PORTRET – Nicolae Grigorescu, „marele interpret al romantismului naţional”

Nicolae Grigorescu este cel care a găsit forma cea mai potrivită pentru a reda portretul ţăranului român şi peisajul românesc. În seria documentară dedicată de Curatorial muzeelor naționale de artă, prezentăm portretul unuia dintre primii pictori moderniști din arta românească.

Carele cu boi, cumpenele, chipurile de fete, ciobănaşii, crângul, prispele şi mestecenii, țărăncile, toate sunt creaţii ale lui Grigorescu, cel care a emancipat pictura, creând o nouă şcoală, aşa cum au interpretat criticii. Octavian Goga l-a numit „marele interpret al romantismului naţional”.

Copilăria lui Grigorescu

Nicolae Grigorescu s-a născut la 15 mai 1838, în satul Pitaru, judeţul Dâmboviţa, într-o familie cu mulţi copii. După moartea tatălui, Ion Grigorescu, mama pictorului, Ruxandra Grigorescu, s-a mutat cu toţi copiii în mahalaua Cărămidarilor din Bucureşti. Aici şi-a petrecut copilăria cel care avea să devină artist.

La vârsta de 10 ani, Nicolae Grigorescu a intrat ucenic în atelierul lui Anton Chladek, ceh de origine şi cetăţean austriac, cu studii la Milano, Pesta şi Viena, care era un miniaturist talentat. Anii petrecuţi în atelierul lui au reprezentat singura pregătire practică şi teoretică a marelui pictor de mai târziu.

În 1850, a plecat din atelierul lui Chladek şi a început să lucreze singur iconiţe pe care le vindea prin târguri pentru a-şi ajuta familia.

La doar 14 ani, a pictat icoanele pentru Mănăstirea de la Băicoi. A lucrat de-a lungul anilor 1854 şi 1855 pentru Mănăstirea Căldăruşani, unde a decorat agheasmatarul din curte, icoane şi un sfânt de pe bolta pronaosului.

Grigorescu, zugrav de biserici

Biserica Mănăstirii Zamfira a fost zugrăvită în întregime de Nicolae Grigorescu.

În 1857 a câştigat o bursă de trei ani în Italia pentru a studia desenul grafic, la concursul lansat de Eforia Şcoalelor. Regulamentul concursului cerea însă o şcoală absolvită. Astfel, călătoria a fost amânată.

La Agapia, icoanele şi pictura murală au fost lucrate minuţios, fiind considerate opera capitale ale stilului neoclasic în arta noastră. După ce a terminat lucrul la Agapia, Grigorescu a mai stat în ţară până în 1861, timp în care a pictat biserica de la Puchenii Mari.

A primit, la intervenţia lui Mihail Kogălniceanu, una dintre cele trei burse de 260 de galbeni din bugetul Moldovei pe 1862.

La studii, în Paris

În Franţa, Grigorescu a stat din 1861 până în 1869, cu două întreruperi. A vizitat muzee din Viena şi Budapesta unde i-a „întâlnit” pe marii maeştri. La Viena i-a descoperit pe Rembrandt, Holbein, Velasquez și Carracci.

La Paris, a fost recomandat maestrului Charles-Marc-Gabriel Gleyre, în atelierul căruia i-ar fi întâlnit pe Claude Monet, Auguste Renoir și Alfred Sisley. A urmat cursurile Şcolii Naţionale de Arte Frumoase, până în 1863, completându-şi educaţia cu vizite la muzeele Luvru şi în Luxemburg, făcând schiţe în peniţă, creion, copiind capodoperele.

Şcoala de la Barbizon

La începutul secolului al XIX-lea, pădurea de la Fontainebleau, satul Barbizon (aflat la sud de Paris), devenise loc de întâlnire pentru artişti.

Denumirea de „Şcoala de la Barbizon” a fost folosită pentru prima data de criticul de artă scoţian David Croal Thomson. Membrii fondatori au fost: Jean-Baptiste Camille Corot, Theodore Rousseau, Jean-Francois-Millet şi Charles-Francois Daubigny.

Grigorescu a uitat de studii şi de diplome şi a preferat să petreacă lunile de vară în atelierul în aer liber de acolo.

Între 1860 şi 1870, Grigorescu a pictat „Bătrâna cu gâştele”, „Paznicul de la Chailly”, „Interior de curte la Barbizon”, „Peisaj cu turmă de oi”, „Margine de pădure la Barbizon”, „Apus de soare la Barbizon”, „Peisaj cu stânci la Fontainebleau”, „Intrarea în pădurea din Fantainebleau”.

Artistul a fost la acel moment asociat cu Impresionismul. Influenţat de acesta, a împrumutat elemente din curent, însă nu a făcut „excese” ca impresioniştii, la el lumina nereprezentând scopul picturii, ci mijlocul prin care reda natura.

Lucrarea „În atelier” ar înfățișa domiciliul artistului din Rue de Seine nr. 59, unde a locuit la sfârșitul perioadei de studii, 1866.

Grigorescu a reprezentat România la Expoziția Universală din 1867 cu șapte tablouri: „Spălătoresele”, „Șatre de țigani poposind în stepa românească”, „Colibe de țigani în România”, „Vânător într-o pădure”, „Un băiat”, „Fetița hangiului” și „Fructe”.

