Opere care pot fi privite față/ verso

Unii pictori reutilizau pânzele, acoperind nu suprafața picturală, ci spatele acesteia, adesea din motive financiare. Acest lucru poate pune probleme în ceea ce privește conservarea și expunerea, pentru că există dubii legat de partea care să fie prezentată publicului și în ce condiții.

Giorgio de Chirico

În 1920, artistul italian Giorgio de Chirico s-a lansat într-o reprezentare neoclasică a lui Mercur, zeul comerțului și al vicleniei în mitologia greco-romană. Reutilizările sunt rare în opera sa. Cea mai bună soluție în acest caz era, potrivit lui, să folosească fața unei pânze pentru a păstra spatele. Așadar, când Paul și Gala Éluard i-au comandat „Le Retour du fils prodigue”, a doua versiune a unui tablou metafizic schițat în 1917 și realizat în 1922, nu se punea problema ștergerii portretului inițial. Ambele fețe sunt tempera, picturi pe bază de gălbenuș de ou.

Vincent van Gogh

Multe dintre scrisorile către fratele său Theo mărturisesc dificultățile financiare ale lui Vincent van Gogh. De aceea, el obișnuia să acopere în mod regulat o compoziție, uneori având grijă să răzuiască materia în prealabil sau să întoarcă suportul pentru a exploata partea din spate, încă nefolosită. Această din urmă metodă se aplică unui autoportret realizat la Paris în 1887. Compoziția originală, mult mai sumbră, reprezintă o țărancă luată ca model în Nuenen, în Țările de Jos.

Muzeul „Van Gogh” se mândrește cu expunerea acestui tip de lucrări pe ambele părți, în vitrine speciale, pentru ca publicul să le poată aprecia din toate unghiurile. Și Galeria Națională a Scoției a avut surpriza plăcută de a descoperi un autoportret ascuns sub carton și lipici care acopereau spatele unui „Portret de țărancă” (1885), în același stil cu cel al instituției olandeze.

Francis Picabia

Anii 1930, în opera lui Francis Picabia, sunt asociați cu seria „transparențelor”, juxtapuneri de culori și forme care joacă pe raportul dintre „vizibil și invizibil”. Cel puțin așa definea această perioadă Léonce Rosenberg, principalul comerciant al artistului. Adjudecat la 331.760 de euro în 2022, la Hôtel Drouot, „Portret de femeie și chip suprapus” (1939) aparținea din 1965 unei anumite doamne G., care identifica modelul încadrat ca fiind Gala, fosta soție a lui Paul Éluard, căsătorită atunci cu Salvador Dalí. Fața mai târzie, datată din anii 1942-1943, reprezintă o necunoscută.

Johann Heinrich Füssli

„The Nightmare” reprezintă coșmarul unei femei întinse pe spate, într-o rochie de satin imaculat, cu un demon așezat pe pieptul ei scăldat în lumină. Acesta privește fix spectatorul, în timp ce din fundalul întunecat un cal privește scena cu ochii ieșiți din orbite. Prezentat pentru prima dată la Royal Academy din Londra, în 1782, acest tablou, unul dintre cele mai mari succese ale lui Johann Heinrich Füssli, rămâne o enigmă care i-a fascinat pe psihanaliști și pe suprarealiști. Artistul, supranumit „elvețianul nebun”, s-a abținut să-i dezvăluie semnificația. Pe reversul pânzei se află un elegant portret de femeie pe care istoricul de artă american Horst Woldemar Janson l-a identificat ca fiind Anna Landolt, de care pictorul se îndrăgostise nebunește, înainte ca ea să se căsătorească cu altcineva.

Edvard Munch

Intrat în cultura populară, „Strigătul” pictorului norvegian Edvard Munch există în cinci versiuni, dintre care unele trec încă neobservate. Motivul în cauză apare pe fața și spatele unui carton păstrat la Nasjonalmuseet, la Oslo. Pictorul nu a rotit suportul la 90 de grade, așa că era dificil să se prezinte simultan studiul în creion din 1893 și pictura din 1894 care rezultă din acesta, într-o vitrină adaptată. „Vizitatorii ar fi nevoiți să aprecieze o parte cu capul în jos”, explică conservatoarea Vibeke Waallann Hansen. La Munchmuseet, pe spatele schiței sale pentru „Strigătul” (1893) se afla o variantă a „Vampirului” (lui Munch îi plăcea să lucreze în serie). Până când suportul a fost împărțit în două în anii 1950. De atunci, muzeul are posibilitatea de a expune cele două fațete ale operei împreună sau separat.

Foto credit: Munchmuseet, „The Scream”, față, și verso „ The Vampire”, creion