María Blanchard (1881 - 1932), prima femeie din Spania care a adoptat o abordare cubistă, autentică în explorarea formei, culorii și perspectivei, a fost multe decenii trecută cu vederea, iar acum beneficiază de o amplă retrospectivă la Museo Picasso Málaga. Născută
Pinacoteca di Brera este o galerie care oferă posibilitatea de a aprecia arta antică și modernă într-unul dintre cele mai mari complexe din Milano și se numără cu siguranță printre lucrurile de văzut în orașul din regiunea Lonbardia. Galeria Brera a
„Gaep Presents” este un program nou de expoziții axat pe artiști emergenți și pe colaboratori consacrați ai galeriei, alții decât artiștii pe care îi reprezintă. Programul se bazează pe proiectele de mentorat pentru artiști emergenți din programul „Accelerator”, în care
Treizeci de lucrări în ulei și acuarele de George Matei Cantacuzino (1899 - 1960), personalitate interbelică, vor fi expuse începând cu 6 iulie în casa din Viscri a regelui Charles III. „Captiv între lumi” va ocupa șura transformattă în galerie de
Lucrări de fotografie și artă video sunt prezentate în expoziția „Graduation Highlights 2024” la Bordeline Art Space din Iași îîn perioada 8 iulie - 15 august. Demersul de promovare a tinerilor artiști ajuns la a noua ediție este organizat în colaborare
Curatorial recomandă pentru weekendul acesta patru noi expoziții deschise în galerii din București și în Palatul Mogoșoaia, care reunesc lucrări de pictură, ceramică și grafică semnate de artiști consacrați și emergenți. „Multiple fațete”, la Galateea Expoziția de ceramică „Multiple fațete” a artistelor
Prima expoziție Constantin Brâncuși într-un muzeu de artă japonez, intitulată „Carving the Essence”, este deschisă la Artizon Museum din Tokyo și prezintă totalitatea activităților artistice ale maestrului român. Cele aproximativ 90 de exponate includ mai mult de 20 de sculpturi împrumutate
Muzeul Langmatt a împrumutat colecția sa de zeci de tablouri de Renoir, Cézanne, Monet și Degas la Fondation de l'Hermitage din Lausanne. Aceste lucrări - printre care unele foarte speciale, cum ar fi „La natte” de Renoir, un „Nu de femme”
Călin Dan, directorul general al Muzeului Național de Artă Contemporană București, spune că motivul pentru care instituția pe care o conduce a ales să organizeze sesiunea de achiziții de artă de anul acesta în două părți este că își reconfigurează
Milano, unul dintre cele mai populare orașele italiene, a fost de-a lungul secolelor cunoscut sub diverse nume, inclusiv Mediolanum, Borgo Delle Meraviglie și Capitala Mondială a Modei, fiecare reprezentând aspecte ale istoriei și culturii orașului. Oraș al artelor, Milano oferă multe