PORTRET – Edgar Degas: artistul teribil, fascinat de graţia corpului în mişcare

A ilustrat viaţa mondenă pariziană şi a fost fermecat de corpurile în mişcare, a căror graţie a fost imortalizată în picturile sale cu dansatoare, a şocat pudibonzii vremii cu o statuie în ceară a unei micuţe balerine şi era numit „teribilul domn Degas”.

Edgar Degas, pe numele real Edgar de Gas (1834 – 1917) şi-a cultivat un stil care nu lăsa nimic la întâmplare, iar operele sale, capodopere ale impresionismului, au surprins, în mod excepţional, natura mişcării. Spunea de multe ori că expresia feţei personajelor sale trebuie să fie congruentă cu spiritul trupului lor în mişcare.

Născut într-o familie burgheză, cu oameni cultivaţi, Edgar Degas desena necontenit şi visul lui era să devină artist

La Luvru, studia operele lui Andrea Mantegna, Véronèse, Albrecht Dürer şi Rembrandt. În 1855, notează autorii biografiei sale din dicţionarul Larousse, a intrat la facultatea de artă plastică, dar era mai atras către studiul în atelierul privat al lui Louis Lamothe, elev al lui Domniques Ingres.

A călătorit de multe ori în Italia, nu doar la Napoli, unde era o parte a familiei sale, ci şi la Florenţa şi Roma. Acolo copia opere ale maeştrilor din Renaştere. Admiraţia sa pentru Ingres şi Eugène Delacroix îl duce la aspiraţia de a reuni, în arta sa, stilul clasic şi romantismul. În această primă perioadă a realizat mai multe portrete, precum cel al bunicului său, Hilaire René de Gas (1857).

Stampele japoneze, puţin cunoscute în acea perioadă, l-au inspirat suplimentar şi l-au făcut să caute noi maniere – compoziţii descentrate, gros-planuri, contre-jour.

S-a preocupat şi de crearea de scene istorice, dar interesul său major era pentru portrete ale unor personaje surprinse în activităţile cotidiene, nu în poza clasică de până atunci. Între anii 1865 şi 1870 a făcut 50 de asemenea portrete, printre care „Femme accoudée près d’un vase de fleurs”.

A surprins mişcarea vieţii

Alături de Édouard Manet, care îl descria drept „un mare estetician”, a realizat peisaje la Boulogne iar operele sale arată tot mai evident atracţia sa către natura mişcării. Una din pânzele sale cunoscute din acea perioadă este „Chevaux de course devant les tribunes”.

Degas avea o memorie vizuală extraordinară şi deseori picta scenele din memorie. Uneori se ajuta şi de fotografii. Devine tot mai atras de lumea muzicii şi a dansului. Picturile în care a surprins viaţa mondenă se apropie de naturalism, printre cele mai cunoscute fiind „l’Absinthe” (1876).

Între 1872 şi 1873 a locuit la New Orleans, unde doi dintre unchii săi făceau comerţ cu bumbac. Acolo realizează „Portraits dans un bureau”, martor, din nou, al gustului său pentru poezia vieţii cotidiene.

După întoarcerea la Paris, contribuie esenţial la geneza mişcării impresioniste

Participă la expoziţiile impresioniştilor din 1874 până în 1886, cu nuduri feminine în pastel, precum „Femmes à leur toilette”. La Salonul Impresioniştilor din 1881 a prezentat prima lui statuie, „La Danseuse de quatorze ans en cire”.

Aceasta din urmă a scandalizat mulţi vizitatori. Realizată în ceară şi prezentată cu zece zile mai târziu decât era anunţată, mica balerină era îmbrăcată cu haine reale. De fapt, modelul pentru sculptură a fost o elevă de la Opera din Paris, Marie Van Goethem, care a pozat nud pentru artist. Comentariile au fost legate de postura şi expresia facială a micuţei, judecată drept „perversă”. „La Danseuse de quatorze ans en cire” a fost turnată în bronz, după moartea maestrului şi copii ale acesteia se află în studiouri de balet din lumea întreagă.

Teribilul domn Degas

Pentru că era o persoană extrovertită, care iubea viaţa, artistul a fost supranumit „teribilul domn Degas”. Întrebat, la un moment dat, dacă este mândru că una din pânzele sale „Danseuses à la barre” a fost cumpărată la cel mai mare preţ, la o licitaţie, Degas a spus că este mândru „aproape precum un cal care tocmai a câştigat Grand Prix”. Şi în prezent, operele lui Degas au estimări record la licitaţii.

În 1893, Degas a început să se plângă că îşi pierde vederea şi şi-a adaptat stilul. A renunţat treptat la pictura în ulei şi a început să realizeze lucrări în guaşă. Printre capodoperele sale târzii se numără „Danseuses à mi-corps” și „Danseuses bleues”.

Spre finalul vieţii şi-a diversificat mijloacele de expresie artistică – sculptură, gravură acvaforte şi chiar poezie.

Credit foto: larousse.fr