Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
PORTRET – René Magritte, maestrul misterului în pictură

PORTRET – René Magritte, maestrul misterului în pictură

„The Lovers II” (1928), „The Treachery of Images” (1929), „The Son of Man” (1946) și „Empire of Light” (1950) reprezintă pentru orice iubitor de artă Suprarealismul în pictură. Autorul lor, René Magritte, a evocat de-a lungul carierei sale misterul, lăsând moștenire o operă compusă dintr-o varietate de stiluri. Un măr, o pălărie, o pipă, o eșarfă sau imagini repetitive sunt elemente recognoscibile în opera artistului belgian.

„Pictura mea reprezintă imagini vizibile care nu ascund nimic; ele evocă mister și, într-adevăr, când cineva vede una dintre ele, își pune această simplă întrebare: ‘Ce înseamnă asta?’ Nu înseamnă nimic, pentru că misterul nu înseamnă nimic, nu este cunoscut”, spunea artistul.

René Magritte s-a născut la Lessines, în provincia Hainaut, la 21 noiembrie 1898. Figură majoră a suprarealismului belgian, Magritte a fost înconjurat rapid de artiști belgieni, francezi și americani, care l-au influențat pe el și pe opera sa de-a lungul vieții. Și-a dezvoltat opera după diferite tehnici artistice: „Suprarealismul în soare”, așa cum l-a definit el însuși, sau „Période vache” de la sfârșitul anilor 1940.

Anii ’50 și ‘60 au fost marcați de munca și cercetările artistului asupra repetiției și de marile imagini magritiene care i-au asigurat succesul. A murit la 15 august 1967 din cauza cancerului pancreatic.

Magritte, stil singular

Tatăl lui Magritte era croitor, iar mama lui modistă care s-a aruncat în râul Sambre pe când Magritte avea 14 ani. Magritte și cei doi frați ai săi au fost crescuți de bunica lui. În adolescență, a cunoscut-o pe Georgette Berger, care avea să-i devină soție aproape 10 ani mai târziu. După ce a studiat la Academia de Arte Frumoase din Bruxelles (1916-18), Magritte a devenit designer pentru o fabrică de tapet și apoi a făcut schițe pentru reclame.

În 1922 a văzut o reproducere a picturii „The Song of Love” (1914) a lui lui Giorgio de Chirico, o juxtapunere evocatoare și bântuitoare de elemente ciudate (un bust clasic și o mănușă de cauciuc printre ele) într-un spațiu arhitectural de vis. Lucrarea a avut o mare influență asupra abordării artistice a lui Magritte. În următorii câțiva ani, el a dezvoltat un stil singular, care cuprindea obiecte cotidiene atent redate, adesea plasate în juxtapoziții enigmatice.

În 1926, Magritte a semnat un contract cu o galerie de artă din Bruxelles, care i-a permis să devină pictor cu normă întreagă. În anul următor, galeria a avut prima sa expoziție personală, care a inclus „The Lost Jockey” (1926), un colaj pe care el l-a considerat prima sa lucrare suprarealistă. Expoziția nu a fost însă bine primită de criticii de artă de atunci.

the treachery of images

„The Treachery of Images”

În 1927, el și soția sa s-au mutat într-o suburbie a Parisului. Acolo a cunoscut și s-a împrietenit cu câțiva dintre suprarealiștii din Paris, inclusiv cu poeții André Breton și Paul Éluard, și s-a familiarizat cu colajele lui Max Ernst. Magritte a început să integreze text în unele dintre lucrările sale, iar în acest timp a pictat una dintre cele mai faimoase lucrări ale sale, „The Treachery of Images (1929), în care o reprezentare detaliată a unei pipe este combinată cu afirmația cursivă: „Ceci n’ est pas une pipe” (Aceasta nu este o pipă). Pictura punea sub semnul întrebării autoritatea atât a imaginilor, cât și a cuvintelor.

