cărbune pe care îl fotografiază din nou, și începe din nou, creând astfel imagini succesive care prind viață. Mișcarea în imagine este creată manual de artist, camera servind doar la înregistrarea progresului acesteia. Radiera lasă urme, umbre ale trecutului care cântăresc prezentul și viitorul.
După marile săli care prezintă primele desene și „desenele pentru proiecții”, vizitatorul intră într-o imensă galerie transformată într-un cinematograf în care sunt proiectate în paralel cinci filme, din cele 11 pe care le-a realizat din 1989.
„Johannesburg”, „Second Greatest City After Paris”, primul film, dar și „Monument”, „Tide Table”, „Other Faces” dar și ultimul realizat în 2020, „City Deep”. Aceste filme înfățișează, în orașul Johannesburg și periferia acestuia, viața lui Soho Eckstein, un magnat alb fără scrupule, care domnește asupra orașului și se hrănește cu munca, sudoarea muncitorilor de culoare. Printre personajele secundare se numără soția omului de afaceri neglijată, doamna E., și iubitul ei ocazional Felix Teitlebaum, un artist îndesat și chel, alter ego-ul ei.
