Un desen din secolul al XVII-lea realizat de Rembrandt care reprezintă un leu ar putea deveni cea mai scumpă lucrare pe hârtie vândută vreodată la licitație, iar încasările ar putea fi destinate conservării felinelor mari. Colecționarul american și mogulul metalelor prețioase
Curatorial recomandă pentru acest weekend patru expoziții nou deschise în spații din București, muzee și galerii recent inaugurate, show-uri care au drept protagoniști artiști consacrați și emergenți. Cats Are Taking Over Expoziția colectivă „Cats Are Taking Over” este primul show găzduit de
O vedere rară a Veneției pictată de artistul francez Paul Signac în 1905, imediat după prima sa vizită în Serenissima, va fi oferită la licitație la Sotheby's la New York în 13 mai, a anunțat casa de licitații. Tabloul „Saint George.
Cea de-a 11-a ediție a Anualei de artă plastică religioasă și restaurare este găzduită de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” începând cu 13 aprilie. Participă membri ai filialei Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România, dar
Un tablou de Nicolae Tonitza de la finalul anilor '20 este scos la vânzare în licitația organizată de casa Alis în 13 aprilie, care cuprinde 53 de loturi de grafică și pictură. „Bărci la malul mării”, ulei pe carton, are prețul
Cel mai mare dintre cei trei copii ai lui Henri Matisse a jucat un rol esențial în viața artistului. Este vorba despre fiica Marguerite. A fost modelul său constant. Chipul ei se regăsește în toate lucrările pictorului. Expoziția „Matisse et Marguerite,
Mai mult de 1.200 de artiste americane au răspuns unui sondaj realizat de Anonymous Was a Woman și cele mai mult mai spus că se confruntă în carieră cu slaba reprezentare și cu diverse obstacole. Raportul trage un semnal de alarmă
„Noi și ele, o privire asupra lumii animalelor”, cu lucrări semnate Felix Aftene, ajunge în 10 aprilie la Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, după ce a fost prezentată la București în 2021 și la Sibiu în 2022. Felix
Pictorița portugheză Maria Helena Vieira da Silva beneficiază de o retrospectivă la Peggy Guggenheim Collection Veneția, necesară având în vedere faptul că artista modernistă a fost mult timp marginalizată în domeniul dominat de bărbați. Maria Helena Vieira da Silva (1908, Lisabona
Expoziția „Flori. De la Luchian la Câlția”, cu lucrări semnate de 16 artiști, este deschisă în cadrul Art Safari începând cu 10 aprilie și până la 25 mai. Expoziția temporară dedicată florilor aduce în prim-plan un univers vizual sensibil, în care