Participând în 1868 la o expoziție colectivă organizată de pictorii de la Barbizon, Grigorescu a fost apreciat și i-a fost cumpărată lucrarea „O glastră cu flori” de însuși împăratul Napoleon al III-lea.

A revenit în țară în 1869 și s-a stabilit la București, în Pasajul Român nr.7. În urma drumețiilor făcute prin țară alături de prieteni a pictat „Fata cu ulciorul”, „La amândouă le place jocul”, „În grădină”, „Vatra de la Rucăr”, „Portretul marelui ban Năsturel Herescu”, „Țiganca de la Ghergani”, „O floare între flori”, „Curte de țară”.

În 1873, în cadrul expoziției oficiale a Societății Amicilor Belelor-Arte, a expus 146 de pânze, pictate atât în țară, cât și în Franța. Grigorescu a vândut de 17.067 de lei, după cum anunța președintele Societății și directorul Ministerului Cultelor, doctorul Constantin Exarcu. Printre cumpărători s-au aflat Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Carol Davila și Alexandru Odobescu.

Pictor pe front

Războiul de Independență de la 1877 a avut un rol semnificativ în viața și creația pictorului. Pe front, într-o trăsură, Grigorescu, cu toate cele necesare picturii, a lucrat „Tabăra de război în fața Calafatului”, „Cap de pod între Turnu Măgurele și Nicopole”, „Trecerea Dunării la Corabia”, „Debarcaderul de la Nicopole”, „Casă din Nicopole” și „Cartierul general de la Verbița”.

Un roșior, un călăraș, un ofițer rus, un cavalerist sau un infanterist au fost surprinși pe pânză.

Tablouri impresionante sunt „Convoi de prizonieri” și „Atacul de la Smârdan”, cel mai lăudat dintre tablourile sale de război. A fost evaluat la 10.000 de lei, dar artistul a primit un teren la Șosea, pe locul Palatului Sturdza din prezent.

În 1881, a plecat din nou în Franța, unde a pictat peisaje marine ca „Marină”, „Țărmul mării în Bretania”, „Bretonă” și „La mare”.

Timp de șapte ani, în perioada 1880 și 1887, Grigorescu s-a dedicat chipurilor: „Profil de fată” (1878), „Evreul cu gâsca” (1880), „La mare” (1881), „Cap de fetiță” (1881), „Bătrână din Brolle” (1885), „Nud” (1886).

În 1887, Grigorescu a deschis o expoziție la Palatul Eforiei de pe Bulevard unde a prezentat 220 de lucrări. Cel mai bine vândut tablou a fost „Evreu cu gâscă”, pe care l-a cumpărat Grigore Cantacuzino, cu 8.000 de lei. În trei săptămâni, aproximativ jumătate dintre tablouri au fost  cumpărate cu suma impresionantă de 30.000 de lei.

Mai mult de 50 de lucrări ale lui se află în prezent în expoziție permanentă la Muzeul Național de Artă al României.

Viața personală

Nicolae Grigorescu a petrecut vara anului 1890 la Posada și la București, în locuința-atelier de pe strada Batiște.

Grigorescu a cumpărat la Câmpina vechiul han al cărăușilor de pe drumul Brașovului. Mai târziu și-a construit un alt cămin, ceva mai sus de drumul Brașovului. În casa de la Câmpina era un adevărat „Muzeu Grigorescu”, pereții erau plini de tablouri, iar printre acestea, peisajele de la Vitré, un colt al atelierului său de la Paris, Ioan Andreescu străbătând pădurea de la Fontainebleau.

Maria Danciu, care l-a îngrijit pe Grigorescu timp de 18 ani, a fost și cea care i-a dăruit un copil, Gheorghe, care a studiat desenul cu tatăl său. Legătura cu Maria Danciu a fost consfințită abia pe patul de moarte, în 1907. „Portretul soției artistului”, „Soția artistului”, „Maria Danciu” sunt câteva lucrări în care ea a fost desenată, schițată, pictată.

Spre sfârșitul vieții, boala de ochi l-a chinuit, siluetele și chipurile din tablourile sale devenind diluate, cele mai multe tablouri din această perioadă fiind presărate cu o pulbere argintie, de unde și denumirea de „perioada albă”. Aici se încadrează capodoperele „Hanul de la Orății”, „Portretul Mariei Nacu”, „Printre dealuri și vâlcele” și „Luminiș”.

La 21 iulie 1907, Nicolae Grigorescu a murit la Câmpina, lăsând neterminată pânza „Întoarcere de la bâlci”.

Grigorescu, record pe piața de artă românească

Nicolae Grigorescu se află pe primul loc în topul tranzacţiilor de pe piaţa românească de artă.

Tabloul „Ţărăncuţă cu basma albă” este cel care a stabilit și deține recordul în piaţa de artă românească, după ce a fost adjudecat, în 2018, contra sumei de 340.000 de euro.

Anul acesta, „Pe Bucegi”, lucrare din prestigioasa colecţie istorică a reginei Elisabeta a României, a fost vândută la o licitație pentru suma de 196.000 de euro.

Fotografie principală: portret Nicolae Grigorescu, Muzeul Memorial Câmpina