Piliuță și Vermont conduc prima licitație Alis din octombrie
Lucrări de Constantin Piliuță și Nicolae Vermont conduc licitația de pictură și grafică organizată de casa Alis în 11 octombrie, care cuprinde 38 de loturi.
„În fața cârciumei” (1984), ulei pe pânză de Constantin Piliuță, este scos la vânzare pornind de la 16.000 de lei, urmat de „Lectură”, ulei pe carton de Nicolae Vermont, de la 15.500 de lei.

Lectură, Nicolae Vermont
Alte loturi importante sunt „Casa de fân” (1988), ulei pe pânză de Horia Bernea, și „Pe drum”, ulei pe carton de Camil Ressu, fiecare pornind de la 11.000 de lei, „Laura Cocea în atelierul pictorului Luchian”, ulei pe pânză de Traian Cornescu, și „Pod pe Sena”, ulei pe pânză de Dimitrie Berea, fiecare de la 7.500 de lei, dar și „Compoziție”, ulei pe pânză de Paul Ackerman, și „Ciobăniță cu oile pe deal”, ulei pe lemn de Samuel Mutzner, fiecare de la 6.000 de lei.
În segmentul Sculptură al licitației din 11 octombrie sunt incluse trei lucrări, cea mai mare estimare – de 4.500 de lei – fiind acordată bronzului „Vulturul cu peștele în gheare” (1939), de Spiridon Georgescu.

Vulturul cu peștele în gheare, Spiridon Georgescu
Două loturi fac parte din segmentul Artiști în viață: „Peisaj” (1999), ulei pe carton, și „Compoziție” (2000), ulei pe pânză, semnate de Sorin Dumitrescu Mihăiești, estimate la 2.000 de lei, respectiv 1.700 de lei.

