Paciurea, Iorgulescu Yor și Vermont, adjudecați la Alis
Lucrări de Dimitrie Paciurea, Petre Iorgulescu Yor și Nicolae Vermont au obținut cele mai mari prețuri în licitația organizată de casa Alis în 9 iunie, care a avut o rată de adjudecare de 33%.
„Tânără cu turban verde”, ulei pe carton de Petre Iorgulescu Yor, din colecția Vasile Micula, a fost vândut pentru 36.000 de lei, de la un preț de pornire de 11.000 de lei. Acesta a fost cel mai scump dintre cele 60 de loturi incluse în vânzarea de pictură și grafică.
Al doilea cel mai mare preț – 9.000 de lei – a fost plătit pentru tabloul „Trandafiri”, ulei pe lemn de Nicolae Vermont. Acesta a fost și prețul de pornire în licitație.
„Fetiță cu fundă albă”, ulei pe pânză de George Demetrescu Mirea, a fost adjudecat contra sumei de 7.500 de lei, care a reprezentat prețul de pornire, iar în licitație au mai fost vândute lucrări de Alexandru Țipoia, Samuel Bogdanovici, Iosif Steurer și Constion.
Cel mai mare preț de pornire, 17.000 de lei, fusese stabilit pentru peisajul „Parcul I.O.R”, ulei pe placaj de Jean Al.Steriadi. Acesta a rămas nevândut.
Sculptură și Artiști în viață
În segmentul Sculptură al licitației a fost inclus un singur lot – „Himeră”, bronz de Dimitrie Paciurea, cu înălțime de 15,5cm, turnat la turnătoria „Arta bronzului” București. De la prețul de pornire de 28.000 de lei, lucrarea a fost adjudecată contra sumei de 55.000 de lei.
Unsprezece loturi au fost cuprinse în segmentul Artiști în viață. Cel mai mare preț de pornire – 10.000 de lei – l-a primit „Regele gândește” (2024), de Andrei Marina, bronz patinat cu înălțime de 65cm, cu certificat de autenticitate semnat de artist. Acesta nu și-a găsit cumpărător, însă alte trei lucrări au fost vândute: „Golf la Topala”, ulei pe carton de Vasile Mureșan Murivale, pentru 1.400 de lei, „Pescari”, pastel de Petre Velicu, pentru 2.600 de lei, și „Bunavestire”, tehnică mixtă de Sorin Dumitrescu din colecția Vasile Micula, pentru 5.500 de lei.