Pictori celebri cu probleme de vedere

Mulți dintre pictorii cei mai faimoși au dezvoltat în timp probleme cu vederea. Poate este curios, sau poate doar natural, având în vedere profesia în care evoluau. Lucrul interesant este că slăbirea vederii le-a modificat inclusiv stilul artistic care i-a consacrat și i-a îndreptat abrupt către explorarea unor alte zone de exprimare plastică.

Deși arta nu este știință, vom explora astăzi câteva dintre afecțiunile oftalmologice care le-au dat bătăi de cap unor pictori celebri.

Monet

Cea mai banală dintre afecțiuni, cataracta, a fost cea care i-a dat bătăi de cap părintelui impresionismului, Claude Monet. Cataracta este o degradare caracterizată prin opacifierea cristalinului, ceea ce duce la o reducere progresivă a acuității vizuale. În consecință, o problemă serioasă pentru un pictor a cărei semnătură se baza pe redarea fidelă a culorilor și luminii efemere. În cazul său, odată cu avansul bolii, tonurile reci încep să fie înlocuite de tonuri calde, iar formele își pierd din suplețe.

Monet decide să se opereze la 72 de ani. Cu o zi înainte de procedura chirurgicală, pictează “Casa văzută din grădina cu trandafiri” (1922), în tonuri de roșu și oranj, pentru a verifica pe propria vedere care vor fi efectele operației. Reia subiectul, într-o pânză identică, imediat după intervenție, iar culorile se modifică total: albastrul și violetul iau locul culorilor calde. Din fericire, odată cu vindecarea completă, vederea îi revine la cote rezonabile și își va putea continua seria de nuferi pe iaz.

Van Gogh

Dincolo de severele probleme psihice documentate care i-au grăbit sfârșitul, se pare că Vincent Van Gogh suferea și de o tulburare a vederii cunoscută sub numele de Xantoplastie (încărcarea imaginii văzute cu nuanțe de galben, din cauza unei disfuncții induse de icter). Se pare că problema apăruse pe fondul consumului mare de medicamente (pentru probleme de stomac), dar și al consumului constant de absint (băutură alcoolică foarte tare).

Rembrandt

În decursul carierei, Rembrandt a realizat peste 35 de autoportrete care, dincolo de virtuțile de artist al luminii și umbrei, scot la iveală și un detaliu neașteptat: pictorul suferă de strabism, care îi afectează ochiul stâng.

Este vorba despre un strabism divergent, care îi deviază vederea din ochiul afectat către exterior. Ca atare, imaginile provenind de la ochiul stâng și ochiul drept nu se suprapun perfect, ceea ce a dus probabil la viziunea proprie a pictorului în ceea ce privește relieful și aparența tridimensională.

Ni-l putem imagina pe Rembrandt, aidoma altor pictori, lucrând cu un ochi închis, pentru a avea o imagine clară asupra subiectului. Poate că însuși strabismul de care suferea i-a oferit imboldul pentru a picta, nu vom ști cu precizie niciodată.

Degas

Edgar Degas a suferit timp de jumătate de secol de boală degenerativă maculară (AMD), care nu are altă cauză decât înaintarea în vârstă. AMD afectează partea centrală a retinei (macula) și are drept rezultat încețoșarea treptată a vederii centrale. Pacientul care suferă de această boală va avea partea centrală a câmpului optic permanent în ceață.

Către finalul carierei, între 1880 și 1910, postura subiectelor nu se modifică foarte tare dar, sub impactul suferinței fizice, liniile nu mai sunt la fel de conturate, iar detaliile părului sau ale fizionomiei se reduc considerabil. Două pânze, realizate la zece ani distanță una față de cealaltă, sunt mărturie a afecțiunilor serioase pe care faimosul artist încerca să le depășească.

Deși prietenii l-au sfătuit să se oprească din pictat, pentru a-și conserva sănătatea și aura de maestru, Degas a continuat să lucreze până către finalul vieții, mereu în căutarea instantaneului perfect compus și luminat.