Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Performance de serigrafie, în expoziția „Artă la metru 3 6 9”
ovidiu felipov

Performance de serigrafie, în expoziția „Artă la metru 3 6 9”

Vernisajul expoziției „Artă la metru 3 6 9” a artistului tulcean Ovidiu Felipov va avea loc pe 18 mai, de la ora 19:00, la Muzeul de Sculptură „Ion Jalea” din Constanța.

Expoziţia „Artă la metru 3 6 9” face parte dintr-un proiect mai amplu. Evenimentul de deschidere propune un nou concept de comunicare între artist şi publicul său. Ovidiu Felipov va organiza un performance de serigrafie, dimensionat multimedia, un eveniment unic, consumabil, în cadrul căruia publicul are rolul principal, devenind păstrător al operei de artă şi construindu-şi propria poveste pornind de la iniţiativa artistului.

Concret, fiecare dintre participanţi va primi o lucrare „la metru” şi o propunere de decriptare a unui mesaj, preluând astfel, din exterior, încărcătura simbolică a semnificaţiilor operei şi interiorizând-o.

60 de metri de lucrare

Devalizarea operei de artă prin multiplicare nu este un concept nou, însă artistul reorganizează valoric structura intrinsecă a lucrărilor, fiecare dintre ele fiind, în fapt, diferită şi, prin aceasta, originală. „Suprafaţa plastică este amprentată diferit şi a fost imprimată apoi cu desene. Pentru Constanța, am pregătit 60 de metri de lucrare sau de lucrări, cum doriţi, şi fiecare dintre participanţi va primi o lucrare, alături de un set de instrucţiuni cu ajutorul cărora să decripteze un mesaj. Practic, performingul se prelungeşte, din cadrul oficial al evenimentului, în spaţiul intim al fiecăruia dintre participanţi, care vor prelua încărcătura de gând şi conexiuni şi, poate, vor ajunge la revelaţii”, a declarat Ovidiu Felipov.

„Artă la metru 3 6 9” continuă şi dezvoltă seria de expoziţii începută de Ovidiu Felipov în 2019, cu „Artă la metru… antic”.

„De ce 3 6 9? Este una dintre cele mai frumoase poveşti ale omenirii, aflate la intersecţia dintre numerologie, artă plastică, geometrie sacră, fizică, mistică şi semiologie. Cine doreşte să afle mai multe, se poate documenta, şi m-aş bucura dacă iniţiativa mea reuşeşte să pună în legătură frumuseţea care constă în detaliile şi simbolurile artei şi curiozitatea interioară a publicului care, de această dată, va participa activ la eveniment”, a adăugat artistul.

Scurtă biografie Ovidiu Felipov

Ovidiu Felipov (n. 27.10.1982, Tulcea) are o experiență de peste 25 ani în domeniul artelor plastice, manifestându-se în pictură, design, grafică, gravură, artă decorativă, instalație-obiect. Este absolvent al Universității „Ovidius” din Constanța (licență, masterat și doctorat) și în prezent este conferențiar la aceeași instituție și coordonatorul specializării Pedagogia Artelor Plastice și Decorative.

Palmaresul său cuprinde o serie de expoziții personale și de grup/colective pe plan național și internațional. A obținut mai multe recunoașteri, printre care Premiul III la Bienala Internațională de Arte Grafice „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu 2022 (un eveniment cu 40 țări participante).

În luna august a anului 2022, a fost început un proiect intitulat „Redescoperirea Patrimoniului Artistic Local” care a constat într-un voiaj imaginar prin secțile Muzeului de Artă Constanța – Muzeul „Ion Jalea” și Muzeul din Topalu. Proiectul își propune să apropie vizitatorii de artiști și colecțiile muzeale, iar demersul Felipov face acest lucru – dezvăluie publicului ceea ce înseamnă laboratorul unui artist, făcându-l pe acesta să ia parte la actul de creație.