După trei ani, Magritte și soția lui s-au întors la Bruxelles, unde a activat din nou în mișcarea suprarealistă belgiană și unde a rămas (cu excepția călătoriei ocazionale) pentru tot restul vieții.

the lovers 2 rene magritte

„The Lovers II”

Primele expoziții personale

Prima expoziție personală a avut în Statele Unite la Julien Levy Gallery din New York în 1936 și în Anglia la London Gallery în 1938, câștigând popularitate internațională. De asemenea, a primit o sumă destul de mare de comisioane mari începând cu sfârșitul anilor 1930.

În anii 1940, Magritte a experimentat o varietate de stiluri, uneori încorporând elemente de impresionism, de exemplu, în ceea ce a ajuns să fie numit „perioada lui Renoir”. În lucrări precum „The Forbidden Universe” (1943), Magritte a pictat o figură asemănătoare unei sirene întinsă pe o canapea folosind pensule largi și o paletă de culori care amintește de pictorul impresionist Pierre-Auguste Renoir. Cu toate acestea, picturile pe care le-a produs în această perioadă nu au avut succes, în cele mai multe cazuri, și în cele din urmă și-a abandonat experimentele. Pentru tot restul vieții, a continuat să-și producă imaginile enigmatice și ilogice într-un stil ușor de identificat. În ultimul său an, el a supravegheat construcția a opt sculpturi din bronz derivate din picturile sale.

În copilărie, Magritte era entuziasmat de mare și de cerul întins, care figurează puternic în picturile sale. În „Threatening Weather” (1929), norii au formele unui trunchi, o tubă și un scaun. În „The Castle of the Pyrenees” (1959) deasupra mării plutește o piatră uriașă în vârf având un un mic castel. Alte fantezii reprezentative au fost un pește cu picioare de om, un bărbat cu o cușcă de păsări pentru trunchi și un domn aplecat peste un perete lângă leul său de companie. Dislocările de spațiu, timp și scară au fost elemente comune. În „Time Transfixed” (1938), de exemplu, o locomotivă aburindă este suspendată de centrul unui șemineu într-o cameră de zi, arătând ca și cum tocmai ar fi ieșit dintr-un tunel. În „Golconda” (1953) bărbați aproape identici cu pălărie melon cad ca ploaia spre o stradă mărginită de case.

magritte

„Empire of Light”

Colecția Menil

Colecția Menil, aflată în Houston, Texas, găzduiește una dintre cele mai importante galerii de artă suprarealistă din SUA, cu zeci de pânze în ulei, guașe, schițe și sculpturi René Magritte.

„The Eternally Obvious” (1930), „The Meaning of Night” (1927), „The Rape” (1934), „Golconda” (1953) și „The Listening Room” (1952) se numără printre cele mai importante picturi în ulei din Colecția Menil, care sunt expuse în mod normal după un program prin rotație cu alte opere suprarealiste.

Arta lui Magritte a fost prezentată în multe expoziții retrospective în Franța, cel mai recent la Centrul Georges Pompidou (din 2016 până în 2017). Opera sa a fost inclusă în trei expoziții retrospective din Statele Unite: la Metropolitan Museum of Art (2013), Museum of Modern Art (1965), Metropolitan Museum of Art (1992). În 2018, Muzeul de Artă Modernă din San Francisco a organizat o expoziție numită „The Fifth Season” care s-a concentrat pe cariera sa din ultimii ani.

Două muzee din Bruxelles îl omagiază pe Magritte: Muzeul „René Magritte”, în mare parte un muzeu biografic, care este situat în casa ocupată de artist și de soția sa între 1930 și 1954; și Muzeul „Magritte”, cu aproximativ 250 de lucrări ale artistului, deschis în 2009 la Muzeul Regal de Arte Frumoase.

Magritte nu numai că a introdus un nou stil, dar a fost și un lider al stilului suprarealist. Alături de „Persistence of Memory” a lui Dali, capodoperele lui Magritte „The Son of Man” și „The Treachery of Images” devin imaginile emblematice ale mișcării suprarealismului. Magritte a adus un mod cu totul nou de a privi arta, prin picturile, dar și prin unele dintre sculpturile pe care le-a creat de-a lungul carierei sale.

Credit foto: renemagritte.org

Citiți și: City Break Art – Bruxelles

DOCUMENTAR – Muzeul „Magritte”, un omagiu adus unui maestru al Suprarealismului, în inima orașului Bruxelles