Ploaia, sursă de inspirație pentru arte, într-o expoziție la Muzeul de Artă din Nantes/ galerie foto
La Nantes, o expoziție superbă și captivantă explorează, prin aproape 150 de opere (picturi, gravuri, fotografii, fragmente din filme), modul în care ploaia a inspirat creatori de toate felurile, de la pictorii în aer liber din secolul al XIX-lea până la fotografii din anii 1930.
Alfred Smith, „L’Averse (Place de la Concorde)”, 1888
Dificil de reprezentat, atât de fină, transparentă și efemeră, ploaia se impune ca o provocare plastică, dar și ca un element perturbator fascinant, care transformă și animă peisajul.
Camille Pissarro, „Après la pluie, quai à Pontoise”, 1876
Ploaia inspiră tot felul de sentimente, care se accentuează în secolul al XIX-lea, epocă în care meteorologia se impune ca știință. Artiștii, care încep să iasă din atelier pentru a picta în aer liber, încep să studieze cu mare atenție acest fenomen, interesându-se în special de modul în care ploaia estompează contururile, voalizează orizontul și creează efecte de neclaritate.
Honoré Daumier, „Le tour du parapluie”, 1835
Între istoria artei și istoria socială, expoziția evocă, de asemenea, progresul științei meteorologice, determinant pentru înțelegerea abordării noastre contemporane a vremii.
Desfășurată în Patio, expoziția se continuă în Sala Albă și în Capela Oratoriului, unde sunt prezentate două contrapuncte contemporane: o lucrare video de Julius von Bismarck și o instalație sonoră de Zimoun, care revelează relația noastră uneori ambivalentă cu ploaia.
Paul Sérusier, „L’Averse”, 1893
De la depresiuni sublime (de la Gustave Courbet la Tal Coat) la atmosfere vaporoase (William Turner, Martin Johnson Heade, Angelo Morbelli), reprezentarea ploii se eliberează de orice narațiune, oscilând între neclaritate, linie și punct (Claude Monet, Paul Sérusier), alimentată de propunerea grafică a gravurilor japoneze, aceste „imagini ale lumii plutitoare” colecționate de numeroși artiști (Hiroshige, Toyokoni II, Hokusaï).
Viaţa sub ploaie
În orașele în plină expansiune, cu bulevarde largi asfaltate care oferă perspective vaste și facilitează deplasările, stilul de viață modern se adaptează la ploaie, considerată un simplu inconvenient meteorologic. Motivul orășenilor – pietoni, parizieni și muncitori – traversând străzile și podurile noroioase se impune în anii 1880-1890 (Joseph Palizzy, Jean Béraud, Honoré Daumier). Se conturează un portret social și urban, adesea plin de umor. Silueta singulară a umbrelei, accesoriu vestimentar care punctează și completează silueta, se introduce în această imagistică, devenind obiectul fanteziilor formale în compozițiile lui Leonetto Capiello, Christian Krohg sau Félix Vallotton.
Léon-Jules Lemaitre, „Vue de Rouen sous la pluie”, 1891
Visând cu ploaia
Paul Verlaine a inventat cenușiul și melancolia urbană. Asocierea simbolică a ploii cu melancolia coincide cu nașterea unei sensibilități și a unei imaginații moderne la începutul secolului al XX-lea.
Alăturându-se trecătorilor în timpul plimbărilor prin oraș, pictorul și fotograful traduc într-o perspectivă fluidă și fragmente strălucitoare o experiență estetică a orașului sub ploaie (Albert Marquet, Émile Claus, Charles Lacoste, Brassaï, Alfred Stieglitz). Sub ochiul cineastului Joris Ivens, înghețată, estompată, grafică și vibrantă ca o melodie silențioasă, ploaia devine un element de legătură, ca o pătură de apă (Regen, 1929).
Expoziția este deschisă până la 1 martie 2026.
Foto credit: Gustave Caillebotte, „Rue de Paris. Temps de pluie”, 1877
